Sursa: Promo-LEX

Petiție către Sandu și Munteanu: Promo-LEX cere eliberarea unui tânăr deținut ilegal în Transnistria. Biroul: a fost înregistrat un proces pe acest caz

Asociația Promo-LEX cere intervenția urgentă a conducerii țării pentru eliberarea lui Emilian Ceban, tânăr deținut ilegal în regiunea transnistreană după ce ar fi refuzat să semneze un contract de 10 ani cu structurile paramilitare de la Tiraspol. Potrivit organizației, acesta a fost reținut în 2022, la vârsta de 18 ani, și ulterior „condamnat” la 12 ani de închisoare pentru presupusă „trădare de patrie”. Biroul Politici de Reintegrare a confirmat pentru NewsMaker că a abordat cazul la reuniunea negociatorilor principali de pe ambele maluri ale Nistrului din 16 aprilie, solicitând Tiraspolului eliberarea tânărului, și că a sensibilizat mediatorii internaționali și Misiunea OSCE pentru verificarea condițiilor sale de detenție.

Cine este Emilian Ceban și cum a ajuns în detenție

Emilian Ceban a fost reținut în 2022, la vârsta de 18 ani, după ce a refuzat să semneze un contract militar de 10 ani cu structurile paramilitare ilegale de la Tiraspol și și-a exprimat intenția de a se muta pe malul drept al Nistrului, potrivit Promo-LEX. La scurt timp, a fost contactat pe rețelele sociale de o persoană care pretindea că este jurnalistă și care i-a propus bani în schimbul unor fotografii din unitatea militară. Singura imagine transmisă a fost fotografia unui vehicul de transport al combustibilului. Potrivit Promo-LEX, contul aparținea unui agent al structurilor de securitate transnistrene, iar dosarul a fost construit exclusiv pe baza acestei conversații.

Emilian Ceban a fost „condamnat” la 12 ani de închisoare pentru pretinsă „trădare de patrie”, într-un proces desfășurat cu ușile închise, fără acces la un avocat independent și fără ca familia să știe unde se află. Timp de o lună a fost ținut în izolare totală, fără niciun contact cu apropiații. Promo-LEX subliniază că tânărul nu a avut niciodată acces la informații clasificate, iar „proba” principală din dosar a fost fotografia unui vehicul de combustibil observat constant în oraș.

Condițiile de detenție

Astăzi, la 22 de ani, Emilian Ceban se află de aproape patru ani într-un regim de detenție pe care Promo-LEX îl descrie ca grav. Potrivit celui mai recent raport de monitorizare al organizației, în 2024 cheltuielile pentru medicamente și servicii medicale în închisorile transnistrene au fost de aproximativ 6 dolari per persoană pe an. La aceasta se adaugă întreruperi frecvente ale apei și electricității, alimentație de calitate extrem de joasă și presiune psihologică constantă.

Promo-LEX subliniază că Emilian Ceban face parte dintr-un șir de detenții ilegale documentate în 2022, pe fondul agresiunii ruse împotriva Ucrainei și al intensificării controlului represiv în regiune. Structurile ilegale transnistrene au folosit aceste cazuri pentru a justifica „alerta teroristă” și pentru a alimenta propaganda despre pretinse amenințări externe.

Organizația atrage atenția și asupra practicii sistemice de militarizare a copiilor: aceștia sunt înrolați de la 11 ani în „școala militară Suvorov”, orientați ulterior spre structurile ilegale de forță, iar ieșirea din acest circuit atrage represalii. În februarie 2026, în această școală erau înscriși 266 de copii.

Adresare către instituțiile statului

Promo-LEX solicită Președintei Maia Sandu să abordeze cazul de urgență în dialogul cu partenerii internaționali, inclusiv UE, SUA și OSCE. Prim-ministrului Alexandru Munteanu i se cere să condiționeze orice pachet de sprijin economic sau energetic pentru regiune de eliberarea imediată a lui Ceban. Viceprim-ministrului pentru reintegrare Valeriu Chiveri i se solicită includerea cazului pe agenda dialogului cu Tiraspolul în formatul „1+1″ și solicitarea accesului OSCE pentru verificarea stării de sănătate a tânărului.

Reacția Biroului Politici de Reintegrare

Biroul Politici de Reintegrare a confirmat pentru NewsMaker că cazul lui Emilian Ceban se află în atenția sa și că a fost abordat la reuniunea negociatorilor principali de pe ambele maluri ale Nistrului din 16 aprilie, cu un apel insistent către Tiraspol pentru eliberarea sa. Totodată, au fost sensibilizați mediatorii și observatorii din cadrul procesului de negocieri, precum și partenerii internaționali, fiind solicitată intervenția Misiunii OSCE în Moldova.

„Cazul de referință, precum și celelalte cazuri individuale monitorizate în comun vor rămâne și în continuare în atenția Biroului până la obținerea unei soluționări echitabile și restabilirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate”, se arată în răspunsul instituției.

Organele naționale de aplicare a legii au înregistrat un proces pe acest caz și întreprind măsurile legale pentru stabilirea circumstanțelor și identificarea persoanelor responsabile.

NewsMaker a solicitat reacții și de la Administrația Prezidențială, însă la momentul publicării nu am primit un răspuns.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Directorul general TRM demisionează pe fondul scandalului juriului la Eurovision: „Responsabilitatea este în primul rând a mea”

Vlad Țurcanu demisionează din funcția de director general al companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM), pe fondul scandalului privind votul juriului Republicii Moldova în finala Eurovision, care a fost desemnat de TRM. Anunțul a fost făcut de acesta în cadrul unei conferințe de presă, luni, 18 mai.

Vă anunț despre decizia mea de a demisiona din funcția de director general al companiei „Teleradio-Moldova”. Voi transmite o cerere în acest sens, așa cum prevede legea, Consiliului de Supraveghere al TRM. Chiar dacă ne-am disociat de deciziile juriului desemnat să noteze prestațiile artistice de la finala Eurovision de la Viena, votul exprimat este responsabilitatea noastră și în primul rând a mea, în calitate de conducător al instituției”, a declarat Vlad Țurcanu.

El a catalogat punctajele acordate de membrii juriului național drept o situație „gravă”.

Am evitat să dau indicații membrilor juriului, iar ceea ce s-a întâmplat, un lucru ieșit din comun, grav, din punctul nostru de vedere, a fost că juriul nu a ținut cont de sensibilitățile care există între Republica Moldova și cei doi vecini ai noștri, România și Ucraina. Prin demisia mea, vreau să transmit un semnal clar și anume că relațiile de fraternitate pe care R. Moldova le are cu România, precum și recunoștința și considerația noastră pentru Ucraina, pentru sacrificiul său zilnic, rămân nealterate. Atitudinea noastră față de Ucraina nu este de zero puncte, iar sentimentul nostru pentru România nu poate fi decât unul dragoste”, a spus Țurcanu.

În urma demisiei lui Țurcanu, și cei doi directori adjuncți ai săi vor rămâne fără mandate.

Potrivit legii, mandatele directorilor adjuncții încetează odată cu demisia directorului general. (…) Mandatele lor, după ce îmi voi depune demisia la Consiliul de Supraveghere, vor înceta automat”, a precizat Vlad Țurcanu.

Amintim că juriul R. Moldova la Eurovision a acordat doar 3 puncte reprezentantei României în finala concursului muzical, ceea ce a provocat un val de critici pe ambele maluri ale Prutului. Totodată, jurații nu au acordat niciun punct Ucrainei.

Juriul a fost format din șapte persoane, printre care directorul general adjunct al TRM, Andrei Zapșa. Componența a fost aprobată de „Teleradio-Moldova”, care a fost responsabilă de participarea Republicii Moldova la Eurovision.

Pe fundalul controversei, ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat că este nevoie „de explicații” cu privire la notele acordate, iar deputatul PAS Dinu Plîngău a solicitat demisiile conducerii „Teleradio-Moldova”.

La rândul său, TRM a emis o declarație în care a precizat că membrii juriului au fost selectați în conformitate cu regulamentul stabilit în acest sens de Uniunea Europeană pentru Radio şi Televiziune (UERT), organizatorul Eurovision. Compania publică a mai subliniat că nu a influențat decizia juriului și s-a disociat de punctajele acordate.

Menționăm că, în cadrul televotului, publicul din Republica Moldova a acordat României 12 puncte, scorul maxim.

România a fost reprezentată la ediția din acest an a Eurovision de Alexandra Căpitănescu, cu piesa „Choke me”. Statul a încheiat competiția pe locul 3.

Republica Moldova a fost reprezentată de Satoshi, care a interpretat melodia „Viva, Moldova”, și a ocupat locul 8. Juriul din România a acordat reprezentantului Republicii Moldova 10 puncte, iar publicul – 12.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: