facebook.com/Marina Tauber

Nu a reușit să ajungă primar, dar nu se lasă. Tauber își deschide birou parlamentar la Bălți

Un birou parlamentar al deputatului Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, va fi deschis la Bălți. Anunțul a fost făcut, în data de 5 ianuarie, de reprezentanții partidului. Sursa mai declară că în cadrul biroului vor avea loc întâlniri cu locuitorii municipiului pentru a fi soluționate problemele cu care se confruntă aceștia.

„V-am promis că voi fi activă, că îmi voi petrece aproape tot timpul aici și că voi contribui la implementarea multor reforme, indiferent de statutul meu în municipiul Bălți, care reprezintă simbolul speranței și luptei. Pentru început, vom implementa proiecte sociale, care sunt atât de necesare pentru oameni. Biroul deputatului Marina Tauber va fi deschis în curând. În cadrul acestuia, voi avea întâlniri cu oamenii, mă voi implica în soluționarea problemelor cu care se confruntă aceștia”, a declarat Tauber.

Candidata Partidului Politic Șor, Marina Tauber, care a acumulat cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor locale noi din Bălți, a fost exclusă din cursa electorală din cauza utilizării mijloacelor financiare nedeclarate. În urma unor audieri, membrul CEC, Pavel Postica, a constatat că cifra minimă de cheltuieli care nu a fost declarată către autoritatea centrală de către candidatul Partidului Șor a fost de 34 260 mii de lei. Postică a explicat că, împreună cu cifra de 734 de mii de lei înregistrată la data de 1 decembrie de către Partidul Șor la rubrica cheltuieli, această formațiune politică depășește plafonul de cheltuieli aprobat de către CEC pentru municipiul Bălți. Cifra maximă aprobată pentru cheltuieli electorale în municipiul Bălți este de 759 289 de lei, potrivit Moldpres.

„Întrucât concurentul electoral al Partidului Șor, Marina Tauber, a depășit cu nou mii de lei plafonul de cheltuieli aprobat de autoritatea electorală și a folosit fonduri nedeclarate autorității electorale, în scopul descurajării obținerii unui mandat de ales al poporului prin folosirea fondurilor bănești nedeclarate, îndemn membrii CEC să solicite Judecătoriei Bălți anularea înregistrării Marinei Tauber în calitate de concurent electoral”, declara Pavel Postica.

Ca urmare, în turul doi urmau să se dueleze candidatul independent Nicolai Grigorișin și următorul cel mai bine clasat în turul întâi – candidatului Partidului Acțiune și Solidaritate, Boris Marcoci. Ultimul însă a depus cerere de retragere. La fel a făcut și candidatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Alexandr Nesterovschi, care era pe locul patru după numărul de voturi în primul tur de scrutin.

În consecință, în turul doi au participat candidatul independent Nicolai Grigorișin (locul II) și candidatul Partidului „Patrioții Moldovei” Nicolae Chiriliciuc (locul V după numărul de voturi acumulate în turul întâi). Nicolai Grigorișin a învins în turul doi al alegerilor locale anticipate de la Bălți, deși prezența la vot a constituit mai puțin de 10%. Grigorișin a câștigat alegerile din mun. Bălți cu 7148 de voturi (84,77%). Contracandidatul său, Nicolae Chiriliciuc, a obținut 1248 de voturi (15,23%).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Cristian Rizea, eliberat condiționat din penitenciar: decizia Tribunalului din România

Tribunalul Ilfov din România a dispus, pe 2 iulie, eliberarea condiționată a fostului deputat Cristian Rizea, aflat în detenție la Penitenciarul București-Jilava. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară.

Prin hotărârea definitivă, tribunalul a decis punerea în libertate a condamnatului, cu condiția ca acesta să nu fie arestat sau reținut în altă cauză.

Cine este Cristian Rizea?

Fostul deputat român Cristian Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.

Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova.

Ex-deputatul român a fost extrădat din Republica Moldova în România, în seara zilei de 27 aprilie 2023. Acesta a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Pe 28 aprilie, presa din România a scris că Rizea a fost încarcerat în Penitenciarul din Vaslui.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: