Platforma DA

Platforma DA și-a ales un nou președinte. Deputații Plîngău și Macari, aleși pe lista PAS, revin în rândurile formațiunii

Liviu Vovc, care până acum a fost președinte interimar al Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr” (PDA), a fost ales în funcția de președinte al formațiunii. Anunțul a fost făcut pe 28 iunie de reprezentanții partidului, care au menționat, de asemenea, că deputații Dinu Plîngău și Stela Macari, aleși pe lista Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), au revenit la PDA în calitate de membri ai Biroului Național Politic și ai Consiliului Național Politic.

Pe 28 iunie a avut loc Congresul Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr”. „Delegații Congresului formațiunii l-au ales pe Liviu Vovc în funcția de președinte al partidului. (…) În cadrul Congresului au fost aleși și vicepreședinții formațiunii: Constantin Boeșteanu și Olga Caraman, iar funcția de secretar general i-a revenit lui Igor Serotila. Totodată, deputații Dinu Plîngău și Stela Macari au revenit la Platforma DA în calitate de membri ai Biroului Național Politic și ai Consiliului Național Politic”, au anunțat reprezentanții partidului.

Potrivit sursei citate, Congresul a aprobat și Strategia de dezvoltare a Platformei DA pentru perioada 2026-2028, „document care stabilește principalele direcții de acțiune pentru următorii ani și are drept obiectiv reconstrucția și consolidarea partidului ca alternativă politică pro-europeană credibilă”. „Strategia prevede consolidarea structurilor teritoriale, creșterea implicării membrilor, formarea unei noi generații de lideri, dezvoltarea expertizei în politici publice, îmbunătățirea comunicării și aprofundarea cooperării cu partenerii europeni. De asemenea, formațiunea își propune să se pregătească pentru viitoarele alegeri locale”, au adăugat reprezentanții partidului.

Dinu Plîngău a scris pe o rețea de socializare că, în cadrul Congresului, a declarat că „partidul trebuie să înceapă discuții cu partidele extra-parlamentare și pro-europene, pentru a consolida ceea ce a rămas în afara parlamentului”. „Personal, am eșuat în cadrul Blocului Împreună, deși a fost un proiect promițător. Mi-am asumat și-mi asum vina pentru că nu am reușit mai multe, atât în ideea consolodării, cât și în privința altor aspecte. În contextul situației politice actuale, cu recentele scandaluri și controverse publice, Republica Moldova are nevoie de o alternativă pro-europeană, dar nu populistă, ci una cu oameni profesioniști și curați, care la moment sunt dispersați prin diferite partide mai mici sau în societatea civilă”, a adăugat Plîngău.

Stela Macari a menționat că „Platforma DA rămâne ferm dedicată unei Moldove integrate în Europa, cu reforme profunde și beneficii pentru toți cetățenii”. „Nu vom deraia!”, a adăugat deputata.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții PAS în contextul revenirii deputaților în rândurile Platformei DA și a întrebat, totodată, dacă aceștia rămân deputați ai PAS.

***

Amintim că, la mijlocul lunii iulie, Dinu Plîngău și Stela Macari au anunțat că Platforma „DA”, formațiunea din care făceau parte, a acceptat un „parteneriat politic” cu PAS și nu va participa la alegerile din toamnă pe cont propriu. Decizia a generat critici din partea opoziției și aprecieri din partea guvernării, în timp ce Blocul „Împreună” a ales să meargă mai departe fără Platforma „DA”. După demisia celor doi din fruntea Platformei, conducerea interimară a fost preluată de Liviu Vovc. Platforma DA nu a participat la aceste alegeri, însă Blocul „Împreună”, din care a fost exclusă după decizia lui Plîngău, a intrat în competiția electorală.

În septembrie, înainte de parlamentare, pe portalul anticoruptie.md și în spațiul public a fost publicată o înregistrare audio atribuită lui Plîngău. În înregistrare, acesta ar fi discutat strategii politice și posibile alianțe. Tot acolo, el ar fi sugerat, inclusiv, că ar putea rupe colaborarea cu PAS după scrutin, dacă partidul de guvernare „va avea majoritatea și nu va împărți funcțiile”. Plîngău, care nu a confirmat și nici infirmat autenticitatea înregistrării, a ironizat, în schimb, „știrea bombă” pe rețelele sociale.

Între timp, Blocul „Alternativa” și Partidul Național Moldovenesc au acuzat PAS și Platforma DA că ar forma un bloc electoral camuflat și au depus contestații la Comisia Electorală Centrală (CEC). CEC le-a respins, constatând că nu există probe care să confirme aceste acuzații.

Pe 1 octombrie, la doar două zile după scrutin, Dinu Plîngău a declarat pentru NewsMaker că va renunța la fracțiunea PAS și va rămâne independent în Parlament, alături de colega sa Stela Macari. Ulterior, Plîngău a declarat că intenționează să revină „într-o formă sau alta” în Platforma DA.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Students’ Fashion Day al UTM a adus podiumul internațional la Chișinău

Pe 26 iunie, Universitatea Tehnică a Moldovei a găzduit Students’ Fashion Day 2026 organizat de Facultatea de Design. Evenimentul s-a desfășurat sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

În acest an am avut o participare internațională extinsă, pe podium au urcat echipe din opt universități. Participanții au venit din Republica Moldova, România, Ucraina și Serbia. 

La ediția din acest an au participat:

UTM – Universitatea Tehnică a Moldovei, Republica Moldova
UVT – Universitatea de Vest din Timișoara, România
UNAGE – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, România
UAV – Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, România
UTGA – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, România
UO – Universitatea din Oradea, România
UNTDK – Universitatea Națională de Tehnologie și Design din Kiev, Ucraina
UNS – Universitatea din Novi Sad, Serbia

Publicul a văzut rezultatul muncii studenților din timpul studiilor universitare și proiectele finale de licență ale tinerii generații de designeri. Subiectele colecțiilor au variat de la metamorfoza fluturilor și feminitate, până la hiperbolizarea formelor umane și combinarea stilurilor grunge și romantic.

După prezentarea tuturor colecțiilor, la finalul evenimentului, echipa UTM, în calitate de gazdă, a ales colecția sa preferată. Distincția a revenit Anei Farîma, de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, România, pentru colecția BODAPROSTI.

Students’ Fashion Day a oferit și premiul publicului, acordat colecției preferate prin votul celor prezenți. Distincția publicului a revenit colecției BLACK ANARCHY. Colecția a fost prezentată de Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, România.

Ediția Students’ Fashion Day din acest an, a devenit un spațiu pentru un schimb de experiență între școli de design, profesori și studenți. Pentru mulți absolvenți, evenimentul a fost primul contact cu publicul larg în calitate de designeri. A fost momentul în care ideile lucrate în ateliere au prins formă în fața oamenilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: