Pompierii moldoveni detașați în Grecia și-au început misiunea (VIDEO)
Full Article 1 minutes read

Pompierii moldoveni detașați în Grecia și-au început misiunea (VIDEO)

Cei 25 de pompieri moldoveni detașați în Grecia pentru stingerea incendiilor de pădure au început misiunea în această dimineață, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Salvatorii moldoveni au ajuns pe data de 10 august, la ora 16:00 în regiunea Prokopion, insula Evia din sudul statului elen. Aceștia s-au cazat într-o tabără internațională sub egida ofițerilor de legătură greci, iar începând cu dimineața zilei de 11 august, pompierii din Republica Moldova au primit primele misiuni.

Angajații IGSU urmează să nu permită răspândirea focarelor pe cealaltă partea a muntelui, să localizeze focarele de ardere de pe sectoarele încredințate și să efectueze misiuni de recunoaștere a zonelor afectate. Aceștia activează în două ture, într-un regim de 6 ore. Activitatea pompierilor moldoveni are loc în comun cu colegii din România în condiții de zi.

Menționăm că în dimineața zilei de luni, 9 august, Republica Moldova a trimis în Grecia 25 de pompieri și patru unități de tehnică pentru a ajuta salvatorii eleni la stingerea incendiilor de proporții cu care se confruntă această țară.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: