Vox

Premierul britanic se simte mai bine. A fost scos din terapie intensivă

Premierul britanic Boris Johnson a fost mutat în secție, din terapie intensivă, la spitalul St Thomas, unde se afla încă de luni seară.

„Primul ministru a fost mutat în această seară din terapie intensivă înapoi în secție, unde va primi o monitorizare atentă în faza timpurie a recuperării sale. El are un tonus extrem de bun”, informează autoritățile britanice.

Secretarul pe sănătate, Matt Hancock, a fost printre primii care au recționat la veste.

„Premierul a ieșit din terapie intensivă și este pe cale de recuperare. NHS este acolo pentru noi toți și știu că personalul nostru uimitor i-a oferit îngrijirea lor caracteristică, de nivel mondial”, a scris acesta.

Președintele american, Donald Trump, a declarat că mutarea lui Johnson din terapia intensivă este o veste grozavă și îi urează premierului britanic să se facă bine repede.

Premierul Boris Johnson a fost depistat pozitiv cu COVID-19 pe 27 martie. Cu toate acestea, el spunea că se simte bine și că va continua să administreze treburile guvernului de la domiciliu.

La 6 aprilie însă, starea sa de sănătate s-a înrăutățit brusc și a fost nevoie de transferarea sa la terapie intensivă.

De menționat că la începutul pandemiei de COVID-19 în Europa, Boris Johnson era unul dintre cei mai vocali contestatari ai măsurilor impuse în lupta cu infecția. Ulterior însă, a fost nevoit să le accept și să le implementeze în regatul britanic.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

comisarul.ro

Guvernul dă undă verde unei companii din Constanța să investească €24 mln în Portul Internațional Liber Giurgiulești

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, în fruntea căruia se află premierul Dorin Recean, a examinat solicitările de aprobare prealabilă a unor investiții strategice. Între altele a fost avizată pozitiv propunerea companiei naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, România (CNAMP), care vrea să investească 24 milioane de euro în infrastructura Portului Internațional Liber Giurgiulești.

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securiatea Statului a examinat și aprobat solicitarea CNAMP, care intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii Portului Internațional Liber Giurgiulești, gestionat, în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Cererea privind obținerea aprobării prealabile a investițiilor prevede achiziționarea a 100% din capitalul social al ÎCS „Danube Logistics” SRL, o companie privată deținută în proporție de 100% de către BERD – investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești. 

Planul de investiții propus vizează dezvoltarea unui terminal cu rampe, amenajarea unui terminal pentru containere, modernizarea căii ferate, extinderea spațiilor de depozitare, digitalizarea activităților din port și implementarea de soluții pentru eficiență energetică și tranziție verde. 

Suplimentar, Consiliul a avizat pozitiv investițiile propuse de 13 companii care activează în domeniile comunicațiilor electronice, energiei, telecomunicațiilor și agriculturii. Pentru alte 12 companii, Consiliul a solicitat informații suplimentare, necesare finalizării procesului de analiză. 

Pe de alta parte, pentru 16 companii Consiliul a refuzat acordarea aprobării prealabile pentru investiții, din motive ce țin de riscuri la adresa securității economice a statului sau din cauza neconformării acestora cu solicitările de a furniza informații adiționale.

Consiliul a mai decis transmiterea unor notificări repetate către 68 de companii care nu au răspuns solicitărilor anterioare privind prezentarea informațiilor necesare. Alte 3 au primit un termen extins, în vederea completării dosarelor cu informațiile solicitate. În cazul a 5 companii, deciziile au fost amânate pentru o analiză suplimentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: