Poliția Republicii Moldova

Poliția a inițiat un dosar penal după ce vicepreședintele raionului Sângerei a fost stropit cu verde de briliant

Oamenii legii au inițiat un dosar penal după ce vicepreședintele raionului Sângerei, Tudor Tutunaru, a fost stropit cu verde de briliant de către un membru al Partidului „Acasă Construim Europa”.

Potrivit poliției, pe 6 aprilie, în jurul orei 18.00, trei reprezentanți ai unui partid politic în comun cu preşedintele oficiului teritorial al aceluiași partid au mers la domiciliul vicepreședintelui raionului Sângerei. Aflându-se la intrare în gospodăria acestuia, l-au stropit cu verde de briliant, motivând că acesta s-ar fi vaccinat împotriva COVID-19 și nu a dat posibilitatea medicilor să se vaccineze.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Eric Vryn/Getty Images

Inundații în Texas: cel puțin 24 de persoane au murit; peste 20 de copii sunt dați dispăruți

În partea centrală a statului Texas, SUA, pe 4 iulie, a avut loc o inundație majoră cauzată de o ploaie torențială. Potrivit BBC, cel puțin 24 de persoane au murit, iar alte 25 sunt date dispărute. Conform informațiilor din presă, au dispărut aproximativ 23 de persoane dintr-o tabără creștină de vară pentru fete, Camp Mystic, situată în această zonă. Salvatorii au reușit să evacueze 237 de persoane.

„Râul Guadalupe din Hunt continuă să crească rapid și a atins a doua cea mai mare cotă din întreaga istorie a măsurătorilor, depășind nivelul inundațiilor din 1987”, au anunțat despre inundații reprezentanții Serviciului Național de Meteorologie al SUA.

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a numit evenimentul o catastrofă și a semnat o declarație de urgență, oferind salvatorilor acces la toate resursele necesare. Guvernatorul a promis, de asemenea, că căutările persoanelor dispărute vor continua neîntrerupt. Pentru salvarea și evacuarea locuitorilor, în stat au fost implicate elicoptere și vehicule militare tactice. În total, serviciile de urgență au salvat 237 de persoane.

Președintele SUA, Donald Trump, a numit inundațiile „șocante și îngrozitoare”. În tot statul, evenimentele festive dedicate Zilei Independenței de 4 iulie au fost anulate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: