Facebook/Gheirghe Cavcaliuc

PACE acuză Procuratura că a falsificat probe, pentru a obține condamnarea lui Cavcaliuc

Reprezentanții Partidului Acasă Construim Europa (PACE), fondat și condus de către Gheorghe Cavcaliuc, a venit cu o reacție după ce Procuratura pentru  Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că Interpol a blocat căutarea politicianului. Membrii formațiunii susțin că decizia Interpol demonstrează că structura este imparțială. Totodată, aceștia acuză autoritățile că ar fi falsificat probe, pentru a obține condamnarea lui Cavcaliuc.

Într-o declarație publicată pe 20 ianuarie, PACE a menționat că apreciază înalt imparțialitatea, independența instituției internaționale și decizia obiectivă a BNC INTERPOL de la Lyon de a înceta căutarea președintelui formațiunii, Gheorghe Cavcaliuc.

Acest lucru confirmă că cerințele autorităților din Republica Moldova în privința dlui Gheorghe Cavcaliuc sunt motivate politic și, ca urmare, ilegale. Avem toate motivele să credem că autoritățile au falsificat probe în privința președintelui PACE, doar pentru a orchestra un amplu proces de telejustiție și a încerca să obțină condamnarea în avans a dl Gheorghe Cavcaliuc, manipulând percepția societății, inclusiv pentru a influența instanțele de judecată care urmează să examineze acest caz”, se arată în comunicat.

Potrivit PACE, scopul ar fi crearea unei imagini negative dlui Cavcaliuc în societate, dar și în rândul membrilor și simpatizanților partidului pe care îl conduce.

Amintim că, pe 18 ianuarie, ambasadorul Marii Britanii a declarat că nicio cerere din partea Interpol, care i-ar viza pe Gheorghe Cavcaliuc sau Veaceslav Platon n-a fost expediată Londrei.

A doua zi, PCCOCS a publicat un comunicat de presă prin care a anunțat că Biroul Interpol de la Lyon (Franța), în luna decembrie 2021, a acceptat solicitarea Biroului Interpol de la Chișinău de a-l anunța în căutare internațională pe Gheorghe Cavcaliuc, pentru arestare și extrădare.

Ulterior, la 17 ianuarie 2022, Procuratura a fost informată, prin intermediul Biroului Interpol de la Chișinău, referitor la blocarea căutării învinuitului, fiind invocat articolul 3 al Constituției Interpol. Mai exact, acesta prevede: „Este strict interzis pentru Organizație să se implice în activități politice, militare, religioase sau de alt caracter” ( „It is strictly forbidden for the Organization to undertake any intervention or activities of a political, military, religious or racial character”).

***

Liderul (PACE Gheorghe Cavcaliuc a fost citat la Procuratură, pentru a fi audiat în calitate de învinuit în dosarele de investigare a cauzelor penale fabricate în privința cetățenilor Gheorghe Petic și Ruslan Verbițchi. El urma să se prezinte la Procuratură în data de 5 noiembrie 2021, pentru a fi audiat în calitate de învinuit. Dosarele vizate țin de înscenarea unui viol și înscenarea transportării ilegale a cartușelor „Kalașnicov” în Ucraina – cauze penale fabricate în anul 2018 de către Inspectoratul General al Poliției. În ambele cauze figurează mai mulți bănuiți și învinuiți, dintre care sunt și persoane plasate în arest preventiv.

Anterior, pe 20 iulie 2021, Procuratura a confirmat că Gheorghe Cavcaliuc a fost dat în căutare în dosarul „verde de briliant”, după ce s-a eschivat să se prezinte în fața procurorilor. Gheorghe Cavcaliuc a declarat inițial că a plecat în vacanță împreună cu familia și este în drum spre casă. Peste 6 zile, acesta a anunțat că își va relua activitatea în cadrul unei companii străine și a dat de înțeles că nu va reveni în țară, întrucât autoritățile ar fi eșuat în garantarea unui proces echitabil. De asemenea, el acuză procurorul care instrumentează cazul că ar avea interese personale care ar constitui conflict de interese. La începutul lunii august, acesta a fost filmat la Londra.

În noiembrie,  Cavcaliuc a publicat o înregistrare video, prin intermediul căreia anunță că este de acord să dea declarații pe cazurile în care a fost citat de PCCOCS. El a precizat că se află în Marea Britanie și există mai multe „motive întemeiate” pentru care nu se poate prezenta la audierile care ar fi urmat să aibă loc la Chișinău. De asemenea, liderul PACE a menționat că a cerut să fie remisă o comisie rogatorie internațională în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, urmând să depună mărturie de acolo.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

comisarul.ro

Guvernul dă undă verde unei companii din Constanța să investească €24 mln în Portul Internațional Liber Giurgiulești

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, în fruntea căruia se află premierul Dorin Recean, a examinat solicitările de aprobare prealabilă a unor investiții strategice. Între altele a fost avizată pozitiv propunerea companiei naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, România (CNAMP), care vrea să investească 24 milioane de euro în infrastructura Portului Internațional Liber Giurgiulești.

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securiatea Statului a examinat și aprobat solicitarea CNAMP, care intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii Portului Internațional Liber Giurgiulești, gestionat, în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Cererea privind obținerea aprobării prealabile a investițiilor prevede achiziționarea a 100% din capitalul social al ÎCS „Danube Logistics” SRL, o companie privată deținută în proporție de 100% de către BERD – investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești. 

Planul de investiții propus vizează dezvoltarea unui terminal cu rampe, amenajarea unui terminal pentru containere, modernizarea căii ferate, extinderea spațiilor de depozitare, digitalizarea activităților din port și implementarea de soluții pentru eficiență energetică și tranziție verde. 

Suplimentar, Consiliul a avizat pozitiv investițiile propuse de 13 companii care activează în domeniile comunicațiilor electronice, energiei, telecomunicațiilor și agriculturii. Pentru alte 12 companii, Consiliul a solicitat informații suplimentare, necesare finalizării procesului de analiză. 

Pe de alta parte, pentru 16 companii Consiliul a refuzat acordarea aprobării prealabile pentru investiții, din motive ce țin de riscuri la adresa securității economice a statului sau din cauza neconformării acestora cu solicitările de a furniza informații adiționale.

Consiliul a mai decis transmiterea unor notificări repetate către 68 de companii care nu au răspuns solicitărilor anterioare privind prezentarea informațiilor necesare. Alte 3 au primit un termen extins, în vederea completării dosarelor cu informațiile solicitate. În cazul a 5 companii, deciziile au fost amânate pentru o analiză suplimentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: