penitenciar 13
Игорь Чекан, NewsMaker

Penitenciarul nr.13 ar putea deveni muzeu sau va fi nimicit. Precizările ministrei Justiției

Până la sfârșitul anului 2027, la Chișinău, vom avea un nou penitenciar. Lucrările de construcție ar urma să înceapă fie la sfârșitului anului 2024, fie la începutul anului viitor. Ce ține de vechiul penitenciar nr.13 din centrul capitalei, care ar urma să fie înlocuit cu noua închisoare, acesta ar putea fi păstrat ca muzeu. „Fie va fi nimicit”, a declarat ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru. 

La Radio Moldova, ministra Justiției a precizat că „este așteptat ca până la finele anului 2027 să avem acest nou penitenciar”.

„Noi am deblocat acel proces ce ține de acordul care a fost inițial, a fost modificat, a fost restructurat proiectul de construcție fiindcă a trebuit să-l reducem din cauza cheltuielilor care au crescut. Acum se ratifică ultima parte de oficializare a acestor schimbări în acordul memorandumului cu Banca Europeană pentru Reconstrucție. În parlament urmează a se duce ultimul amendament. În paralel au demarat deja demersurile pentru a face și un concurs și a identifica compania care nemijlocit se va ocupa de construcția penitenciarului”, a comunicat ministra cu referire la noul penitenciar.

Potrivit oficialei, până la sfârșitul anului 2024 ar trebui să fie contractată compania de construcție. Iar lucrările ar urma să înceapă la sfârșitul anului 2024 sau începutul anului viitor.

Întrebată ce se va întâmpla cu penitenciarul nr.13 din centrul capitalei, Veronica Mihailov-Moraru a răspuns: „Va fi o decizie luată ulterior. Sigur că această clădire este cu o infrastructură mult prea veche. (….) Deși s-au investit foarte multe resurse în vederea construcțiilor, s-au făcut mai multe reparații locale. (…) Fie va fi păstrată ca un muzeu să zicem așa, fie va fi nimicită”.

În martie 2024, ministra Justiției anunța că în sectorul Ciocana al capitalei va fi construită o închisoare, cu peste o mie de locuri pentru deținuți. Oficiala susținea că noua închisoare, care ar urma să înlocuiască vechiul penitenciar nr.13 din centrul capitalei, va fi dată în exploatare peste patru ani, adică în 2028. Proiectul va fi realizat de Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS). Planurile de construire a unui nou penitenciar la Chișinău au fost anunțate încă din 2016, dar închisoarea nu a fost construită niciodată. Potrivit ministrei Justiției, construcția a fost blocată din diverse motive: de la lipsa unui management și implementare eficace până la criza energetică și pandemie, precum și o creștere semnificativă a prețurilor după 2021-2022. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

The Times

Canada: Un fost bucătar-șef și-a recunoscut vina pentru vânzarea unor substanțe chimice folosite în sinucideri

Kenneth Law, fost bucătar-șef din Canada, și-a recunoscut vina pentru vânzarea online a unor substanțe chimice folosite în sinucideri. Acesta a făcut declarația în cadrul procesului desfășurat la un tribunal din Newmarket, provincia Ontario, relatează CBS News.

Inițial, Law a fost acuzat de uciderea a 14 adolescenți care și-au pierdut viața după ce au ingerat substanțele comercializate de el. După ce a pledat vinovat pentru instigare și facilitare a sinuciderii, acuzațiile de omor au fost retrase. Sentința urmează să fie pronunțată în luna septembrie.

Conform anchetei, Law promova și vindea pe internet o substanță chimică utilizată în industria alimentară pentru conservarea cărnii. Consumată în cantități mari, aceasta poate provoca decesul.

Anchetatorii suspectează că bărbatul ar putea avea legătură cu moartea a peste 100 de persoane din diferite țări, care au cumpărat de la el astfel de produse chimice. Kenneth Law se află în arest din mai 2023.

Printre clienții săi s-ar fi numărat și persoane din Marea Britanie. Autoritățile britanice au anunțat că nu vor formula acuzații separate, mizând pe desfășurarea procesului și pe decizia justiției canadiene.

Potrivit legislației canadiene, instigarea sau facilitarea sinuciderii se pedepsește cu până la 14 ani de închisoare. Dacă ar fi fost condamnat pentru omor, Law ar fi riscat o pedeapsă de până la 25 de ani de detenție fără posibilitatea eliberării condiționate.

Din 2016, cetățenii Canadei au dreptul de a solicita asistență medicală pentru moarte voluntară. Procedura este reglementată prin legislația federală și este disponibilă doar persoanelor majore care suferă de boli grave și incurabile sau de dizabilități severe, care le provoacă suferințe fizice ori psihologice considerate insuportabile.

În schimb, instigarea la sinucidere sau facilitarea acesteia constituie infracțiuni prevăzute de legea penală canadiană. Aceste fapte sunt tratate cu atât mai grav atunci când vizează minori, notează Meduza.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: