Poliția a inițiat un dosar penal după ce între protestatari și oamenii legii au avut loc altercații

Poliția a inițiat un dosar penal după ce între protestatari și oamenii legii au avut loc altercații. Despre acest lucru a declarat pentru NM, Alexei Grosu, șeful-adjunct al Inspectoratului Național de Securitate Publică. Mai mult, organizatorii protestului se vor alege și cu o amendă.

Potrivit lui Alexei Grosu, dosarul penal a fost inițiat în baza articolului 349 din Codul Penal, care se referă la „acțiuni de ultragiere, opunere de rezistență și/sau aplicarea violenței față de o persoană cu funcție de răspundere”. Dosarul a fost inițiat după ce protestatarii au încercat să rupă un cordon al poliției.

Totodată, Alexei Grosu a explicat că la manifestație au participat mai mult de 50 de persoane, ceea ce contravine deciziei Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică. În acest sens, organizatorii protestului se vor alege cu o amendă de 22,5 mii lei fiecare.

Acțiunea de protest a fost coordonată cu Primăria Chișinău. Declarația prealabilă a fost depusă pe 25 mai. Organizatorii au indicat că numărul estimativ al participanților va fi de 1000 de persoane.

Precizăm că veteranii de război au protestat în fața clădirii parlamentului, astăzi, 31 mai. Aceștia au solicitat demisia parlamentului, guvernului și a președintelui Igor Dodon.

De asemenea, au avut loc altercații între protestatarii și oamenii legii. Aceștia au încercat să rupă un cordon al poliției, care a blocat drumul. Din această cauză, o mașină a protestatarilor, care transporta boxe, nu putea să ajungă în fața clădirii parlamentului.

Veteranii au anunțat că vor ieși la un protest masiv în luna august dacă autoritățile nu le vor îndeplini solicitările.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Daniel Vodă

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre interdicția lui Ion Ceban în Schengen: „Nu e știrea zilei”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că interdicția de intrare în România și în spațiul Schengen a primarului Chișinăului, Ion Ceban, nu reprezintă o „știre a zilei”. El susține că, cel mai probabil, Ceban era deja informat despre această măsură înainte ca informația să fie făcută publică și că el ar trebui să ofere explicații. Totodată, Vodă a subliniat că informațiile transmise de instituțiile statului, inclusiv ale României, „se bazează pe fapte concrete”.

„Nu aș spune că este neapărat știrea zilei,” a afirmat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, în cadrul emisiunii Puterea a Patra.

El a explicat că toate detaliile legate de acest caz ar trebui să vină din partea lui Ceban și că probabil el știa deja despre această interdicție.

„Toate explicațiile referitor la acest caz ar trebui să le ofere domnia sa. Am văzut un video filmat, dar dumneavoastră, ca jurnalist, nu ați avut posibilitatea să adresați întrebări sau să faceți precizări. Nimeni din presă probabil nu a putut să o facă. Pentru mine, întrebarea centrală este că — pentru orice cetățean, când se aplică interdicția, persoana este informată. Deci, probabil, persoana a știut această informație înainte să devină publică, dar a ținut-o și nu a comunicat despre acest lucru”, a menționat Vodă.

Fiind întrebat „ce pericol” reprezintă Ion Ceban, întrucât acesta a fost argumentul autorităților române, Daniel Vodă a menționat:

„Cetățenii trebuie să fie atenți și pe viitor când unii politicieni ar putea să se prefacă și să aibă cu totul alte interese. Atunci când unele instituții ale statului, fie ale României, fie ale altor democrații cu instituții consolidate, transmit anumite informații, cu siguranță acestea se sprijină pe fapte”, a subliniat reprezentantul Guvernului.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României și în spațiul Schengen pentru Ion Ceban. Alături de edilul capitalei, alți doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost vizați de aceeași decizie. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții. În presa din Moldova și România se vehiculează că ar fi vorba despre ex-jurnalista Natalia Morari și fostul premier Vasile Tarlev.

Ion Ceban a calificat decizia în privința sa drept „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: