gaan.ro

Patronatele solicită implementarea unor măsuri de urgenţă pentru a nu permite falimentul fabricilor de textile

Industria uşoară din Republica Moldova este în pragul colapsului din cauza problemelor create de noul coronavirus. Avertismentul a fost făcut azi de Asociaţia Patronală a Industriei Uşoare, care a cerut guvernului, parlamentului și președinției adoptarea unor măsuri de urgenţă pentru evitarea falimentului fabricilor de textile.

Într-un comunicat de presă, Asociaţia Patronală a Industriei Uşoare susţine menționează că fabricile de textile primesc cu două treimi mai puţine comenzi decât înaintea pandemiei de COVID-19. Astfel, producţia textilă s-a redus cu o treime, iar întreprinderile ar putea intra în faliment din cauza incapacităţii de plată a salariilor, taxelor şi chiriilor. În aceste condiţii, patronatele din domeniu cer ajutor de urgenţă din partea conducerii statului.

Amintim că, anterior, mai multe asociații de profil din țară au adresat o scrisoare deschisă președintelui Republicii Moldova, premierului, președintei parlamentului, ministrului Economiei și celui al Finanțelor prin care cer să fie luate măsuri urgente pentru susținerea mediului de afaceri. Oamenii de afaceri susțin că pandemia de COVID-19 va provoca pagube financiare imense, la nivel global, inclusiv pentru Republica Moldova.

De cealaltă parte, premierul Ion Chicu a anunțat, în cadrul conferinței de presă din 16 martie, că guvernul pregătește un set de măsuri pentru a veni în ajutorul businessului.  

Amintim că, potrivit celor mai recente date publicate de Minsiterul Sănătății, în Republica Moldova sunt 29 de persoane infectate cu COVID-19. Unul dintre pacienți este în stare gravă, iar altul s-a vindecat și urmează să fie externat. 

În contextul pandemiei, la nivel național, a fost decretat cod roșu de alertă privind răspândirea coronavirusului de tip nou iar premierul Ion Chicu a anunțat luni, 16 martie, că ar putea fi declarată stare de urgență la nivel național. Inițiativa a fpst aprobată în cadrul ședinței de guvern.

Toate școlile și grădinițele au fost închise. Totodată, începând de luni, 16 martie, funcționează numai magazinele de produse alimentare, farmaciile și stațiile PECO. La fel, din 17 martie a fost sistat în totalitate traficul aerian.

*IMPORTANT! Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie. 80% dintre pacienți suportă boala ca pe o răceală simplă, dar în 20% dintre cazuri pot avea loc complicații grave. Nivelul mediu de mortalitate este de 3,5%, însă în cazul persoanelor vârstnice poate ajunge la 14-15%. Pentru a vă proteja, urmați câteva recomandări simple:
1. Spălați mâinile în mod regulat cu apă și săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de spirt;
2. Păstrați distanța de minimum 1 metru față de alte persoane (în special față de cele care tușesc sau strănută);
3. Nu vă atingeți ochii, nasul, gura cu mâinile murdare;
4. În cazul în care tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura cu un șervețel sau cu încheietura cotului;
5. În cazul în care aveți febră, tuse uscată sau dificultăți de respirație – apelați serviciul 112. Atenție! Nu mergeți personal la spital sau clinică, pentru a nu pune în pericol alte persoane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noii membri ai UE, „sub supraveghere” timp de 15 ani? Tofan: „Nu vrem să fim un membru de rangul doi”

Premierul Vasile Tofan spune că înțelege îngrijorările statelor membre ale UE și garanțiile suplimentare cerute în perspectiva extinderii, însă precizează că Moldova nu vrea să fie „un membru de rangul doi”. Declarația a fost făcută într-un interviu în limba olandeză oferit pentru VRT NWS, în contextul propunerii Comisiei Europene de a ține noile state membre „sub supraveghere” timp de 15 ani după aderare.

Premierul a reiterat că Moldova își propune să încheie negocierile de aderare în 2028 și să devină membră a Uniunii Europene în 2030. Potrivit acestuia, Moldova are o contribuție de adus UE, inclusiv prin legăturile economice cu regiunea.

„Vom fi ușor de integrat. Avem și multe de oferit. Nu doar vin și peisaje frumoase. Putem fi și o punte economică spre Europa de Est și Ucraina”, a declarat premierul Vasile Tofan.

Amintim, Comisia Europeană a prezentat pe 6 octombrie o nouă propunere amplă care prevede garanții suplimentare pentru noile state membre. Finanțarea și drepturile de vot ale acestora ar putea fi suspendate dacă încalcă statul de drept, în cadrul unui mecanism aplicabil în primii 15 ani după aderare, scrie Euronews. Propunerea include și măsuri pentru integrarea treptată a țărilor candidate și privind guvernanța.

Măsurile urmăresc să împiedice o eventuală schimbare de regim într-un nou stat membru să perturbe procesul decizional al UE.

„Am fost criticată dur când am spus pentru prima dată că nu vreau să văd noi cai troieni în Uniunea Europeană. Era înainte de alegerile din Ungaria. Astăzi pot spune: fără alți Viktor Orbán”, a declarat comisara europeană pentru extindere, Marta Kos.

Tot atunci, Marta Kos a anunțat că Comisia Europeană intenționează să prezinte pe 28 octombrie o foaie de parcurs pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Documentul va stabili pașii următori, calendare provizorii și rezultate clare de obținut. Detalii – AICI.

Pe 7 octombrie, Moldova a primit invitația oficială de a prezenta pozițiile de negociere pentru două grupuri de capitole de aderare la Uniunea Europeană. Este vorba despre grupul de clusterul 2 – „Piața internă” și clusterul 3 – „Competitivitate și creștere incluzivă”. Vicepremiera pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a precizat, în prima sa reacție, că această etapă pregătește deschiderea formală a celor două clustere la următoarea Conferință interguvernamentală. Detalii – AICI.

***

Republica Moldova a devenit țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în 2022, iar negocierile de aderare au fost lansate oficial în iunie 2024.

În iunie 2026, Republica Moldova a deschis primul cluster de negocieri, „Fundamentele”, care include capitole privind statul de drept, justiția și instituțiile democratice, iar în iulie 2026 a fost deschis și clusterul privind relațiile externe.

Moldova speră să deschidă toate clusterele de negociere cu UE până la sfârșitul anului 2026.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: