Noile prețuri la gazele naturale au intrat în vigoare. Moldovagaz explică cum se va calcula factura la gaz, în august

Noile prețuri la gazele naturale au intrat în vigoare și vor fi aplicate începând cu data de 12 august, anunță Moldovagaz. Potrivit unei note informative emise de companie, în luna august, procesul de citire a indicilor contorului de gaz va avea loc de două ori, pentru a afla volumul de gaze naturale consumate până la intrarea în vigoare a noilor tarife, și după aceasta.

Astfel, angajații Moldovagaz vor lua indicii de pe contorul de gaz în perioada 12-15 august pentru a determina volumului de gaze naturale consumat până la data intrării în vigoare a noilor prețuri reglementate la gazele naturale.

Ulterior, în perioada 25 august și 3 septembrie, vor lua indicii de pe contorul de gaz pentru determinarea volumului de gaze naturale consumat după data intrării în vigoare a noilor prețuri reglementate la gazele naturale.

Amintim că Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a majorat tariful la gaze cu 24% de la 18,62 lei la 23 lei pentru un metru cub de gaze naturale consumate. Potrivit deciziei ANRE, tariful intră în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial – 12 august.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ilie Bolojan a strâns gunoaiele lăsate de colegii de partid, la Congresul PNL. Imaginile publicate de presă

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a strâns pe 12 iulie gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi liberali în sala Congresului extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL), în cadrul căruia a fost ales pentru a conduce formațiunea politică. Un videoclip care surprinde scena a fost publicat de HotNews.ro.

Congresul extraordinar al PNL a avut loc în Sala Unirii din Parlamentul României.

Ilie Bolojan, alături de câțiva membri de partid aflați în sală, au strâns gunoaiele lăsate în urmă: sticle, pahare și pliante. Iar alți liberali au așezat scaunele în încăpere.

Precizăm că, în cadrul Congresului extraordinar al PNL, Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal, cu 976 de voturi. El a fost singurul care a candidat pentru această poziție. De asemenea, vicepreședinți ai partidului au fost aleși Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicoleta Pauliuc, iar Dan Motreanu a fost numit secretar general al PNL.

Pe lângă liberali, la reuniune au mai participat președintele României, Nicușor Dan, și reprezentanți ai formațiunilor din coaliția de guvernare a țării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: