cna.md

Percheziții la „Victoria” lui Șor? CNA și procurorii au ridicat circa 1 mln de lei și au reținut o persoană în Orhei

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat, pe 7 octombrie, percheziții în localitatea Jora de Jos, raionul Orhei, într-un dosar de finanțare ilegală a unei formațiuni politice. Ar fi vorba despre așa-zisul Bloc „Victoria – Победа”, care este format din partidele controlate de oligarhul fugar Ilan Șor. În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat circa 1 000 000 de lei și au reținut o persoană. 

Potrivit unui comunicat publicat de CNA, un grup de persoane ar fi planificat acțiuni ilegale în vederea compromiterii procesului electoral din 20 octombrie în Jora de Jos, inclusiv prin coruperea alegătorilor.

Astfel, oamenii legii au efectuat percheziții în această localitate, fiind ridicate circa un milion de lei, în diferită valută, obiecte și documente care demonstrează proveniența și destinația ulterioară a banilor. Mijloacele financiare ridicate urmau a fi utilizate pentru remunerarea membrilor de partid și a simpatizanților acestuia, organizarea evenimentelor festive, concertelor, întrunirilor sau altor acțiuni publice, închirierea mijloacelor de transport, alimentarea cu combustibil sau remunerarea șoferilor.

De asemenea, a fost reținută o persoană.

Perchezițiile ar fi avut loc la reprezentanții Blocului „Victoria – Победа”, judecând după fotografiile publicate de oamenii legii, care au fost realizate în timpul descinderilor. În imagini apare un chipiu cu logo-ul blocului.

***

Precizăm că oamenii legii investighează o schemă desfășurată de o organizație criminală condusă de Ilan Șor, în interesul Federației Ruse, pentru coruperea alegătorilor din țara noastră. Pe 3 octombrie, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că au fost stabilite 130 000 de persoane care au primit transferuri de la o bancă de stat rusească pentru a vota un anumit candidat la alegerile prezidențiale și opțiunea „Nu” la referendumul privind aderarea la UE, care vor avea loc în data de 20 octombrie. Doar în luna septembrie, suma transferurilor a ajuns la $15 milioane.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Sprijin financiar pentru producătorii de lapte. Când începe depunerea dosarelor

Crescătorii de animale pot beneficia de sprijin financiar acordat per kilogram de lapte comercializat (de oaie, capră și vacă), în cadrul Apelului VII de plăți directe în sectorul zootehnic destinat producătorilor de lapte. Dosarele vor putea fi depuse în perioada 6 iulie – 14 august. Anunțul a fost făcut de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Potrivit AIPA, sprijinul financiar vizează producătorii de lapte care dețin exploatații zootehnice autorizate sanitar-veterinar și nu au restanțe la plata impozitelor și taxelor către bugetul public național. De asemenea, solicitanții trebuie să fie membri ai unei asociații de profil a producătorilor agricoli și să nu figureze în lista de interdicție a beneficiarilor de subvenții. Totodată, aceștia nu trebuie să fie în proces de insolvabilitate sau lichidare.

Cererile de finanțare se depun la direcțiile teritoriale ale AIPA, în termenul stabilit, împreună cu actele prevăzute de cadrul normativ. Modelul cererii, lista documentelor necesare și alte detalii privind condițiile de accesare a sprijinului sunt disponibile pe pagina oficială a instituției.

AIPA îi îndeamnă pe producătorii eligibili să consulte din timp condițiile apelului și să depună dosarele complete în perioada de recepționare a cererilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: