Facebook/Bunici Grijulii

PCCOCS: Procuratura a fost informată de Interpol că a fost blocată căutarea lui Gheorghe Cavcaliuc

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a venit cu o reacție la declarația ambasadorului britanic în Republica Moldova Steven Fisher, care susține că Marea Britanie n-a primit nicio cerere din partea Interpol în privința lui Gheorghe Cavcaliuc. Procuratura menționează că a aflat acum câteva zile că procedura a fost blocată.

Potrivit PCCOCS, Biroul Interpol de la Lyon (Franța), în luna decembrie 2021, a acceptat solicitarea Biroului Interpol de la Chișinău de a-l anunța în căutare internațională pe Gheorghe Cavcaliuc, pentru arestare și extrădare.

Ulterior, la 17 ianuarie 2022, Procuratura a fost informată, prin intermediul Biroului Interpol de la Chișinău, referitor la blocarea căutării învinuitului, fiind invocat articolul 3 al Constituției Interpol. Mai exact, acesta prevede: „Este strict interzis pentru Organizație să se implice în activități politice, militare, religioase sau de alt caracter” ( „It is strictly forbidden for the Organization to undertake any intervention or activities of a political, military, religious or racial character”).

Ținând cont de această situație și având în vedere acțiunile de urmărire penală planificate în cadrul cauzelor penale, a fost formulată și remisă o cerere de ??????? ????????? către autoritățile din Marea Britanie, unde printre alte acțiuni necesare dispunerii unei soluții obiective pe caz, a fost solicitată înaintarea acuzării lui Gheorghe Cavcaliuc pe dosarul penal în care victime ale infracțiunii sunt cetățenii ?ℎ????ℎ? ????? (?̂????????? ????????) ?̦? ?????? ??????̦?ℎ? (?̂????????? ??????????̆??? ??????? ? ??????̦???? „?????̦?????” ?̂? ???????)”, se arată în declarația procurorilor.

Reacția vine după ce, pe 18 ianuarie, ambasadorul Marii Britanii a declarat că nicio cerere din partea Interpol, care i-ar viza pe Gheorghe Cavcaliuc sau Veaceslav Platon n-a fost expediată Londrei.

„Nu pot comenta cazurile, dar pot spune că atât Ambasada, cât și alte autorități din Marea Britanie conlucrează activ cu autoritățile Republicii Moldova. Autoritățile din Marea Britanie răspund eficient și complet oricărei cereri de asistență juridică formală, bine argumentată. Din câte cunosc, nicio cerere de la Interpol către autoritățile britanice nu a fost emisă. Interpol nu a distribuit nicio cerere către statele membre în privința lui Cavacaliuc sau Platon. Vrem să cooperăm, dar nu o putem face fără o cerere oficială din partea instituțiilor competente”, a spus Stiven Fisher.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Parlamentul Republicii Moldova

Legea privind avocatura a ajuns la Președinție. Maia Sandu va lua o decizie în 14 zile

Președinția a recepționat proiectul de lege cu privire la avocatură, care a generat greva generală a avocaților. Șefa statului urmează să decidă asupra promulgării legii în termen de 14 zile. Precizările au fost făcute pentru NewsMaker de consilierul prezidențial Igor Zaharov. Se întâmplă în contextul apelului lansat de Uniunea Avocaților, care solicită președintei Maia Sandu să nu promulge legea, susținând că aceasta „aduce atingere gravă independenței, libertății și autonomiei profesiei de avocat”.

„Președinția a recepționat proiectul de lege în cursul zilei de ieri. Conform prevederilor legale, președinta are la dispoziție 14 zile pentru examinarea documentului. Decizia va fi comunicată public, în mod transparent, așa cum se procedează cu toate actele normative care ajung la instituția prezidențială”, a menționat Zaharov.

Precizăm că avocații au început greva generală, care va dura până la Congresul Extraordinar al Avocaților din 25 iulie. Potrivit Uniunii, motivul este „adoptarea de către Parlamentul a amendamentului cu privire la avocatură, fără consultarea profesiei de avocat, fapt care ar aduce atingere gravă independenței, libertății și autonomiei profesiei de avocat, iar în consecință ar afecta dreptul cetățeanului la asistență juridică calificată”.

În urma discuțiilor purtate luni, 14 iulie, cu autoritățile, la Ministerul Justiției, s-au stabilit unele excepții de la grevă, pentru a asigura continuitatea asistenței juridice.

Avocații consideră că soluționarea situației este posibilă doar prin nepromulgarea legii de către președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, motiv pentru care revendicarea privind nepromulgarea legii rămâne actuală.

Reprezentanții CNAJGS au semnalat că acceptă dreptul avocaților la grevă, însă, această situație poate afecta grav accesul la justiție a persoanelor vulnerabile. În context, Uniunea a stabilit că greva generală se menține, cu câteva excepții. Astfel, avocații vor putea interveni în următoarele situații:

  • acțiuni procesuale privind reținerea;
  • demersuri privind aplicarea sau prelungirea măsurilor preventive (arest, arest la domiciliu, control judiciar);
  • cauze privind violența în familie;
  • procese cu participarea minorilor;
  • cauze ce implică cetățeni străini sau apatrizi aflați în custodia statului.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: