The Conversation

Persoanele cu venituri până la 4000 de lei vor primi un suport unic de 1000 de lei

Cabinetul de miniștri a aprobat amendamentul la proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, care prevede acordarea suportului financiar unic în mărime de 1000 lei pentru beneficiarii de pensii şi alocaţii sociale de stat a căror cuantum lunar nu depăşeşte 4000 de lei.

„Remarcăm în mod special identificarea posibilității de a aloca acest suport bănesc, de data aceasta, de o mie de lei. Consider că este un suport binevenit, de care vor beneficia peste 690 000 de persoane”, a precizat premierul Chicu în cadrul ședinței Executivului din 14 decembrie.

Potrivit premierului, pentru acordarea suportului financiar unic în mărime de 1000 lei, din contul transferurilor de la bugetul de stat către ugetul asigurărilor sociale vor fi alocate cca 696,9 milioane de lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

e1.ru

Ministrul rus al transporturilor, demis de Putin, găsit mort în aceeași zi. Versiunile examinate de Moscova

Roman Starovoit, demis pe 7 iulie din funcția de ministru al transporturilor, a decedat. Potrivit versiunii preliminare, el s-a sinucis, au declarat reprezentanții Comitetului de Investigații al Rusiei. Informațiile sunt relatate de BBC News.

Corpul lui Starovoit, în vârstă de 53 de ani, cu o rană prin împușcare, a fost găsit luni în mașina sa personală, în raionul Odințovo, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei. „Organele de anchetă ale Direcției Principale de Investigații a Comitetului de Investigații al Rusiei pentru regiunea Moscova lucrează la fața locului pentru a stabili circumstanțele. Versiunea principală este sinuciderea”, a adăugat instituția.

Potrivit sursei, mai devreme, pe 7 iulie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret prin care l-a demis pe Starovoit din funcția de ministru al Transporturilor. În document nu se menționează motivele demiterii.

Starovoit a ocupat funcția de ministru din mai 2024. Înainte de aceasta, el a fost guvernator al regiunii Kursk timp de mai bine de cinci ani.

Publicația Forbes, citând o sursă apropiată organelor de anchetă, scrie că Starovoit ar fi putut muri cu mai mult de o zi înainte — aproximativ în noaptea de sâmbătă spre duminică. O sursă a RBC din cadrul organelor de aplicare a legii afirmă, de asemenea, că trupul lui Starovoit a fost găsit sâmbătă, 5 iulie.

Președintele Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, Andrei Kartapolov, a declarat pentru RTVI că decesul lui Starovoit a avut loc „cu destul de mult timp în urmă”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: