Максим Андреев, NewsMaker

PDM solicită convocarea Consiliului Suprem de Securitate, în contextul posturilor de control instalate de Tiraspol

Partidul Democrat cere convocarea în regim prioritar a Consiliului Suprem de Securitate pentru a examina instalarea celor 37 de posturi ilegale în Zona de Securitate și eliminarea imediată a acestora. Declarația a fost făcută de către deputatul Alexandru Jizdan, care a anunțat și despre crearea unui grup de lucru cu privire la soluționarea problemei.

Alexandru Jizdan a declarat că PDM insistă asupra convocării în regim prioritar a CSS, în baza informației guvernului, care urmează să examineze situația. De asemenea, urmează să evalueze și să încadreze juridic faptele structurilor din regiunea transnistreană și să ofere o platformă sustenabilă de sprijin pentru puterea executivă.

Cât despre crearea grupului de lucru, parlamentarul a spus că vine cu această propunere în calitatea sa de președinte al Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică. Potrivit lui, din acest grup de lucru urmează să facă parte și experți din sectorul nonguvernamental, reprezentanți ai autorităților publice locale, dar și ai organelor de forță.

Deputatul a făcut apel către organizațiile internaționale de monitorizare a situației în Zona de Securitate, inclusiv cele antrenate în promovarea drepturilor omului, să sprijine necondiționat eforturile guvernului de reanimare a procesului de negocieri și de revenire în albia normalității pentru soluționarea pașnică a conflictului transnistrean și eliminarea imediată a celor 37 de posturi ilegale.

Amintim că subiectul a fost discutat recent de către președintele Igor Dodon și liderul transnistrean Vadim Krasnoselski.

Tiraspolul susține că s-au instalat, în total, 31 de astfel de posturi, însă după ridicarea stării de urgență în Transnistria, jumătate dintre acestea au fost demontate. Liderul transnistrean a precizat că acestea au fost instalate cu scopul de a crea bariere suplimentare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Într-o discuție telefonică, Krasnoselski i-a spus lui Dodon că posturile instalate temporar nu vor fi demontate atâta timp cât situația epidemiologică nu se va îmbunătăți.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

FBI și autoritățile din Moldova colaborează împotriva escrocheriilor prin call-center: „Mesajul nostru este clar…”

Statele Unite și Republica Moldova își consolidează cooperarea pentru combaterea centrelor de apeluri frauduloase transnaționale. Ambasada SUA la Chișinău anunță că agenți ai FBI și ai Serviciului de Securitate Diplomatică s-au întâlnit în această săptămână cu reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din Republica Moldova pentru a coordona eforturile împotriva acestor rețele.

Potrivit misiunii diplomatice, rețelele criminale folosesc reclame online înșelătoare pentru a viza cetățeni ai Statelor Unite și recurg la apeluri telefonice frauduloase pentru a înșela persoane din Republica Moldova, punând în pericol securitatea financiară a familiilor de pe ambele maluri ale Atlanticului.

„Mesajul nostru este clar: nu există refugiu sigur pentru operațiunile de înșelăciune. Prin schimb de informații și acțiuni comune de aplicare a legii, Statele Unite și Republica Moldova colaborează pentru a destructura aceste rețele și pentru a-i trage la răspundere pe organizatorii lor”, a transmis Ambasada SUA în comunicatul publicat pe 31 iulie.

Amintim, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a anunțat pe 23 iulie că persoanele implicate în infracțiuni cibernetice, inclusiv în escrocherii online și șantaj sexual, nu vor mai putea obține vize pentru a intra în Statele Unite. Restricțiile se vor aplica și membrilor familiilor apropiate ale acestora. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: