Ambasada Rusiei în R. Moldova

Premierul Poloniei vrea ca Putin să fie înlăturat de la putere: Dacă Europa pierde acest război, vom fi mereu sub amenințare

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a declarat că ar vrea să-l vadă pe Vladimir Putin „înlăturat cu totul” de la Kremlin. „Putin reprezintă o putere brutală”, a mai spus șeful Guvernului de la Varșovia, în timpul summitului UE de la Bruxelles.

„Dacă Europa şi lumea liberă vor pierde această bătălie, vor pierde acest război, noi nu vom mai fi în siguranţă, pentru că vom fi mereu sub ameninţare şi şantajaţi de Putin”, a declarat Mateusz Morawiecki pentru Sky News, notează Agerpres.

„Am vrea să-l vedem (pe Vladimir Putin – n.r.) înlăturat total de la putere”, a mai spus premierul Poloniei, adăugând că Putin reprezintă „o putere brutală”.

La 24 februarie, Rusia a început un război împotriva Ucrainei, primul act major de agresiune împotriva unui stat independent în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Polonia rămâne principala ţară de sosire a refugiaţilor din Ucraina. La începutul lunii martie, circa 100.000 de refugiaţi pe zi soseau la frontiera poloneză, dar numărul lor a scăzut, ajungând la aproximativ 20.000 în cursul lunii mai. Până la această oră, în Polonia s-au refugiat peste 3,5 milioane de ucraineni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un grup de consilieri PAS a organizat o cursă de alergare pe un drum deteriorat din Chișinău: Necesită reparații capitale

Un grup de consilieri PAS din Chișinău au organizat astăzi, 23 mai, o cursă de alergare pe la ieșirea din oraș, spre Tohatin. Consiliera municipală Oxana Bordian, una dintre organizatoare, a declarat că evenimentul a fost menit să atragă atenția autorităților capitalei asupra stării precare a drumului dintre Chișinău și Vadul lui Vodă. Circa 100 de persoane au participat eveniment.

Este un drum care, timp de peste 50 de ani, nu a fost reparat capital. În ultimul timp, intensitatea traficului a crescut semnificativ și ajunge până la 16 000 de mașini pe zi. Totuși, observăm că Primăria Chișinău nu prioritizează acest drum, care a devenit un pericol pentru cetățeni”, a declarat deputatul PAS Sergiu Lazarencu, care a luat parte la eveniment.

Organizatorii au subliniat că mii de locuitori din suburbii folosesc zilnic traseul și că acesta necesită urgent de reparații capitale.

PAS

Aceștia au făcut apel la primarul Chișinăului, Ion Ceban, să includă acest drum printre prioritățile de investiții ale municipiului și au anunțat că au demarat o campanie de colectare de semnături în sprijinul inițiativei. „În această perioadă am fost prezenți în Colonița, Budești și Vadul lui Vodă și am colectat aproximativ 1 200 de semnături. Vom continua colectarea semnăturilor și voi depune la Primărie un proiect de decizie prin care voi solicita realizarea unui studiu de fezabilitate și alocarea resurselor financiare pentru reconstrucția capitală a acestui drum”, a spus Bordian.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: