Colaj NM

„Plecați la serviciu ca oamenii de rând”. Schimb de replici între Gavrilița și Ceban pe tema „coridoarelor verzi” pentru funcționari

Premierul Natalia Gavrilița a criticat faptul că primarul capitalei Ion Ceban a făcut publice date despre funcționarii care au solicitat să le fie asigurată trecerea liberă pe străzile din capitală, fără a aștepta culoarea verde a semaforului. Potrivit șefei Executivului, cererea a fost făcută de către Inspectoratul General al Poliției, pentru fluidizarea traficului. În cadrul ședinței Consiliului Municipiului Chișinău (CMC), edilul a vorbit din nou despre acest subiect.

Natalia Gavrilița consideră că astfel de informații nu ar trebui făcute publice.

„Cred că avem lucruri mai importante de făcut decât să comentăm declarațiile domnului primar. Pot să vă spun că solicitarea în cauză este făcută de Inspectoratul General al Poliției pentru fluidizarea traficului și cred că întrebarea importantă, care trebuie pusă domnului primar este: cum asemenea date ajung în spațiul public, care e regimul acestor date, pentru că există și anumită informație de interes public, dar și informație care ține de buna funcționare a instituțiilor statului și dl primar ar trebui să fie atent cu divulgarea unor asemenea date”, a declarat prim-ministrul.

Pe 15 decembrie, primarul capitalei Ion Ceban a publicat un document din care rezultă că, într-o singură zi, au fost făcute 47 de solicitări cu privire la asigurarea unui așa-numit „coridor verde”, pentru ca anumiți funcționari să nu piardă timp în trafic. În cadrul ședinței din 21 decembrie, edilul a reluat acest subiect.

„Am văzut declarația doamnei prim-ministru despre informațiile cu caracter public sau de interes public. (…) Vreau să vă anunț că am ridicat arhiva din ultimele luni – coridorul verde pentru „oamenii buni” a fost organizat în unele zile și cu 80 de solicitări. Cred că trebuie să vă fie rușine de acest lucru, nu sunteți mai priviligiați decât alții. Eu nu mă plimb cu paza de stat, așa cum vă place dumneavoastră și nu insist pe coridorul verde. Mai mult nu veți fi autorizați, vă descurcați singuri. Plecați la serviciu ca oamenii de rând și stați în ambuteiaje. Dnei prim-ministre vreau să îi spun că informația este cu caracter public”, a spus Ceban.

În replică, consilierii fracțiunii PAS l-au îndemnat pe Ceban să facă publice și solicitările din 2019 „să vedem câte zeci și sute se făceau atunci”. Ceban a răspuns că nu vede o problemă și va da curs solicitării.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Undă verde pentru proiectul de referendum inițiat de Ceban, dar cu o condiție. CEC cere reformularea întrebărilor

Comisia Electorală Centrală (CEC) a avizat proiectul de hotărâre al Parlamentului, propus de fracțiunea „Alternativa”, privind desfășurarea unui referendum republican consultativ referitor la reforma administrației publice locale. Totuși, CEC a constatat că întrebările propuse trebuie reformulate. Comisia va transmite hotărârea sa Cancelariei de Stat și Secretariatului Parlamentului. Menționăm că proiectul a fost înregistrat la Parlament pe 29 iunie și necesită examinarea într-o singură lectură.

Potrivit raportului prezentat de membrul CEC Vadim Filipov, proiectul propune stabilirea datei de 27 septembrie 2026 pentru desfășurarea referendumului, iar alegătorii să răspundă la două întrebări: „Sunteți pentru ca lichidarea sau comasarea primăriilor să fie posibilă numai după aprobarea cetățenilor din localitățile vizate prin referendum local?” și „Susțineți ca proiectul final al reformei administrației publice locale să fie supus referendumului republican înainte de adoptarea legii?”.

Cu referire la prima întrebare, CEC a menționat că termenul „primărie” poate genera neclarități, întrucât procesul de amalgamare vizează unitățile administrativ-teritoriale, iar termenul „lichidare” poate fi perceput diferit de către alegători și poate crea confuzii cu privire la efectele juridice reale ale unei eventuale reforme.

CEC a menționat că a doua întrebare nu urmărește soluționarea problemei de fond, ci doar consultarea alegătorilor privind oportunitatea organizării, ulterior, a unui alt referendum republican. Totodată, instituția a precizat că întrebarea nu indică dacă viitorul referendum ar urma să fie consultativ sau legislativ, două tipuri cu efecte juridice diferite.

Potrivit CEC, întrebările supuse consultării trebuie formulate cu suficientă claritate și precizie, astfel încât alegătorii să poată înțelege fără echivoc obiectul asupra căruia sunt chemați să se pronunțe.

Comisia a mai declarat că desfășurarea unui referendum necesită resurse financiare. Prin urmare, doar Parlamentul este competent să aloce mijloace financiare de la bugetul de stat, cu acordul Guvernului. De aceea, autoritățile competente în materie electorală urmează să acționeze în vederea organizării unui referendum doar după adoptarea de către Parlament a unei hotărâri în acest sens, a precizat Comisia. Potrivit CEC, pentru desfășurarea unui asemenea referendum ar fi necesari aproximativ 200 de milioane de lei.

CEC a precizat, totodată, că, în cazul unui referendum consultativ, autoritățile pot lua act de opinia poporului, fără a avea obligația juridică de a implementa rezultatul.

Într-un final, avizul a fost aprobat cu cinci voturi pentru și două împotrivă. În avizul său, Comisia a menționat că consideră oportună reformularea întrebărilor propuse. Totodată, a decis să transmită hotărârea Cancelariei de Stat și Secretariatului Parlamentului.

***

În mai 2026, primarul capitalei și liderul partidului „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea sa va propune Parlamentului inițierea unui referendum cu două întrebări, dintre care una referitoare la reforma administrației publice locale.

Ulterior, deputații fracțiunii parlamentare „Alternativa”, din care face parte MAN, au propus organizarea unui referendum republican consultativ privind reforma administrației publice locale. Aceștia au anunțat, pe 18 iunie, că proiectul de hotărâre va fi transmis tuturor fracțiunilor parlamentare pentru consultare și eventuale îmbunătățiri. Ei au motivat necesitatea referendumului prin obligația de a consulta cetățenii înaintea oricărei modificări a limitelor teritoriale ale localităților, în conformitate cu principiile Cartei Europene a Autonomiei Locale.

Pe 29 iunie, la Parlament a fost înregistrat proiectul de hotărâre privind desfășurarea unui referendum republican consultativ. Autorul responsabil este deputatul fracțiunii „Alternativa”, Gaik Vartanean. Printre autorii proiectului se numără și deputați ai Partidului Comuniștilor, Partidului Socialiștilor, precum și ai formațiunilor „Democrația Acasă” și „Partidul Nostru”. Proiectul necesită examinarea într-o singură lectură.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: