Ion Chicu/Facebook

Politicienii moldoveni, divizați de 9 mai între trecut și viitor: „O zi sfântă, cu lacrimi în ochi”

Cu prilejul zilei de 9 mai, politicienii din Republica Moldova au transmis mesaje de felicitare. În timp ce unii au elogiat sacrificiul și memoria eroilor căzuți în al Doilea Război Mondial, alții au vorbit despre importanța parcursului european al țării, valorile democrației și ale păcii europene. NewsMaker a adunat principalele declarații într-o sinteză a reacțiilor politice din această zi cu dublă semnificație: Ziua Victoriei și Ziua Europei.

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a depus flori în dimineața zilei de 9 mai la Complexul Memorial „Eternitate”, alături de alți trei lideri politici din Blocul Alternativa. Cu această ocazie, edilul capitalei a lansat un apel la unitate și solidaritate. Potrivit lui, această zi trebuie să fie una a păcii, nu a disputelor politice.

„Îmi pare rău că această zi este folosită în scopuri politice de unii sau alții, iar societatea, în continuare, este împărțită. Multe vieți au fost pierdute și mulți au avut de suferit, iată de ce îndemnăm toți cetățenii să ne unim și să facem tot posibilul pentru ca acele orori să nu se mai repete. În condițiile actuale, este cu atât mai important ca Republica Moldova să nu permită repetarea greșelilor trecutului și să aleagă calea păcii, a democrației și a respectului reciproc”.

Fostul premier Ion Chicu, în prezent liderul al PDCM – formațiune care face parte din Blocul „Alternativa – a reamintit că „aproximativ un sfert de milion de locuitori ai Moldovei au contribuit la eliberarea Europei de sub fascism” și că „pacea obținută cu un asemenea preț rămâne cea mai de preț valoare”.

„Să păstrăm pacea, să transmitem mai departe, generațiilor viitoare, tradiția umanității, a solidarității și a libertății sfințită prin eroismul înaintașilor – aceasta e poate cea mai importantă misiune a noastră astăzi. Iar în fiecare an, pe 9 mai, în fața focului veșnic, ne promitem nouă tuturor și fiecăruia în parte că vom rămâne fideli acestei ștafete nevăzute a generațiilor”.

Alexandr Stoianoglo, fost procuror general și candidat la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut – în prezent unul din cei patru lideri ai Blocului „Alternativa” – a vorbit despre o „zi cu două oglinzi”: „În fața uneia, Moldova vede sacrificiul: Ziua Victoriei. În cealaltă, își proiectează speranțele: Ziua Europei”.

De altfel, Alexandr Stoianoglo este singurul lider din Blocul Alternativa care a făcut referire la Europa în mesajul său din 9 mai, chiar dacă formațiunea se declară pro-europeană: „Ziua Victoriei e despre prețul libertății. Ziua Europei e despre sensul păcii. Iar amândouă vorbesc despre noi”.

Refugiat la Moscova, cu un mesaj de 9 mai a venit și oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat definitiv pentru fraudă bancară. Politicianul, acuzat și inclus pe listele de sancțiuni internaționale pentru tentative de destabilizare a Moldovei, spune că „9 Mai este o zi sfântă” și acuză actuala guvernare că ar încerca să „denatureze adevărul” și să „rescrie istoria”. „Dar nu le va reuși nimic. Noi suntem uniți, și suntem urmașii Învingătorilor. Astăzi, spunem mulțumesc pentru că existăm buneilor, bunicilor, străbuneilor și străbunicilor noștri”.

Fostul președinte al țării, liderul socialiștilor, Igor Dodon, și-a exprimat recunoștința pentru veteranii care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial: „Memoria din inimile noastre trebuie să dăinuie – este datoria noastră! (…) Să nu uităm niciodată că suntem urmașii învingătorilor! Ne vedem azi la marș!”.

Mesaje de felicitare au fost transmise și de fosta bașcană a Găgăuziei și candidată la prezidențiale, Irina Vlah. Lidera „Inima Moldovei” a declarat că „9 mai este sărbătoarea urmașilor învingătorilor”: „Astăzi, apărăm memoria faptei lor. La mulți ani, Moldova! La mulți ani de Ziua Marii Victorii!”

„9 mai trebuie să fie pentru noi toți o zi a reculegerii, a reconcilierii, a recunoștinței față de cei care au contribuit atunci la oprirea acestui coșmar și la instaurarea păcii”, a transmis PSDE. Formațiunea susține că „nimic nu este mai groaznic decât războiul și nimic nu poate fi mai valoros decât pacea” și își exprimă speranța ca „Europa, casa noastră comună, să redevină un loc al libertății, progresului și unității – pentru care au luptat înaintașii noștri”.

***

Pe 9 mai, în Republica Moldova sunt sărbătorite atât Ziua Victoriei, cât și Ziua Europei. Cu ocazia Zilei Victoriei, la Chișinău va avea loc și tradiționalul marș auto. La Bălți, pe 9 mai, va avea loc marșul „Regimentul Nemuritor”. Cu ocazia Zilei Europei, la ora 13:00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău va fi deschis Orășelul European. 19 state membre ale UE își vor prezenta tradițiile culturale și culinare. Iar seara, între orele 19:00 și 23:00, în piața centrală a capitalei va avea loc un concert. Tot pe 9 mai, Orășele Europene vor fi deschise în Ungheni, Căușeni și alte orașe ale Moldovei.

NewsMaker a relatat cum vor fi marcate aceste două sărbători într-o singură zi, ce evenimente vor avea loc în capitală, dar și în regiunile țării, și cine sunt interpreții cunoscuți care vor urca pe scena din Piața Marii Adunări Naționale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldtelecom lansează MCamera — noul serviciu inteligent de supraveghere video pentru locuințe și afaceri

Moldtelecom își extinde portofoliul de soluții digitale și lansează MCamera — serviciul modern de supraveghere video care oferă clienților mai mult control, siguranță și acces permanent la ceea ce contează, direct de pe telefonul mobil.

Conceput atât pentru utilizatorii rezidențiali, cât și pentru segmentul business, MCamera permite monitorizarea în timp real a locuinței, biroului sau spațiilor comerciale, indiferent unde se află utilizatorul. Prin intermediul aplicației mobile MCamera și al platformei MyMoldtelecom, clienții pot accesa imagini live, arhivă video stocată securizat în cloud și funcții inteligente de monitorizare și control.

Lansarea noului serviciu vine ca răspuns la nevoia tot mai mare de securitate, mobilitate și acces rapid la informație, într-un context în care utilizatorii caută soluții simple, moderne și eficiente pentru protecția spațiilor personale și profesionale.

MCamera este o soluție creată pentru confortul și liniștea utilizatorilor noștri. Ne-am propus să oferim un serviciu accesibil, ușor de utilizat și adaptat stilului de viață actual, astfel încât clienții să poată vedea oricând ce se întâmplă acasă sau la afacerea lor, direct din aplicație”, menționează reprezentanții Moldtelecom.

Serviciul este disponibil în trei pachete comerciale — Basic, Plus și Premium — fiecare configurat pentru diferite necesități de utilizare și niveluri de performanță.

Pachetul Basic, disponibil la preț promoțional de 69 lei/lună, include cameră video cu rezoluție 4 MP, microfon integrat, protecție IP67 împotriva prafului și umidității, acces prin aplicație și web, precum și arhivă video în cloud pentru 5 zile.

Pachetul Plus, disponibil la 99 lei/lună, oferă funcționalități suplimentare și echipamente cu carcasă metalică, audio bidirecțional pentru comunicare directă și opțiuni avansate de protecție.

Pentru utilizatorii care au nevoie de performanță avansată și imagini Ultra HD, pachetul Premium este disponibil la 119 lei/lună și include camere cu rezoluție 8 MP și funcții inteligente dedicate monitorizării video de înaltă calitate.

Toate pachetele includ:

  • instalare gratuită;
  • suport tehnic Moldtelecom;
  • monitorizare 24/7;
  • stocare securizată în cloud;
  • acces prin aplicație mobilă și platformă web.

Oferta promoțională este destinată abonaților noi care activează serviciile Internet Fibra și MCamera. Totodată, clienții existenți Moldtelecom pot beneficia de oferte dedicate, în funcție de perioada de activare în rețea.

Prin lansarea MCamera, Moldtelecom continuă dezvoltarea ecosistemului său de servicii smart și soluții digitale inovatoare, orientate spre conectivitate, securitate și experiențe moderne pentru clienții din întreaga țară.

Mai multe detalii despre serviciu pot fi consultate pe moldtelecom.md.

Depășește-ți limitele.
Moldtelecom — operatorul moldovenilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: