Digi24

O femeie din Republica Moldova a murit în Italia din cauza infecției COVID-19

O femeie din Republica Moldova a murit în orașul Parma din Italia din cauza infecției COVID-19. Informația a fost confirmată pentru NM de către serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. 

Sursa citată ne-a informat că consulatul din Milano a luat legătură cu rudele femeii și se face tot posibilul de a transporta corpul neînsuflețit în Republica Moldova.

Precizăm că în Italia, din cauza infecției COVID-19 au decedat 2 978 de persoane. În total, numărul celor infectați constituie 35 713 persoane, dintre care 4 025 persoane s-au însănătoșit.

*IMPORTANT! Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie. 80% dintre pacienți suportă boala ca pe o răceală simplă, dar în 20% dintre cazuri pot avea loc complicații grave. Nivelul mediu de mortalitate este de 3,5%, însă în cazul persoanelor vârstnice poate ajunge la 14-15%. Pentru a vă proteja, urmați câteva recomandări simple:
1. Spălați mâinile în mod regulat cu apă și săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de spirt;
2. Păstrați distanța de minimum 1 metru față de alte persoane (în special față de cele care tușesc sau strănută);
3. Nu vă atingeți ochii, nasul, gura cu mâinile murdare;
4. În cazul în care tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura cu un șervețel sau cu încheietura cotului;
5. În cazul în care aveți febră, tuse uscată sau dificultăți de respirație – apelați serviciul 112. Atenție! Nu mergeți personal la spital sau clinică, pentru a nu pune în pericol alte persoane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

X/Straż Graniczna

13 moldoveni, deportați din Polonia din motive de „securitate națională”

13 cetățeni ai Republicii Moldova au fost deportați din Polonia, fiind considerați de autoritățile de la Varșovia o amenințare la adresa securității naționale sau a ordinii publice. Anunțul a fost făcut pe 15 iulie de purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Adam Szłapka, care a precizat că măsura face parte dintr-o operațiune de returnare forțată a migranților.

Potrivit autorităților poloneze, moldovenii au fost expulzați alături de alți 27 de cetățeni georgieni, iar aeronava care i-a transportat a decolat din orașul Radom. Serviciul de Grăniceri din Polonia a menționat că persoanele vizate au încălcat legislația privind imigrația sau sunt suspectate de implicare în activități ilegale, precum trecerea frauduloasă a frontierei, conducerea sub influența alcoolului și alte infracțiuni.

Unul dintre georgienii deportați avea nu mai puțin de 12 condamnări pentru furt, potrivit sursei citate.

Szłapka a mai anunțat că, în perioada 7–14 iulie, autoritățile poloneze au verificat peste 127.000 de persoane la granițele cu Germania și Lituania, unde au fost reintroduse controale temporare. Pe frontiera cu Germania au fost refuzate la intrare 24 de persoane.

De la începutul anului, peste 4.600 de străini au părăsit teritoriul polonez, fie voluntar, fie în urma unor decizii obligatorii de returnare.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Ministerul Afacerilor Externe referitor la cetățenii deportați, dar la momentul publicării știrii nu am primit un răspuns.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: