O tânără a ajuns pe mâna poliției, după ce a lansat cinci alerte false cu bombă, vizând Judecătoria Chișinău
Full Article 2 minutes read

O tânără a ajuns pe mâna poliției, după ce a lansat cinci alerte false cu bombă, vizând Judecătoria Chișinău

O femeie de 18 de ani a efectuat cinci apeluri false la serviciul 112, comunicând despre minarea Judecătoriei Chișinău cu sediul la Buiucani, scopul fiind tergiversarea ședințelor de judecată a unui deținut. Cel mai recent apel a avut loc pe 7 aprilie.

Astăzi, în jurul orei 11:40, Poliția a fost sesizată, prin intermediul serviciului unic 112, precum că Judecătoria Chișinău cu sediul la Buiucani este minată. 

La fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate, iar în urma verificării imobilului alerta s-a dovedit a fi falsă.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii de investigație și urmărire penală din cadrul Direcției de poliție a mun.Chișinău, cu suportul angajaților ANP, a fost stabilit organizatorul alertei și complicii acestuia. 

Acesta s-a dovedit a fi un deținut al Penitenciarului nr.13, în vârstă de 22 de ani, iar  complicii acestuia – un deținut de 25 de ani din Penitenciarul nr.15 și o tânără de 18 ani.

De la începutul anului tânăra, la solicitarea deținuților, ar fi efectuat cinci apeluri false la serviciul 112, comunicând despre minarea Judecătoriei Chișinău cu sediul la Buiucani, scopul fiind tergiversarea ședințelor de judecată.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru comunicarea mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism, iar tânăra este cercetată în libertate. 

Conform legislației, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 42 500 de lei, muncă neremunerată în comunităţii de la 180 la 240 de ore sau până la 2 ani de închisoare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: