captură video

Poliția caută un bărbat care a târât un câine însângerat, legat de mașină (VIDEO)

Oamenii legii sunt în căutarea unui bărbat care a fost filmat în timp ce târa un câine însîngerat, legat de mașină. Cazul a avut loc în comuna Trușeni, scrie UNIMEDIA. Șoferul riscă o amendă pentru că a manifestat cruzime față de animale.

Din spusele martorilor, bărbatul le-a spus că patrupedul i-a mâncat găinile și a vrut să îl ducă departe de casă.

Poliția capitalei susține că s-a autosesizat și  urmează să întreprindă toate măsurile pentru a identifica bărbatul. Ulterior, toate materialele acumulate vor fi transmise la Agentia Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Pentru acest gest, bărbatul riscă o amendă în mărime între 500 și 1000 de lei sau între 40 și 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității. În cazul în care câinele murea sau era mutilat, bărbatul risca să se aleagă cu proces penal.

Amintim că, în 2019, diaconul Ghenadie Valuța a fost filmat cum a transportat  un câine legat de automobil. Acesta a argumentat că nu a vrut să murdărească mașina și a vrut să ducă patrupedul la marginea satului la o distanță de „nici 3 kilometri”. Valuța a fost amendat cu 1200 de lei.

 

***

Deputații PAS Radu Marian şi Dan Preciun au elaborat în 2019 un proiect de lege menit să elimine o parte din lacunele legislative din domeniul protecţiei drepturilor animalelor, prin modificări la Codul Penal şi Contravenţional în acest sens.

Proiectul urma să înăspărească pedepsele pentru actele de cruzime, inclusiv:

– confiscarea animalului care a fost abuzat
– aplicarea interdicţiei de a deţine animale celor care au comis infracţiuni în raport cu un animal
– uciderea unui animal
– sancţionarea celor care abandonează un animal domestic
– sancţionarea părinţilor copilul cărora a ucis un animal
– sancţionarea adolescenţilor cu vârsta între 14 şi 16 ani care au ucis sau au torturat un animal
– sancţionarea celor care cerşesc cu un animal
– interzicerea exploatării animalelor sălbatice în circuri
– sancţionarea utilizării animalelor pentru spectacole sângeroase/lupte
– sancţionerea incitării la ură faţă de animale
– sancţionarea zoofiliei

Proiectul de lege nu a întrunit numărul de voturi necesare în prima lectură, pe motiv că propunerile acestora nu se încadrează în legislația actuală.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noua politică fiscală taie cu 50% profitul băncilor. Tofan: „E ironic că vin din domeniu, însă cred că taxa e justificată”

Taxa pe profitul băncilor din Republica Moldova ar putea crește cu 50%, de la 12% la 18%, în anul fiscal 2027. Măsura este inclusă în noua politică fiscală pregătită de Guvern, a anunțat premierul Vasile Tofan, pe 5 august, la JurnalTV. Șeful Executivului anticipează că majorarea ar urma să aducă aproape 600 de milioane de lei la buget, însă avertizează că ar putea avea și un impact asupra creditării.

„Ultima taxă, care cred că va fi populară, dar nu cred că trebuie să batem din palme – deși multă lume cred că va bate din palme – vom crește taxele cu 50% pe bănci și instituțiile financiare. Înțeleg că lumea o să se bucure, lumea își dorește astfel de taxe. Trebuie să spun că eu sunt o persoană analitică, încerc să evit populismul: am făcut calculele și mi-am asumat această taxă. Are și riscuri, fiindcă un leu scos din capitalul băncilor scade creditarea cu 6, deci nu trebuie să exagerăm acolo”, a declarat Vasile Tofan în cadrul emisiunii „Secretele puterii”.

Potrivit acestuia, pentru început, majorarea va fi aplicată doar pentru anul fiscal 2027.

„E ironic că vin din domeniu, însă am calculat, am cântărit și, înțelegând chiar riscurile de diminuare a creditării, cred că această taxă este justificată. O vom implementa pentru un an, anul fiscal 2027. Cred că la acest moment, totuși, plusurile ca impact fiscal sunt mai mari decât riscurile. E vorba de aproape 600 milioane de lei care vor ajunge la buget”, a mai declarat premierul.

Amintim că Guvernul urmează să prezinte, astăzi, 6 august, conceptul noii reforme bugetar-fiscale. În ajun, șeful Cabinetului de miniștri a rezumat noua abordare fiscală într-o singură frază: „Vom taxa munca mai puțin, vom încuraja investițiile, vom taxa mai mult viciile și, foarte atent – vom uniformiza anumite taxe pe TVA”.

Conferința de presă a premierului Vasile Tofan este programată pentru ora 13:00 și va fi transmisă în direct de NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: