Norvegianul Anders Breivik, care a ucis 77 de persoane, cere să fie eliberat înainte de termen
Full Article 2 minutes read

Norvegianul Anders Breivik, care a ucis 77 de persoane, cere să fie eliberat înainte de termen

Norvegianul Anders Breivik, care a ucis 77 de persoane in 2011 și a fost condamnat la 21 de a ani de închisoare, cere să fie eliberat înainte de termen, scrie portalul Meduza.io, care citează tabloidul Verdens Gang.

Cererea a fost semnată cu două nume: Anders Behring Breivik și Fjotolf Hansen, cel de-al doilea nume al său, pe care și l-a luat în 2017.

Potrivit avocatului său, Breivik  are dreptul de a solicita să fie eliberat din închisoare după 10 ani de detenție. Cu toate acestea, teroristul a stat în închisoare mai puțin – el a fost arestat în 2011, iar sentința a fost pronunțată în august 2012. „Vrea asta acum. A stat singur în celulă timp de peste 8 ani de la încheierea procesului de judecată”, a declarat avocatul său.

De asemenea, Breivik  intenționează să inițieze un nou proces de judecată împotriva statului, pe motiv că drepturile sale ar fi încălcate. În 2015, acesta a dat deja statul norvegian în judecată, invocând că i s-au încălcat drepturile în timpul detenției. El susține că este ținut în condiții inumane și umilitoare. Atunci, tribunalul din Oslo l-a susținut parțial, însă Curtea de Apel a fost de partea autorităților. CEDO a respins sesizarea lui Breivik.

În anul 2011, Breivik a detonat o bombă lângă clădirea Guvernului din Oslo, unde a ucis opt oameni şi a rănit alţi 200. Apoi a mers pe insula Utoya, unde avea loc şcoala de vară a Partidului Laburist, la care luau parte adolescenţi, şi a deschis focul la întâmplare. A ucis 69 de oameni.

El a fost condamnat la 21 de ani de închisoare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: