moldova1.md

Ce se întâmplă cu dosarul lui Nicanor Ciochină? Procurorii au explicat

Din totalul a 37 ședințe de judecată, 16 au fost amânate la cererea lui Nicanor Ciochină, a complicelui său și a avocaților acestora. Amânările aveau loc atunci când procurorii asigurau prezența martorilor în ședințele de judecată. În context, instanța le-a aplicat avocaților inculpaților mai multe amenzi, iar în cazul lui Nicanor Ciochină s-a dispus aducerea silită la ședințe. Totuși, la ședința din 27 mai curent, acesta nu s-a prezentat și a fost sancționat cu o amendă. Informațiile au fost comunicate de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS). Potrivit instituției, următoarea ședință de judecată este programată pentru 10 iunie.

Reprezentanții PCCOCS au raportat că, din totalul a 37 de ședințe de judecată, 16 au fost amânate la cererea lui Nicanor Ciochină, a complicelui și a avocaților acestora.

„Amânările aveau loc atunci când procurorii PCCOCS asigurau în ședința de judecată prezența martorilor, care urmau să fie audiați privind împrejurările care le erau cunoscute din seara accidentului rutier. În context, instanța de judecată le-a aplicat avocaților inculpaților de mai multe ori amenzi de 2500 lei pentru faptul că nu se prezentau în ședințele de judecată”, au comunicat reprezentanții procuraturii.

Totuși, conform PCCOCS, întrucât apărătorii lui Ciochină și ai celuilalt inculpat nu se prezentau la ședințele de judecată, instanța a solicitat desemnarea câte unui apărător din partea Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat, care să îi reprezinte.

Iar „pentru faptul că inculpatul Ciochină nu se prezenta la ședințele de judecată, la demersul procurorului, instanța de judecată a dispus aducerea lui silită la ședințe, astfel încât să nu fie admisă tergiversarea examinării cauzei”.

Conform procurorilor, la o ședință de judecată programată pentru 27 mai curent, Ciochină nu s-a prezentat fără a invoca vreun motiv. În consecință, instanța i-a aplicat o amendă judiciară în valoare de 2.500 de lei, „pentru tergiversarea intenționată a examinării cauzei și comportamentul inadmisibil și neexecutarea dispoziției instanței de judecată, care a preîntâmpinat de mai multe ori prezența lui obligatorie în ședințele de judecată”.

Următoarea ședință de judecată este programată pentru data de 10 iunie.

Reprezentanții PCCOCS au amintit că Nicanor Ciochină a fost trimis în judecată pe 29 mai 2024.

***

Nicanor Ciochină este învinuit că ar fi accidentat mortal un copil și a fugit de la locul accidentului. Amintim că pe 19 februarie 2024, un adolescent de 14 ani a fost lovit mortal de un automobil în comuna Boldurești. Șoferul a fugit de la locul accidentului. Două zile mai târziu, poliția a anunțat că vinovat de accident s-ar face primarul localității, Nicanor Ciochină, care s-ar fi aflat la volanul mașinii de serviciu. Potrivit anchetatorilor, până la reținere, edilul ar fi încercat să șteargă urmele accidentului. 

Ciochină a fost reținut pe 21 februarie, inițial plasat în arest preventiv, apoi în arest la domiciliu. Pe 3 februarie 2025, instanța a decis cercetarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile. La scurt timp după eliberare, primarul și-a reluat activitatea în administrația locală.

Pe 11 martie, CEC a constatat încetarea de drept a mandatului său, întrucât Ciochină nu și-a putut exercita atribuțiile timp de peste opt luni – între 31 mai 2024 și 14 februarie 2025. În consecință, CEC a stabilit organizarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar în comuna Boldurești, care au avut loc între timp pe 18 mai (primul tur) și 1 iunie (al doilea tur).

Pe 1 iunie 2025, în comuna Boldurești din raionul Nisporeni a avut loc turul II al alegerilor locale, iar Nicanor Ciochină a fost reales primar. Cel puțin asta reiese din rezultatele preliminare publicate de CEC. Ciochină a fost reales cu o diferență de 13 voturi – a obținut 615 voturi, iar contracandidatul său, Sergiu Bulicanu, 602.

Pe 4 iunie, Comisia Electorală Centrală a decis renumărarea buletinelor de vot. Decizia a fost luată în urma unei cereri depusă de candidatul independent Serghei Bulicanu, care a pierdut la limită alegerile locale în fața lui Nicanor Ciochină, conform rezultatelor preliminare. Acesta a raportat Comisiei că deține probe privind existența unor nereguli care au afectat procesul de numărare a voturilor.

Recent, vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a explicat că, potrivit legii, doar persoanele condamnate definitiv nu pot candida, iar Ciochină are statut de învinuit.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio România Iași

Doi moldoveni de 21 și 25 de ani au murit într-un accident în România. Mașina lor s-a ciocnit cu un camion

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, o tânără de 21 de ani și un tânăr de 25 de ani, și-au pierdut viața într-un grav accident rutier produs în dimineața zilei de 14 septembrie, în apropierea municipiului Bârlad, județul Vaslui.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, în accident au fost implicate un autoturism înmatriculat în Republica Moldova și un autocamion. În urma impactului, cei doi cetățeni moldoveni aflați în mașină au murit.

Potrivit Radio România Iași, cele două persoane din autoturism au fost găsite încarcerate, fără semne vitale. „Echipajele medicale au încercat să le acorde îngrijiri, însă leziunile suferite erau incompatibile cu viața. S-a declarat decesul celor două victime”, a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Dan Ungureanu.

MAE precizează că Consulatul General al Republicii Moldova la Iași a contactat familiile persoanelor decedate, menține legătura cu autoritățile române competente și acordă asistența consulară necesară. Totodată, Consulatul va sprijini familiile în îndeplinirea formalităților necesare pentru repatrierea corpurilor neînsuflețite în Republica Moldova.

Polițiștii români au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la impactul frontal.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: