9 mai 2026 – Ziua Europei și Ziua Victoriei au fost marcate, tradițional, în centrul Chișinăului. Ca în fiecare an, societatea s-a împărțit în două tabere: unii au sărbătorit Europa și pacea pe continent, alții au participat la manifestațiile dedicate „victoriei asupra fascismului în cel de-Al Doilea Război Mondial”. Tema
9 mai este Ziua Victoriei, iar sacrificiul celor care au luptat în al Doilea Război Mondial trebuie marcat cu demnitate. În același timp, nu putem să tolerăm suprapunerea comemorării victimelor războiului cu glorificarea regimului sovietic. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu, la conferința științifică „9 mai: Comemorare, Reconciliere
Vicepreședintele Parlamentului și unul dintre liderii PSRM, Vlad Bătrîncea, acuză guvernarea că ar încerca să „dezbine” cetățenii prin organizarea evenimentelor dedicate Zilei Europei pe 9 mai, zi în care au loc și manifestațiile consacrate Zilei Victoriei. Într-o declarație pentru NewsMaker, care transmite în direct Marșul Memoriei din centrul Chișinăului, socialistul
Ziua de 9 mai trebuie să fie un moment de comemorare a victimelor războiului și de celebrare a păcii, a declarat președinta Maia Sandu, întrebată cum pot fi împăcați oamenii care văd diferit această zi. Aflată într-o vizită oficială la Chișinău, în ajunul Zilei Europei și al Zilei Victoriei, șefa
Cu prilejul zilei de 9 mai, politicienii din Republica Moldova au transmis mesaje de felicitare. În timp ce unii au elogiat sacrificiul și memoria eroilor căzuți în al Doilea Război Mondial, alții au vorbit despre importanța parcursului european al țării, valorile democrației și ale păcii europene. NewsMaker a adunat principalele
Președinta Maia Sandu, împreună cu președintele Parlamentului Igor Grosu, premierul Dorin Recean și comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, aflată într-o vizită oficială la Chișinău, au depus flori la Complexul Memorial „Eternitate” în memoria victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial. În discursul său, șefa statului a vorbit despre cinstirea trecutului
189 de moldoveni au fost înregistrați de poliție pentru că au sfidat legea purtând panglica „Sfântul Gheorghe” pe 9 mai, de Ziua Victoriei. Dintre aceștia, 73 au fost identificați deja. Actualmente, oamenii legii au pornit 16 proceduri contravenționale pe țară. Informațiile au fost confirmate de șefa Secției Comunicare și Protocol
Pe 9 mai în Moldova este marcată Ziua Europei și Ziua comemorării victimelor celui de-al Doilea Război Mondial. Corespondenții NewsMaker Daria Slobodcicova și Denis Borșevici au povestit și au arătat, live, timp de peste două ore și jumătate cum s-a desfășurat marșul Victoriei și Ziua Europei, au vorbit cu politicienii
Ziua Victoriei, care a unit cândva societățile post-sovietice, inclusiv în Moldova, a devenit una dintre cele mai controversate și politizate sărbători din ultimii ani. După începutul unui război la scară largă în Ucraina, această zi a devenit una și mai ideologică, iar uneori chiar divizează oamenii – în mare parte
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că pe 9 mai vom sărbători pacea. Șefa statului consideră cu „nu are cum această zi să divizeze” societatea. „Dacă sunt câțiva politicieni care încearcă să separe oamenii, asta este problema lor”, a declarat președinta Maia Sandu pentru jurnaliști, la Bruxelles. Șefa statului a