Ofertă specială pentru Hyundai Tucson Hybrid: Reducere de până la 1500$!

Dorești să economisești la achiziționarea unui automobil nou? Atunci te așteaptă o nouă ofertă de la distribuitorul oficial Hyundai din Moldova.

Începând cu 1 noiembrie 2023, poți achiziționa noul Tucson Hybrid cu o reducere de până la 1500$!

Hyundai Tucson Hybrid este un SUV puternic și economic, care îmbină cele mai bune calități ale celor două tipuri de propulsie: pe benzină și electric. Modelul este echipat cu un motor pe benzină de 1,6 litri T-GDI Smartstream, având o putere totală de 230 CP.

Hyundai Tucson Hybrid se remarcă prin mersul său lin și dinamic, precum și prin consumul redus de combustibil. Consumul mediu de combustibil este de doar 4,8 litri/100 km.

În plus, Tucson Hybrid este dotat cu numeroase tehnologii și funcții avansate, printre care se numără:

• Funcția de urmărire a benzii cu sistem de asistență la menținerea benzii de rulare
• Cruise-control inteligent
• Ecran de bord Supervision Cluster cu 10.25″ TFT LCD afișaj și coloană sonoră
• Sistem de avertizare a prezenței pasagerilor din spate (Rear Occupant Alert system)
• Sistem de monitorizare a punctului mort «View Monitor»
• Monitorizare 360°

Hyundai Tucson Hybrid este alegerea ideală pentru cei care caută un SUV confortabil și economic, echipat cu numeroase funcții moderne. Reducerea de până la 1500$ face această ofertă și mai atractivă.

Nu amâna achiziția, numărul de mașini este limitat!

Aflați mai multe despre Hyundai Tucson Hybrid pe site-ul nostru sau programați-vă pentru un test drive și simțiți puterea și stilul pe care această mașină le oferă!

Hyundai Moldova
Chișinău, Str. Calea Moșilor 5/1
Тел: +(373) 22 800 888
E-mail: [email protected]

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

O femeie a murit la Strășeni: o mașină ar fi agățat funia cu care ținea o bovină și ar fi tras-o pe carosabil

O femeie de 52 de ani a fost lovită mortal de o mașină, în seara zilei de luni, 5 octombrie, în raionul Strășeni. Femeia se afla pe marginea drumului și ținea de funie o bovină, care se afla pe partea opusă a drumului. Preliminar, automobilul ar fi intrat în contact cu funia și ar fi tras femeia pe partea carosabilă, unde a fost lovită. Informațiile au fost comunicate, pe 6 octombrie, de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Potrivit datelor preliminare ale poliției, accidentul a avut loc în jurul orei 20:30, în apropierea localității Rassvet, unde un automobil de model Opel, condus de un bărbat de 59 de ani, a tamponat o femeie de 52 de ani.

„Potrivit informațiilor, femeia se afla pe acostament și conducea o bovină, ținând-o de funie. Animalul se afla pe partea opusă a drumului, iar, preliminar, funia ar fi fost acroșată de automobil și ar fi tras femeia pe partea carosabilă. Sectorul de drum era neiluminat”, a precizat IGP, adăugând că femeia a decedat la fața locului, până la sosirea echipajului medical.

Potrivit Inspectoratului, șoferul a fost supus testării alcoolscopice, rezultatul fiind negativ.

IGP a adăugat că polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

De la dependența de Rusia la zeci de piețe din întreaga lume: cum s-a schimbat vinul moldovenesc în 20 de ani de la embargo (ANALIZĂ)

În 2006, industria vinicolă a Moldovei a suferit una dintre cele mai grele lovituri din istoria sa: embargoul rusesc asupra vinului. Scăderea bruscă a vânzărilor și închiderea întreprinderilor păreau să marcheze sfârșitul unei epoci. Însă criza care amenința să distrugă sectorul l-a obligat să se transforme. La 20 de ani distanță, NewsMaker privește în urmă pentru a înțelege cum a schimbat embargoul industria vinului din Moldova și ce lecții ne-a învățat această criză.

Cum și de ce a fost închisă piața rusă

Moldova s-a dezvoltat ca un stat agrar, având drept principale resurse condițiile naturale deosebite și solurile fertile. La sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, vinificația era unul dintre motoarele economiei. Producția și exportul de produse vinicole contribuiau la stabilitatea economică a țării: reprezentau aproximativ o treime din totalul exporturilor și asigurau locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni, mai ales în mediul rural.

Oficial, embargoul a fost introdus pe motiv că produsele vinicole moldovenești nu respectau normele sanitare și epidemiologice ale Rusiei. Medicul sanitar-șef al Federației Ruse, Ghenadie Onișcenko, susținea că în vinurile și materialele vinicole moldovenești ar fi fost depistate substanțe periculoase pentru sănătate.

Autoritățile moldovenești respingeau categoric acuzațiile, pe care le considerau absurde și motivate politic. Chișinăul spunea atunci că aceleași vinuri erau exportate în țările Uniunii Europene și în alte state, unde erau supuse unor controale stricte de calitate. Nicio altă instituție, în afară de cea rusă, nu depistase pesticide în vinul moldovenesc.

În acest context, decizia autorităților ruse a fost considerată în Moldova una politică. Relațiile dintre Chișinău și Moscova începuseră să se deterioreze încă din 2003, când Moldova a refuzat să semneze „Memorandumul Kozak” privind reglementarea conflictului transnistrean și a anunțat că se orientează spre integrarea europeană. În 2006, relațiile ajunseseră la un punct minim.

Cum a ajuns sectorul vitivinicol la limita supraviețuirii

Potrivit Oficiului Național al Viei și Vinului, în martie 2006, când au fost introduse restricțiile, industria vinicolă a Moldovei depindea în mare măsură de piața rusă și de celelalte piețe tradiționale din spațiul CSI. Înainte de embargo, aproximativ 80% din veniturile din exportul de vin proveneau din Rusia – adică patru din fiecare cinci dolari.

Datele Biroului Național de Statistică arată cât de dependent era sectorul de piața rusă și cum s-a schimbat ulterior situația. Grupa de mărfuri „Băuturi alcoolice și nealcoolice, oțet” cuprinde, în cazul Moldovei, aproape exclusiv produse vinicole. În 2005, exporturile din această categorie către Rusia au atins nivelul maxim de 234,9 milioane de dolari. În același an, livrările către țările Uniunii Europene au constituit doar 10,6 milioane de dolari.

„În consecință, încetarea accesului pe această piață a provocat un șoc imediat de-a lungul întregului lanț de creare a valorii: vinării, întreprinderi de îmbuteliere, producători de struguri și companii conexe. Consecințele s-au manifestat prin reducerea bruscă a exporturilor, acumularea unor stocuri semnificative de vin, scăderea cererii de struguri, probleme de lichiditate și reducerea gradului de utilizare a capacităților de producție”, au declarat reprezentanții Oficiului.

Potrivit reprezentanților Oficiului, exporturile de vin moldovenesc s-au înjumătățit, ajungând la doar 67 de milioane de litri. În primele 10 luni, pierderile directe au fost de circa 180 de milioane de dolari. La acestea s-au adăugat alte sute de milioane de dolari pentru marfa deja livrată, dar neachitată de partenerii ruși. Ulterior, exporturile au început să-și revină, însă piețele de destinație s-au schimbat treptat.

Statisticile arată amploarea scăderii: în 2006, la un an după nivelul record, exporturile către Rusia s-au redus la 58,7 milioane de dolari. În 2007, acestea au ajuns la doar 3,8 milioane de dolari.

Numărul exact al companiilor vinicole care au dat faliment din cauza embargoului nu poate fi stabilit. Cert este că pierderea bruscă a principalei piețe de desfacere a pus sectorul sub o presiune economică puternică și i-a accelerat restructurarea.

Reprezentanții Oficiului au menționat că șocul din 2006 nu a fost un episod izolat. În septembrie 2013, Rusia a impus din nou restricții la importul vinurilor moldovenești. Situația a arătat încă o dată riscurile dependenței de o singură piață și nevoia de a diversifica destinațiile de export.

Cum și-a reinventat Moldova vinul

Paradoxal, această lovitură a impulsionat modernizarea sectorului. Ajunși în pragul colapsului financiar, vinificatorii moldoveni au înțeles că vechiul model nu mai putea funcționa: producerea unor cantități uriașe de material vinicol ieftin pentru un singur cumpărător, imprevizibil din punct de vedere politic. Sectorul a început astfel să caute noi piețe de desfacere.

Transformarea sectorului vinicol a însemnat mai mult decât orientarea exporturilor spre noi piețe. „Pentru a concura pe piețele Uniunii Europene și pe alte piețe internaționale, sectorul a trebuit să restructureze inclusiv modelul de producție și comercializare”, au mai menționat reprezentanții Oficiului.

Vinificația moldovenească și-a modernizat producția și și-a schimbat modelul de afaceri: de la cantități mari de vin ieftin în vrac la vinuri îmbuteliate de calitate, cu valoare adăugată ridicată. În paralel, a fost reorganizat întregul sistem de administrare și control. Legislația a fost armonizată cu standardele europene, a fost lansat Registrul vitivinicol și a fost introdus sistemul indicațiilor geografice protejate.

Aceste schimbări, alături de zona de liber schimb cu UE și de promovarea soiurilor autohtone unice, precum Feteasca, Rara Neagră și Viorica, au ajutat sectorul să-și diversifice exporturile și să-și consolideze prezența pe piețele Uniunii Europene, Americii de Nord și Asiei.

„Astăzi, sectorul vinicol al Moldovei reunește peste 260 de vinării, iar produsele vinicole moldovenești sunt exportate și comercializate pe aproximativ 70 de piețe internaționale. Acest lucru reflectă o diversificare substanțială a geografiei exporturilor și o integrare tot mai profundă a sectorului în comerțul mondial. Uniunea Europeană a devenit principala destinație regională a exporturilor de vin moldovenesc: în ultimii ani, acesteia îi revin aproximativ 60% din livrările sectorului”, au relatat reprezentanții Oficiului.

Anul 2014 a marcat un punct de cotitură, odată cu semnarea Acordului de liber schimb cu UE. Pe fondul noilor restricții comerciale impuse de Rusia, exporturile către această țară au scăzut la 11,1 milioane de dolari. În același an, livrările către Uniunea Europeană au ajuns la 35,7 milioane de dolari și au continuat să crească în anii următori.

Potrivit specialiștilor, sectorul urmărește să se extindă pe piețe unde vinurile pot fi vândute la prețuri mai mari, să crească prețul mediu al vinului exportat și să-și consolideze prezența în UE, America de Nord, Asia și Africa.

20 de ani mai târziu

Lecția ultimilor 20 de ani este clară: stabilitatea unui sector orientat spre export depinde de produse competitive și de accesul la mai multe piețe. În 2006, pierderea unei singure piețe a provocat prăbușirea exporturilor și a pus industria vinicolă în pericol. Astăzi, vinurile moldovenești se vând cu succes pe zeci de piețe din întreaga lume, iar Uniunea Europeană a devenit principalul și cel mai de încredere partener comercial al sectorului.

Diversificarea piețelor este însă doar o parte a lecției învățate. Experiența ultimelor două decenii a arătat că, pentru a reduce vulnerabilitatea sectorului, era nevoie și de schimbări profunde în interiorul acestuia. Pentru a face față șocurilor externe, vinificatorii au investit masiv în calitate, în tehnologii moderne și în sisteme care permit urmărirea produselor de la origine până la comercializare. Reputația, un brand național puternic, soiurile autohtone unice și vinurile cu indicație geografică protejată au devenit esențiale.

Astfel, condițiile succesului s-au schimbat radical. În urmă cu două decenii, competitivitatea vinificației moldovenești depindea în mare măsură de accesul la o piață uriașă, care absorbea orice cantitate de vin. Astăzi, sectorul se bazează pe calitate, pe originea clară a vinurilor, pe valoare adăugată ridicată și pe parteneriate stabile.

Cifrele arată cât de mult s-a schimbat situația. În 2025, exporturile către țările UE au atins un nivel record de 101,7 milioane de dolari, în timp ce livrările către Rusia, cândva principala piață de desfacere, au scăzut la doar 2,4 milioane de dolari.

Criza care, în urmă cu 20 de ani, părea o catastrofă s-a dovedit un punct de cotitură și a schimbat direcția de dezvoltare a vinificației moldovenești.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești

De la cumpărăturile zilnice până la un premiu de până la 20 000 de lei sunt doar 5 plăți. Moldindconbank și Visa lansează campania „La Local îți faci cumpărăturile pentru Acasă!”, care se desfășoară în perioada 1octombrie 2026 – 31 ianuarie 2027.

În fiecare lună, cumpărăturile în rețeaua de magazine Local îți pot aduce premii de 1 000 sau 20 000 de lei. În plus, pentru plățile cu cardul Visa de la Moldindconbank primești 1% cashback garantat.

Cum participi

Ai nevoie doar de câteva lucruri simple:

  1. Fă cel puțin 5 cumpărături lunar de minimum 200 de lei la Local.
  2. Scanează aplicația My Local înainte de a plăti cumpărăturile.
  3. Achită cu cardul Visa de la Moldindconbank.

După ce ai făcut cele 5 plăți eligibile într-o lună, participi automat la extragerea din etapa respectivă. Fă-ți cumpărăturile ca de obicei — fiecare plată în plus poate însemna o nouă șansă la un premiu.

Ce poți câștiga

Premii speciale – 1 000 de lei

În fiecare lună, 125 de deținători ai carduriilor Visa de la Moldindconbank vor câștiga câte 1 000 de lei. Pe durata celor patru luni, vor fi acordate în total 500 de premii speciale.

Marele premiu – 20 000 de lei

În fiecare lună, un deținător de card Visa de la Moldindconbank va fi desemnat câștigător al marelui premiu în valoare de 20 000 de lei. Astfel, pe parcursul campaniei vor fi acordate 4 premii mari a câte 20 000 de lei, câte unul pentru fiecare etapă.

Cashback garantat – 1%

Pentru plățile efectuate cu cardul Visa de la Moldindconbank, primești 1% cashback garantat.

Patru luni, patru șanse la premii

Campania se desfășoară în patru etape:

  • 1–31 octombrie 2026
  • 1–30 noiembrie 2026
  • 1–31 decembrie 2026
  • 1–31 ianuarie 2027

În fiecare lună ai o nouă șansă să fii printre câștigători. Nu rata nicio șansă: scanează aplicația My Local înainte de fiecare plată și achită cu cardul Visa de la Moldindconbank. Poate chiar următoarea cumpărătură îți va aduce o surpriză frumoasă.

Mai multe detalii în regulamentul promoției.

Moldindconbank – mereu alături!

screenshot

Stoianoglo – candidatul secret al PAS la funcția de bașcan? Ce a răspuns parlamentarul

Deputatul „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, neagă că ar fi candidatul secret al PAS la funcția de bașcan al Găgăuziei. Această opinie s-a format în spațiul public după declarațiile președintelui Parlamentului, Igor Grosu, potrivit cărora Parlamentul are deja un candidat. Anterior, Grosu l-a lăudat pe Stoianoglo pentru implicarea în soluționarea crizei electorale din Găgăuzia. Așa cum a declarat Stoianoglo pe 5 octombrie, într-un interviu pentru RealPolitik la NewsMaker, el nu are nicio legătură nici cu PAS, nici cu alte partide.

„Astăzi se împlinesc exact cinci ani de când am fost reținut și înlăturat ilegal din funcția de procuror general. Și toate acestea au fost făcute inclusiv de actuala conducere. De aceea, pentru cei care au memoria scurtă, vreau să le reamintesc că eu sunt omul care, probabil, a avut cel mai mult de suferit din această cauză. (…) Vreau să vă spun foarte clar că nu am nicio legătură nici cu PAS, nici cu alte formațiuni politice. (…) Promovez imaginea unui candidat sau a unui bașcan care va lua decizii în mod independent, în conformitate cu litera legii și cu interesele regiunii”, a declarat Stoianoglo.

El consideră că Grosu nu l-a lăudat, iar aceasta este o „interpretare a jurnaliștilor”.

„Avem politicieni care nu controlează întotdeauna… Sau poate că acest lucru a fost făcut intenționat. Mă aflu în situația în care apariția mea nu este convenabilă nici pentru cei aflați la guvernare, nici pentru opoziție. (…) Puterea înțelege că eu sunt omul cu care va trebui să discute”, a declarat Stoianoglo.

La aceeași emisiune, Stoianoglo a declarat că liderul PSRM, Igor Dodon, i-a propus susținerea socialiștilor. Acesta a spus că a refuzat oferta și a ales să candideze independent pentru a-și păstra libertatea de decizie. Detalii AICI.

***

Anterior, liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a scris pe canalul său de Telegram că Stoianoglo „este candidatul partidului de guvernare”, adăugând că acestuia „i s-a promis închiderea tuturor dosarelor penale pornite pe numele său și sprijin politic și administrativ”. Pe 9 septembrie, președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, declara că informațiile apărute pe canale de Telegram, potrivit cărora deputatul Alexandr Stoianoglo ar fi candidatul PAS la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, sunt false. Totodată, Grosu a apreciat prestația lui Stoianoglo din timpul negocierilor dintre Comrat și Chișinău cu privire la particularitățile desfășurării alegerilor. Detalii AICI.

Pe 2 octombrie, Grosu a fost întrebat dacă PAS va avea un candidat. El a spus că „din partea Parlamentului am înțeles că este deja un candidat, eu cred că-i suficient”. Întrebat dacă PAS va susține un candidat independent sau pe Stoianoglo, care candidează, la rândul său, ca independent, Grosu a evitat să răspundă. Detalii AICI.

Ce știm despre Stoianoglo? Detalii AICI.

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie, în aceiași zi cu scrutinul electoral pentru Adunarea Populară.

Tudor Mardei | NewsMaker

NM Espresso: despre „candidatul de compromis” la bașcanul Găgăuziei, „structurile represive” din Transnistria și reducerea curselor FlyOne

Moldova și UE

Comisia Europeană a alocat Moldovei alte 157 de milioane de euro din cele 1,9 miliarde de euro promise pentru implementarea Planului de creștere economică. Banii au fost acordați după ce Chișinăul a îndeplinit 18 angajamente privind reformele. Despre aceasta a anunțat premierul Vasile Tofan, care a participat la reuniunea Consiliului de Asociere Moldova-UE de la Bruxelles și s-a întâlnit cu vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas.

Potrivit lui Tofan, banii vor fi direcționați pentru finanțarea proiectelor din energie, aprovizionare cu apă, transport, sănătate și educație.


Locuitorii Moldovei despre drepturile lor: sondaj

Un sistem judiciar echitabil, pensii decente și servicii medicale accesibile rămân principalele probleme pentru locuitorii Moldovei. Acest lucru reiese din sondajul sociologic „Percepții asupra drepturilor omului în Republica Moldova” pentru anul 2025, realizat la comanda Oficiului Avocatului Poporului. Principalele concluzii ale studiului sunt prezentate în materialul „Pensii mizere, medicina depinde de bani, iar oamenii nu au încredere în instanțele de judecată”.


Proiectil în apropierea punctului de trecere Palanca-Maiaki

Un proiectil a căzut în apropierea punctului de trecere a frontierei „Palanca-Maiaki-Udobnoe”, pe fondul atacurilor rusești asupra Ucrainei.

După ce a lovit solul, proiectilul a ricoșat și a nimerit într-un autobuz de linie: un polițist de frontieră a suferit răni ușoare, iar autobuzul și cabina de control au fost avariate.


Criza apei: Prutul

Leova și alte 10 localități riscă să rămână fără apă din cauza scăderii nivelului apei în râul Prut, a anunțat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Totodată, acesta a dat asigurări că autoritățile vor efectua lucrări tehnice pentru a preveni întreruperile în alimentarea cu apă.


Alegerile din Găgăuzia: Stoianoglo, Kallas

Locuitorii Găgăuziei vor alege, pe 15 noiembrie, bașcanul și membrii Adunării Populare. Cea mai mare atenție este concentrată asupra alegerilor pentru funcția de bașcan. Unul dintre favoriții campaniei este fostul candidat la funcția de președinte, deputatul Alexandr Stoianoglo.

Cine este el – un „candidat de compromis” sau un „candidat incomod pentru toți”? Despre cum vede viitorul regiunii și relațiile cu Chișinăul, Stoianoglo a vorbit în cadrul ediției speciale RealPolitik, „Al cui candidat este Stoianoglo? Scenariile Moscovei, PAS și Dodon la alegerile din Găgăuzia”.

Printre altele, el a povestit că liderul PSRM, Igor Dodon, i-a propus să candideze la funcția de bașcan din partea socialiștilor, însă Stoianoglo a preferat să candideze ca independent.

Iar Kaja Kallas, după reuniunea Consiliului de Asociere Moldova-UE, a declarat că alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei trebuie să se desfășoare „liber și transparent”. Ea a mai dat asigurări că regiunea transnistreană „nu va deveni un obstacol” în calea aderării Moldovei la Uniunea Europeană.


Chiveri despre Fondul de convergență

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că Fondul de convergență va fi alimentat din impozitele achitate la bugetul Moldovei de locuitorii și întreprinderile din regiunea transnistreană, precum și din contribuții voluntare și fonduri oferite de partenerii internaționali. Banii din fond vor fi direcționați pentru sprijinirea locuitorilor din regiune, a spus Chiveri. Însă, potrivit lui, acești bani cu siguranță nu vor ajunge la „structurile represive care încalcă sistematic drepturile omului și persecută oamenii pentru convingerile lor”, adică la autoritățile din Transnistria.


Și despre ceea ce va fi astăzi, 6 octombrie:

09:30 — Conferința de presă a consilierilor municipali din Chișinău din partea PAS.

10:00 — Ședința ANRE.

14:00 — Ședința CEC.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: