O consilieră PSRM din CMC, somată să aducă scuze publice. A făcut declarații care instigă la discriminare pe criteriul de origine etnică

Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurării Egalității a recunoscut drept discriminatorii declarațiile Silviei Grigorieva, consilieră din partea Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău. Mai exact, aceasta a utilizat un limbaj care instigă la discriminare pe criteriul de origine etnică. Plângerea a fost depusă de activistul civic Sergiu Bejenari.

Reieșind din textul sesizării, Silvia Grigorieva a utilizat pe rețelele de socializare cuvinte precum „țigan” și „prostituată”, cu scopul de a ofensa interlocutorul.

facebook.com/sergbejenari
facebook.com/sergbejenari

Pe de altă parte, Silvia Grigorieva susține că „circumstanțele sunt expuse în variantă eronată”. Aceasta notează că „noțiunea utilizată, deși nu se consideră a fi cea mai potrivită, nu este una umilitoare în sine”. Grigorieva consideră că fraza disputată nu a fost adresată unui grup de persoane sau unei persoane pentru a accentua, eventual, în lumină negativă apartenența etnică a destinatarului.

Analizând materialele dosarului, Consiliul a stabilit că „faptele exprimate constituie instigare la ură pe criteriu de origine etnică și a recomandat reclamatei să aducă scuze publice”.

 

Silvia Grigorieva, consiliera municipală PSRM instigă la discriminare pe criteriu de origine etnică pe rețelele de…

Publicată de Sergiu Bejenari pe Vineri, 7 mai 2021

Potrivit unui studiu realizat de Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurării Egalității, romii continuă a fi considerați cel mai discriminat grup social.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: „Avem șansa unui nou început”

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public, prin care l-a felicitat pentru preluarea funcției, Gaidarji a făcut apel la un dialog „deschis, sincer și constructiv” între Chișinău și Comrat.

În mesajul său, Gaidarji a apreciat experiența lui Tofan în mediul de afaceri, despre care spune că reprezintă „o bază solidă pentru depășirea provocărilor economice și administrative ale Republicii Moldova”.

Totodată, președintele Adunării Populare s-a declarat „nedumerit” și „îngrijorat” de faptul că autoritățile Găgăuziei nu au fost invitate la consultările desfășurate de Vasile Tofan, în calitate de prim-ministru desemnat, cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai Parlamentului și ai societății civile.

„Astăzi avem șansa unui nou început. Dumneavoastră sunteți noul prim-ministru, iar eu sunt noul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei. Niciunul dintre noi nu poartă povara vechilor conflicte și a deciziilor din trecut. De aceea, vă îndemn la un dialog deschis, sincer și constructiv”, a declarat Gaidarji.

Acesta i-a propus lui Tofan ca prima sa vizită de lucru în funcția de premier să fie în Găgăuzia. Potrivit lui Gaidarji, gestul ar transmite un „semnal puternic din partea unui conducător responsabil, care vine personal la fața locului, înțelege problema din interior și caută soluții prin dialog direct și cooperare”.

În același timp, Gaidarji și-a exprimat disponibilitatea de a veni la Chișinău împreună cu deputații Adunării Populare pentru a identifica soluții comune „în beneficiul întregii țări și al tuturor cetățenilor săi”.

„Aștept cu optimism răspunsul dumneavoastră și deschiderea pentru un nou capitol de încredere și parteneriat între Chișinău și Comrat”, a mai scris Gaidarji în mesajul adresat prim-ministrului Vasile Tofan.

Amintim că Guvernul condus de Vasile Tofan a fost învestit în funcție în dimineața zilei de 22 iulie, după ce, cu o zi înainte, a primit votul de încredere al Parlamentului.

În timpul dezbaterilor din Legislativ, Tofan a declarat că Găgăuzia este un atu insuficient valorificat de Republica Moldova și o punte către „o superputere regională” – Turcia. Premierul a afirmat că, odată învestit, va valorifica acest potențial și va efectua o vizită la Comrat, menționând că cunoaște problemele regiunii.

NewsMaker a analizat programul cu care noul Cabinet își propune să guverneze. Ce promisiuni au făcut miniștrii, aflați – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: