Алексей Вольный/NM

„Oamenii îmi spun: dorim să fiți Stalin pentru ei”. Interviu live NM cu Renato Usatîi

În noua ediție a proiectului special electoral al NM „Cine-i următorul?”, candidatul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi a povestit, de unde ia bani pentru campania electorală, cum își apreciază șansele la alegeri și cum intenționează să stabilească relații cu Moscova în cazul în care va câștiga alelgerile.

Despre „proiectul lui Plahotniuc”

Încă din anul 2014 sunt încercări să mă facă proiect al lui Plahotniuc (fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc – NM). Și fac acest lucru oameni care în toți acești ani l-au slujit cu fidelitate, au câștigat bani cu el și au „tăiat” țara. Ei l-au sprijinit în crerarea fraudelor politice și economice, au pledat alături de el pentru sistemul mixt ș.a. Trebuie să recunosc că și Plahotniuc a făcut asta.

Eu am obosit să aud asta. Un anumit proiect prea interesant al lui Plahotniuc, pe care îl distrugeau cel mai mult, chiar și Stoianoglo (procurorul general Alexandr Stoianoglo – NM), a spus anul trecut că cele mai multe dosare penale au fost fabricate împotriva mea și a primarilor de la „Partidul Nostru”. Eu nu voi comenta această tâmpenie.

Despre banii pentru campania electorală

Aș vrea ca oamenii să înceapă să adreseze corect întrebări și altor concurenți de-ai mei, că doar se întâlnesc cu aceștia. Întrebarea nu trebuie să fie, cât a cheltuit Usatîi (până în ziua interviului, cheltuielile sale pentru campanie au constituit aproape 6 milioane de lei – NM). În prima săptămână, noi am cheltuit 200-300 mii de lei pentru carburanți, iar între timp, Dodon și întreaga suită a sa, care împarte ziare prin țară, au cheltuit 5 mii de lei în primele 10 zile ale campaniei. Chiar și cele două automobile ale mele au cheltuit mai multă benzină decât Dodon a declarat pentru toate persoanele sale de încredere, pentru automobilele sale ș.a. Iar Andrei Năstase în general are zero cheltuieli pentru combustibil, se creează impresia că el este transportat cu căruța (puteți viziona interviul cu Andrei Năstase pe site-ul NM la 26 octombrie, la ora 13:00).

Eu sunt prezentat, încă o dată, ca fiind cel mai bogat candidat, dar nu-i adevărat. Comparativ cu alții, noi pur și simplu nu ascundem cheltuielile.

Există un număr enorm de oameni care donează bani pentru campanie. Vin chiar și cei care niciodată în viață nu au făcut niciun fel de donații. Cei pe care cândva i-am ajutat. Sunt profesori, directori de școli, oameni de afaceri, alți oameni.

Despre rolul său în capturarea țării de către Plahotniuc

Filat (ex-premierul Moldovei, Vladimir Filat – NM) trebuie să răspundă pentru infracțiunile pe care le-a săvârșit. Greșeala lui Plahotniuc constă în faptul că îl învinuiește pe acesta de toate păcatele. Și acest lucru l-a salvat azi pe Filat.

Eu înțelegeam ce se întâmplă, dar Filat trebuia să răspundă conform legii. Există un aspect important: atunci, guvernul era condus de Valeriu Streleț. La Moscova se desfășura o ședință la care asista și Igor Dodon și acolo a fost expusă opinia precum că guvernul Streleț nu poate fi demis, pentru că atunci, Plahotniuc va lua țara sub controlul său.

Despre „Mossad-ul de Moldova” și combaterea corupției

Când vorbesc despre „Mossad-ul de Moldova”, unii reacționează zâmbind. Dar m-a impresionat cândva o istorie, cum Mossad l-a răpit pe criminalul nazist Eichmann. Și amintindu-mi despre aceasta, am înțeles că avem nevoie de un asemenea serviciu, care va investiga crimele. Nu o structură din sute de trântori, cum este CNA, care au ratat cele mai importante infracțiuni ce au avut loc în Moldova.

Înșiși colaboratorii CNA recunosc că totul e rău la ei, că lucrează mai mulți oameni decât e nevoie. Ei spun că nu au avut niciodată un conducător cu verticalitate, care nu s-ar teme să spună „băieți, pe ei, îi luăm pe toți”. Ei sunt blocați, li se spune să nu meargă încolo, să nu privească încoace.

Despre dizolvarea parlamentului și alegerile anticipate

Următorul pas după alegerile prezidențiale – alegerile parlamentare anticipate. Astăzi, mă cert cu experții în privința prevederilor Constituției unde, pe de o parte, sunt indicate clar împuternicirile președintelui și situațiile în care parlamentul poate fi dizolvat, iar pe de altă parte, e menționat că puterea în țară aparține poporului.

Eu nu pot să vin pur și simplu și să spun: „`mnăziua, eu dizolv parlamentul”. Așa nu se poate. Dar pentru că noi trăim, așa cum spun astăzi și partidele de dreapta, în condițiile unui stat care încă este capturat, iar oamenii lui Plahotniuc au emigrat la Dodon, eu le spun oamenilor că, votându-mă, ei primesc garanția că, prin primul decret din funcția de președinte, eu voi dizolva parlamentul.

Eu voi aduna toată țara și voi spune: „Voi sunteți cei cărora aparține puterea. Voi m-ați ales. Și iată, din numele vostru, eu vreau să dizolv acest bordel numit parlament al Republicii Moldova, pentru ca o jumătate din deputați să plece la pușcărie, iar cealaltă jumătate – la cimitirul politic”. După un asemenea apel, oamenii vor vota „pro”.

Nu mă interesează nicio coaliție dubioasă. Unii negociază coaliția cu cei împotriva cărora noi am luptat, inclusiv la protestele din stradă. Din cauza că Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr” ar putea astăzi să nu treacă în viitorul parlament, ei sunt gata de orice nuntă nouă, numai să rămână la putere. Și voi mă întrebați, cum voi dizolva parlamentul? Iată cum. Pentru că eu nu voi sta să urmăresc nunțile lor.

Despre acoperirea financiară a inițiativelor sociale

Resursele financiare pentru inițiativele mele sociale nu trebuie căutate. Totul este cu mult mai simplu, pentru că toate băncile comerciale din Moldova își păstrează o parte din depozitele acceptate la Banca Națională a Moldovei. Dacă cineva își deschide un depozit în lei moldovenești, 40 la sută din această sumă este considerată rezervă a BNM. Este vorba despre zeci de miliarde de lei. Pentru păstrarea acestor bani, statul plătește dobândă băncilor, mai mult de 370 de milioane de lei anual. Aceștia sunt bani morți care pot fi folosiți.

Totodată, trebuie lichidate consiliile raionale. Pentru întreținerea lor, se cheltuiesc mulți bani care pot fi distribuiți pentru alte scopuri.

În același timp, trebuie modificată legislația referitoare la achiziția terenurilor. Terenurile care sunt vândute la preț de cadastru doar din cauza că pe ele sunt anumite construcții ar trebui să fie vândute la preț de piață. Atunci statul nu va pierde această diferență.

Despre un președinte pentru toți și despre LGBT

Ei (LGBT) au propria lume. Dar eu am pledat și pledez împotriva atragerii artificiale a atenției asupra acestui fapt. Este un subiect politic.

Același lucru a fost când Mihai Ghimpu a cerut demolarea monumentului ostașilor sovietici care au eliberat Moldova și a dorit să instaleze „piatra lui Ghimpu”. O jumătate din populație a fost „pro”, cealaltă – „contra”.

Eu sunt împotrivă ca acest lucru să fie promovat, iar copiii să întrebe de ce bărbații se sărută.

Despre relațiile cu Moscova

Eu am ce spune și ce prezenta conducerii Rusiei. Și ce-i mai important, am ce demonstra. Aștept acum o anumită informație, iar săptămâna viitoare voi adresa o scrisoare deschisă lui Vladimir Putin.

Eu cred că va trebui chiar și să prezint câte ceva, pentru ca oamenii din țara noastră să cunoască adevărul. Pentru că presa lui Dodon încearcă să demonstreze că Usatîi este un criminal și un bandit. Vreau ca oamenii să înțeleagă clar că nu e așa.

Despre șansele la alegeri

Sondajele pe care le are Dodon demonstrează că între mine și Maia Sandu este o diferență foarte mică. Rezultatele acestui sondaj demonstrează că Dodon ar putea s-o învingă pe Maia Sandu în turul doi, iar împotriva mea el nu are șanse. (Rezultatele ultimului sondaj al „Barometrului Opiniei Publice” – NM).

Eu sunt astăzi unicul candidat care are observatori înregistrați oficial în țară și peste hotare, la toate secțiile.

Vin în diferite sate din țară și oamenii îmi spun: „Dorim să fiți un om bun, cu ochi blânzi pentru noi, dar dorim să fiți Stalin pentru ei”.

Dacă voi ajunge în turul doi cu Maia Sandu, între turul întâi și turul doi, la noi nu vor fi „kulioace” (pungi din plastic), nu vor fi trolli, nu va fi această murdărie și minciună. Vor fi primele alegeri corecte, la care observatorii vor zâmbi – mă refer la observatorii de la „Partidul Nostru”.

***
La 21 octombrie, NM a lansat un nou proiect special electoral „Cine-i următorul?”. Candidații la funcția de președinte al Moldovei răspund în direct la întrebările reporterului NM, Alexandra Batanova. În ospeție la NM au fost deja Maia Sandu și Renato Usatîi. Luni, 26 octombrie, la ora 13:00, vom avea un oaspete nou – candidatul Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” la funcția de președinte, Andrei Năstase. Urmăriți edițiile noastre.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Eșanu, după ce a fost propus șef la Moldova Project – o nouă instituție de stat cu salarii de peste 120 mii lei lunar: „O oportunitate rară”

Directorul Agenției Servicii Publice (ASP) Mircea Eșanu, care va fi propus la șefia „Moldova Project” – instituție care urmează să fie creată și care va fi responsabilă de implementarea proiectelor strategice ale Guvernului -, a declarat că încheie în curând un capitol din viața sa profesională. El le-a mulțumit colegilor săi de la ASP și, totodată, s-a referit la noua instituție, la șefia căreia urmează să fie propus.

„Curând voi încheia un capitol important din viața mea profesională – 5 ani în care am avut onoarea să fiu director al Agenția Servicii Publice, din cei nouă ani de la crearea instituției. (…) Nu am venit în serviciul public pentru laude, dar recunosc că simt o mulțumire aparte când văd, chiar și aici, în spațiul online, oameni care își exprimă recunoștința pentru felul în care au fost tratați la ghișeele ASP. (…) Tot ce am reușit să facem este meritul unei echipe. Le mulțumesc din suflet colegilor mei — celor care au crezut în schimbare, care au muncit cu profesionalism și dedicare, și care au făcut din ASP o instituție mai modernă, mai eficientă și mai aproape de oameni”, a scris Eșanu pe o rețea de socializare.

În ceea ce privește noua instituție, la șefia căreia urmează să fie propus, Eșanu a declarat: „Ne vom ocupa de punerea în aplicare a proiectelor de infrastructură strategică în transport, energie, sănătate, digitalizare, mediu și educație. Este o responsabilitate uriașă și o oportunitate rară — aceea de a contribui direct la dezvoltarea unor proiecte ce vor schimba nu doar fața țării noastre, ci și felul în care aceasta este ancorată în infrastructura europeană. Îi mulțumesc prim-ministrului Vasile Tofan pentru încrederea acordată. Știu că succesul acestei misiuni va depinde de oameni — de echipe puternice, de profesionalism și de determinarea de a construi. Merg mai departe cu recunoștință pentru tot ce am învățat și cu îndrăzneală pentru tot ce urmează”, a comunicat Eșanu.

Despre „Moldova Project”

Noua instituția va purta denumirea Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională „Moldova Project”.

Noua structură va absorbi următoarele entități: „Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă”, al cărui fondator este Ministerul Finanțelor; Instituția Publică „Unitatea de coordonare, implementare și monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății”, din sfera de competență a Ministerului Sănătății; Unitatea de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău, din sfera de competență a Administrației Naționale a Penitenciarelor a Ministerului Justiției.

Cancelaria de Stat va avea calitatea de fondator al noii instituții.

Instituția va avea 26 de angajați. Aceasta va fi condusă de un Consiliu format din cinci membri, desemnați de fondator pentru un mandat de patru ani, și de un director. Membrii Consiliului nu vor fi remunerați, iar directorul va fi numit de secretarul general al Guvernului pentru un mandat de patru ani, în baza unui contract individual de muncă.

Costurile anuale de funcționare vor fi de 38,5 milioane de lei pentru salarizarea celor 26 de angajați: director, director adjunct, 5 șefi de servicii și 19 specialiști, ceea ce înseamnă o medie de peste 123 000 de lei lunar per angajat.

***

Pe 17 septembrie, premierul Vasile Tofan a anunțat despre crearea unei instituții care va fi responsabilă de implementarea proiectelor strategice ale Guvernului. Potrivit lui Tofan, aceasta se va numi „Moldova Project” și va fi condusă de Mircea Eșanu. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: