Poliția Republicii Moldova

Poliția a fost sesizată despre 14 cazuri de presupuse încălcări electorale. Precizările șefului adjunct al IGP

Până la ora 11:00, oamenii legii au fost sesizați cu privire la 14 cazuri de presupuse încălcări electorale. Declarații în acest sens au fost făcute de Marin Maxian, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, în cadrul unui briefing de presă, astăzi, 11 iulie.

„Poliția a fost sesizată despre prezența a șase afișe electorale. Erau amplasate în raza de 100 de metri de la secțiile de votare. La moment, cazurile se documentează. Un caz nu și-a găsit confirmare. A fost sesizat un caz de agitație electorală. Grupul de reacționare operativă s-a deplasat la fața locului, iar faptele nu și-au găsit confirmare. Totodată, vorbim despre trei cazuri de transportare a alegătorilor, sesizate la Dubăsari, Bender și Rezina. Pe marginea acestor cazuri se desfășoară acțiuni procesuale în vederea stabilirii acțiunilor de influență psihologică sau de motivație a alegătorilor pentru a susține sau nu a susține un anumit concurent electoral”, a spus Marin Maxian.

De asemenea, poliția s-a autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut informații precum că în unele localități ar avea loc coruperea alegătorilor.

„Pe rețelele de socializare și în sursele mass-media au apărut mai multe cazuri, în special de la Varnița, unde doi cetățeni informează societatea despre faptul că sunt în conștiință de cauză despre tendințe de corupere a alegătorilor cu sume de 20 de dolari și 500 de ruble transnistrene. Poliția s-a autosesizat. Au fost identificate persoanele care au făcut aceste declarații. La solicitarea de a depune o cerere penală, aceștia au refuzat”, a spus șeful adjunct al IGP.

„A mai apărut o sesizare pe rețelele de socializare, precum că în localitatea Bender se face agitație electorală cu elemente de corupere. La moment se stabilesc circumstanțele. Din informațiile preliminare, este vorba despre o înregistrare video făcută la o altă dată, la un alt scrutin electoral”, a mai spus Marin Maxian.

Menționăm că astăzi 11 iulie, cetățenii Republicii Moldova își aleg deputații pentru următorii patru ani. 23 de concurenți electorali luptă pentru cele 101 fotolii de deputat din Parlamentul de la Chişinău – 20 de partide, două blocuri electorale și un candidat independent. La secțiile de votare sunt așteptați peste 3,2 mln de cetățeni cu drept de vot, inclusiv circa 258 de mii care locuiesc în regiunea transnistreană. Pentru moldovenii din diaspora au fost constituite 150 de secții de votare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: