Ion Chicu
Максим Андреев, NewsMaker

Partidul condus de Ion Chicu, înregistrat la Agenția Servicii Publice

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), condus de fostul premier Ion Chicu, a fost înregistrat la Agenția Servicii Publice (ASP).

„După depunerea la ASP a setului de acte prevăzut de legislație pentru înregistrarea partidelor politice, instituția respectivă a înscris Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei în Registrul de stat al persoanelor juridice”, a scris Ion Chicu pe canalul său de Telegram.

Fostul premier a mai anunțat că peste 1600 de cetățeni au aderat la PDCM și au fost create cinci organizații teritoriale.

Totodată, în cadrul congresului de constituire a partidului, Ion Chicu a fost ales preşedinte al noii formaţiuni politice. În cadrul congresului a fost votată componența Consiliului Politic Național. Acesta urmează să se întrunească ulterior pentru a alege vicepreședinții și secretarul general al partidului.

Amintim că anunțul despre înființarea unui nou partid a fost făcut de Ion Chicu pe 18 martie, în cadrul unei emisiuni televizate. Din formațiune ar urma să facă parte mai mulți foști membri ai guvernului, inclusiv Viorica Dumbrăveanu. Din formațiune face parte și Alexandru Botnari, primarul mun.Hâncești, precum și Vasile Tomuz, vicedirectorul Institutului Mamei și Copilului.

Recent, fosta deputată a Partidului Democrat (PDM) Valentina Stratan a anunțat că aderă la noua formațiune.

***

Ion Chicu a devenit noul prim-ministru al Republicii Moldova pe 14 noiembrie 2019, după demiterea cabinetului de miniștri condus de Maia Sandu. Acesta a fost învestit cu voturile a 62 de deputați PSRM și PDM (înainte de plecările masive din PDM). Înainte de a prelua funcția de prim-ministru, Ion Chicu a fost consilierul președintelui Igor Dodon.

Pe 23 decembrie 2020, Ion Chicu a demisionat din funcția de prim-ministru.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Lucru în Chișinău: 10 oferte din luna octombrie cu salarii de până la 40 de mii de lei

Îți prezentăm în continuare funcțiile vacante bine plătite din Chișinău, pregătite de site-ul Rabota.md. În această selecție au fost incluse oferte pentru marketeri, specialiști în vânzări, contabili și alți profesioniști.

Un specialist SMM cu cel puțin un an de experiență de muncă poate opta pentru un salariu de la 15 până la 20 de mii de lei în cadrul companiei Aventus Finance Moldova. Pe lângă asta, vei beneficia de prime de Anul Nou, Paște și ziua ta de naștere. Între timp, Casa Mega caută un marketer și îi propune un salariu de pornire de 20 de mii de lei, precum și bonusuri pentru rezultatele obținute, un abonament Fitpass și sesiuni gratuite de yoga. Un marketer este căutat și de către compania Intelligent Auto, salariul – de la 22 până la 27 de mii de lei

Compania Tehnoformat are nevoie de un manager de vânzări angro de echipamente climatice, cu experiență de lucru în acest domeniu și permis de conducere de categoria B. Salariul va ajunge până la 40 de mii de lei. Unui specialist cu experiență în vânzări B2B i se poate potrivi postul vacant al companiei Chi Biosilk Moldova, care caută un reprezentant de vânzări de produse cosmetice pentru păr. Și în acest caz, salariul poate ajunge până la 40 de mii de lei.

Contabilul-șef al rețelei de magazine Secret Element poate câștiga între 20 și 25 de mii de lei. Ține cont că pentru acest post sunt luați în considerare doar candidații cu cel puțin 5 ani de experiență. Iar compania Hey Roger Smith oferă unui contabil un salariu de 1-2 mii de dolari pe lună. Condițiile obligatorii – experiența într-un rol similar în domeniul transportului rutier, precum și cunoașterea limbii engleze.

Compania Radu Promo invită în echipa sa un manager în logistică și transport cu experiență, pentru un salariu de cel puțin 20 de mii de lei. La rândul său, DuDu Communication caută un editor video creativ, salariul de pornire va fi de la 15 până la 20 de mii de lei. Între timp, un manager senior al unei rețele de cafenele poate câștiga 30 de mii de lei lunar. Va trebui să coordonezi 10 puncte de vânzare, respectiv ai nevoie de o mașină personală.

Informația despre locurile de muncă în Chișinău este actuală la momentul scrierii materialului.

 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: