pro-justice.org

O nouă condamnare a Rusiei de CtEDO. Ce sumă va primi un tănăr răpit de miliția transnistreană

Pe 7 ianuarie 2019, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului ( CtEDO) a făcut publică hotărârea în cauza Ilie Cazac și Stela Surchicean împotriva Moldovei și Rusiei. Prin această hotărâre, Înalta Curte a recunoscut Federația Rusă vinovată de violarea dreptului de a nu fi supus torturii și tratamentelor inumane, precum și dreptului la libertate și siguranță, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Un comunicat în acest sens a fost publicat astăzi, 9 ianuarie, pe site-ul Promo-LEX

Cazul răpirii lui Ilie Cazac, de către miliția transnistreană, a fost făcut public de către mama acestuia la începutul lui 2010. Ilie Cazac, atunci în vârstă de 25 de ani, era angajat în cadrul Inspectoratului Fiscal din municipiul Tighina, localitate aflată sub controlul administrației ilegale de la Tiraspol. Pe 19 martie 2010, el a fost “reținut” la Varnița, fiind acuzat de „înaltă trădare și spionaj în favoarea Republicii Moldova”.

La 9 februarie 2011, în urma unui „proces” închis, lipsit de drepturile elementare precum cel la avocat sau la întrevederi cu rudele, Ilie Cazac a fost condamnat la 14 ani închisoare.

Timp de mai bine de un an și jumătate părinții tânărului, avocați din cadrul Asociației Promo-LEX, dar și o serie de organizații internaționale au depus eforturi pentru eliberarea acestuia. În cele din urmă Ilie Cazac a fost eliberat la 31 octombrie 2011, fiind “grațiat” de către liderul regiunii separatist.

Înalta Curte de la Strasbourg a constatat violarea, de către Federația Rusă, a art. 3 care prevede interzicerea torturii, art. 5 alin. 1 care se referă la dreptul la libertate și siguranță și art. 6 alin. 1 privind dreptul la un proces echitabil.

Astfel, potrivit hotărârii emise de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, Guvernul Federației Ruse urmează să achite 42 000 EURO cu titlu de prejudicii morale pentru reclamanți și 4000 EURO cu titlu de costuri și cheltuieli pentru reprezentare.

Reclamanții au fost reprezentați de către avocați și juriști din cadrul Asociației Promo-LEX.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

comisarul.ro

Guvernul dă undă verde unei companii din Constanța să investească €24 mln în Portul Internațional Liber Giurgiulești

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, în fruntea căruia se află premierul Dorin Recean, a examinat solicitările de aprobare prealabilă a unor investiții strategice. Între altele a fost avizată pozitiv propunerea companiei naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, România (CNAMP), care vrea să investească 24 milioane de euro în infrastructura Portului Internațional Liber Giurgiulești.

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securiatea Statului a examinat și aprobat solicitarea CNAMP, care intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii Portului Internațional Liber Giurgiulești, gestionat, în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Cererea privind obținerea aprobării prealabile a investițiilor prevede achiziționarea a 100% din capitalul social al ÎCS „Danube Logistics” SRL, o companie privată deținută în proporție de 100% de către BERD – investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești. 

Planul de investiții propus vizează dezvoltarea unui terminal cu rampe, amenajarea unui terminal pentru containere, modernizarea căii ferate, extinderea spațiilor de depozitare, digitalizarea activităților din port și implementarea de soluții pentru eficiență energetică și tranziție verde. 

Suplimentar, Consiliul a avizat pozitiv investițiile propuse de 13 companii care activează în domeniile comunicațiilor electronice, energiei, telecomunicațiilor și agriculturii. Pentru alte 12 companii, Consiliul a solicitat informații suplimentare, necesare finalizării procesului de analiză. 

Pe de alta parte, pentru 16 companii Consiliul a refuzat acordarea aprobării prealabile pentru investiții, din motive ce țin de riscuri la adresa securității economice a statului sau din cauza neconformării acestora cu solicitările de a furniza informații adiționale.

Consiliul a mai decis transmiterea unor notificări repetate către 68 de companii care nu au răspuns solicitărilor anterioare privind prezentarea informațiilor necesare. Alte 3 au primit un termen extins, în vederea completării dosarelor cu informațiile solicitate. În cazul a 5 companii, deciziile au fost amânate pentru o analiză suplimentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: