Colaj NM

Perciun, replică pentru șeful Direcției educație Chișinău, nemulțumit de modificările la Codul educației: Un ipocrit care se teme să-și piardă funcția

„Ipocrite, deplasate și lipsite de substanță” – așa a comentat ministrul Educației, Dan Perciun, declarațiile membrilor Mișcării Alternativa Națională (MAN), partid condus de primarul capitalei Ion Ceban, în care îl acuză de „subjugarea” politică a sistemului educațional, după ultimele modificări la Codul Educației, aprobate de Parlament. Dan Perciun a respins într-o reacție pentru NM acuzațiile șefului Direcției Educație a Primăriei Chișinău, îndemnându-l să participe la concurs, dacă își dorește să ocupe și în viitor fotoliul de șef al direcției municipale de educație.  

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a depus pe 20 decembrie o nouă sesizare la Curtea Constituțională (CC) privind controlul constituționalității noilor prevederi ale Codului Educației, care permit eliberarea din funcție a șefilor de direcții din învățământ. Autorii sesizării au avertizat despre amenințarea asupra autonomiei locale, care, spun ei, ar putea duce „la o serie de abuzuri, permițând demiteri și numiri arbitrare în instituțiile de învățământ, cu consecințe grave asupra integrității și independenței sistemului educațional”. În acest context, șeful Educație Chișinău, Andrei Pavaloi, care este membru al MAN, l-a acuzat pe ministrul Educației și partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate ingerință direct în activitatea autorităților publice locale. Așa, spune Pavaloi, guvernarea ar încerca să își „subjuge” sistemul educațional. Detalii – AICI.

Contactat de NM, ministrul Educației, Dan Perciun, a spus că declarațiile reprezentanților MAN „sunt total deplasate”, inclusiv în lumina ultimei investigații jurnalistice, potrivit căreia lucrătorii din sistemul educațional din Chișinău ar fi fost implicați campania electorală a lui Ion Ceban pentru alegerile din noiembrie.

„Încercarea lui de a ne acuza de politizare e și ipocrită, și deplasată, și lipsită de substanță. Modificările făcute la Codul educației sunt pur și simplu pentru a ne asigura că prevederile legale sunt respectate. Atunci când sunt aleși șefi de direcții, trebuie respectată legea, dar nu așa cum a făcut Ceban – l-a numit pe Pavaloi abuziv, fără concurs, fără participarea CMC, și acum îi este frică că lumea lui politică o să-și piardă funcția”, a declarat Dan Perciun.

Întrebat ce crede despre avertizarea recentă a șefului Educație Chișinău, care nu exclude că ar putea organiza proteste, dacă modificările vor ajunge să fie implementate, ministrul Educației i-a sugerat lui Andrei Pavaloi să candideze la concurs, dacă își dorește să dețină această funcție și în viitor.

„Omul care a politizat tot sistemul educațional din Chișinău sau a folosit resursa administrativă în campania lui Ceban este un ipocrit care se teme să își piardă funcția, pentru că știe că a fost numit ilegal. În loc să fie numit prin concurs, a fost numit acolo special pentru a executa comanda politică a primarului, de aici și derivă toate temerile lui. Să nu-i fie frică, să învețe legislația Republicii Moldova, să participe la concurs cu încredere și să demonstreze că deține competențele necesare și să nu speculeze pe marginea acestui concurs. Acolo există o comisie care este reprezentă pe larg de diferiți actori din educație. Ministerul Educației are un singur reprezentant”, a conchis ministrul Educației, Dan Perciun.

***

Amintim că Parlamentul a aprobat pe 17 august un amendament propus de PAS care prevede că tuturor șefilor de direcție educație din țară care nu au fost numiți conform Codului Educației, li se va înceta de drept mandatul. Până la numirea unui nou șef de direcție conform regulamentului, interimatul pentru aceste funcții va fi asigurat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Deputatul PAS Eugen Sinchevici a declarat atunci că funcția de șef de direcție de învățământ era una politică și că scopul amendamentului este să motiveze consiliile raionale să organizeze concursuri de angajare.

Amendamentele PAS la Codul Educației au fost dur criticate de primarul de Chișinău, Ion Ceban, pe 21 august. Edilul a calificat modificările drept anticonstituționale. „Este o ingerință foarte-foarte gravă în activitatea administrației publice locale”, a declarat atunci Ceban.

La câteva zile distanță, pe 8 septembrie, Ceban, alături de Vartanean, au depus o sesizare la Înalta Curte prin care au contestat constituționalitatea modificărilor operate de PAS la Codul Educației – sesizare declarată între timp inadmisibilă.

După decizie, primarul Ion Ceban și membrii MAN au criticat din nou Ministerul Educației și au amenințat cu proteste, dacă proiectul va implementat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: