Autoritățile din Republica Moldova atestă o creștere a numărului de copii infectați cu COVID-19. În context, în spitale vor fi pregătite paturi suplimentare pentru minori. Despre acest lucru a anunțat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Viorica Dumbrăveanu, pe 4 august.
„Atestăm o creștere a numărului de copii infectați, în acest context, astăzi am discutat cu colegii la ședința Punctului Focal privind activarea paturilor suplimentare pentru copii”, a scris ministrul Sănătății.
Potrivit informațiilor oferite de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pe 31 iulie, în spitalele din țara noastră erau internați 99 de copii infectați cu COVID-19.