parlament.md

Parlamentul a aprobat candidatura lui Serghei Merjan pentru funcția de director al ANSC. Fostul conducător a criticat inițiativa

Serghei Merjan a fost numit, pe un termen de șapte ani, în funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor, director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC). Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat, pe 28 octombrie, cu votul a 54 de deputați.

Serghei Merjan are studii în domeniul managementului administrației publice, finanțe, audit și contabilitate. Anterior, acesta a activat la Asociația PROMO-LEX, în calitate de expert în achiziții publice, la Banca Mondială și la Agenția de Servicii Publice. De asemenea, Serghei Merjan a fost coordonator de proiecte în cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Hotărârea intră în vigoare la data adoptării.

Concursul a fost anunțat pe 22 septembrie de către Comisia economie, buget și finanțe, după ce, pe 10 septembrie, Anatolie Zagorodnîi și-a depus cererea de demisie din funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor – director general al ANSC. Acesta a criticat felul cum s-a desfășurat concursul și aprobată candidatura lui Merjan și a acuzat deputații că au trucat concursul.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

Cum va fi vremea în acest weekend în Moldova: ploi și temperaturi de până la +35°C

În acest weekend, Republica Moldova se va confrunta cu caniculă și instabilitate atmosferică localizată. Sâmbătă, sudul țării va înregistra temperaturi de până la +31°C, iar în nord sunt așteptate averse cu descărcări electrice. Duminică, temperaturile vor crește până la +35°C.

În centrul țării, pe 5 iulie, se vor înregistra temperaturi de până la +29°C ziua și +17°C noaptea. Cerul va fi noros. Pe 6 iulie, temperaturile vor urca până la +33°C ziua, iar noaptea vor coborî până la +19°C.

În nordul țării, sâmbătă, se vor înregistra temperaturi de până la +26°C ziua și +14°C noaptea. Sunt prognozate averse însoțite de descărcări electrice. Duminică, temperaturile vor urca până la +33°C ziua, iar noaptea vor coborî până la +16°C.

În sudul țării, sâmbătă, se vor înregistra temperaturi de până la +31°C ziua și +19°C noaptea, iar cerul va fi noros. Duminică, maximele vor atinge +35°C, iar minimele nocturne vor coborî până la +21°C.

Menționăm că, pentru ziua de 6 iulie, este în vigoare un cod galben de caniculă, valabil pe întreg teritoriul țării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: