sis.md

„Nu voi permite utilizarea SIS-ului pentru interese înguste”. Maia Sandu a participat la ședința Colegiului instituției

Președinta țării Maia Sandu a participat pe 19 februarie la ședința Colegiului Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova. În cadrul întrevederii, șefa statului a menționat că nu va permite ca instituția să fie utilizată în beneficiul altor interese decât cele naționale. Totodată, aceasta a subliniat că este nevoie de o reformă în cadrul SIS.

„Amenințarea majoră la adresa statului este corupția, în special corupția la nivel înalt – ea face Moldova mai săracă, mai vulnerabilă și mai slabă. Pe parcursul timpului, SIS a fost utilizat în anumite cazuri în beneficiul unor interese înguste, nu în interes național. Eu nu voi tolera asemenea abordări. Și acum, mai mult ca niciodată, este necesar să muncim pentru a reclădi încrederea cetățeanului în instituțiile statului”, a menționat Maia Sandu după întâlnire.

Președinta țării a reiterat că toți funcționarii publici vor găsi un sprijin în persoana sa. Aceasta a accentuat că este nevoie de o reformă în cadrul SIS.

„Și eu, și colegii mei, vom susține reforma instituției, astfel încât oamenii demni și integri să fie promovați și nimeni să nu-i oblige să acționeze contrar legii. Republica Moldova are nevoie de un Serviciu de Informații puternic, proactiv și eficient”, a declarat Maia Sandu.

În afară de șefa statului și conducerea SIS, la întrevedere, au participat premierul interimar Aurel Ciocoi, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Ana Revenco, dar și președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Serghei Sîrbu.

Precizăm că din cadrul Colegiului SIS fac parte directorul instituției, adjunctul său, dar și alți angajați cu funcții de conducere din cadrul acesteia.

***

Pe 3 decembrie 2020, deputații PSRM, cei ai Partidului „ȘOR”, dar și parlamentarii neafiliați, care fac parte din Platforma „Pentru Moldova”, au aprobat mai multe proiecte de legi, inclusiv cel care prevede trecerea SIS-ului sub controlul parlamentului din cel al președintelui.

Ulterior, Curtea Constituțională a suspendat proiectul de lege.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: