Captură video

Pretorul sectorului Centru, demonstrație în direct, din subterana de la Ciuflea: „Teracota nu a căzut la prima ploaie, a fost intenționat demontată”

Pretorul sectorului Centru, Vlad Hîncu, a venit cu o reacție la criticile privind reparația „necalitativă” a trecerii subterane de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt colț cu str. Ciuflea, de lângă Academia de Științe a Moldovei (AȘM). Funcționarul a intrat pe 13 noiembrie într-un live, chiar din subterană. El a explicat că lucrările nu au fost terminate, deocamdată, asta deși primarul reales al capitalei, Ion Ceban, anunța acum trei zile că reparația a fost finalizată. Mai mult, Hîncu a negat că teracota ar fi căzut singură, după prima ploaie, așa cum susțineau internauții, dar că a fost intenționat demontată.

„Lucrările de reabilitare a subteranei au startat în iulie 2022 cu termenul de execuție a lucrărilor 24 luni. Agentul economic a finisat lucrările înainte de termen, însă actele de recepție finală încă nu sunt semnate. Termenul de garanție pentru lucrările efectuate este de 60 luni de la transmiterea obiectului”, a declarat Vlad Hîncu.

Pretorul sectorului Centru anunță, astfel, că agentul economic este obligat, potrivit condițiilor contractuale, să înlăture orice „defect” care va apărea la trecerea de pe Ștefan cel Mare colț cu Ciuflea, în următorii cinci ani.  În ceea ce privește teracota, despre care internauții au spus că ar fi căzut „după prima ploaie”, Hîncu spune că, de fapt, aceasta ar fi fost demontată intenționat „pentru instalarea a 22 de lightboxuri”.

„Urmare a cantității mari de precipitații, au fost depistate câteva mici scurgeri, la moment a fost identificată compania care va efectua expertiza pentru hidroizolarea din partea carosabilului. La aceasta subterana au fost reabilitate accesele, pereții placați cu teracotă, schimbat iluminatul, instalate lightboxurile și camere de supraveghere. Este una din cele mai mari subterane din municipiul Chișinău cu 6 intrări”, a mai declarat Vlad Hîncu.

Amintim că, pe 12 noiembrie, după ploaie puternică din capitală, pe rețelele de socializare au apărut imagini video cu subterana proaspăt renovată de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt intersecție cu str. Ciuflea din centrul capitalei, în care internauții denunțau „lucrări necalitative” și „de mântuială” a trecerii subterane. În reacție, viceprimarul Ilie Ceban a declarat pe 13 noiembrie, în timpul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei Chișinău, că bucățile de teracotă căzută se datorează faptului că lucrările încă n-au fost finalizate, iar agentul economic care se ocupă de reparația acesteia urmează se „definitiveze proiectul”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Сергей Чернев

Reprezentantul Cancelariei de Stat îndeamnă la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: „Eu nu voi merge”

Șeful Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, Serghei Cernev, a îndemnat la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni difuzate de NTS, pe 9 septembrie.

Cernev susține că recentele modificări ale legislației electorale, inclusiv introducerea cerinței privind cunoașterea limbii române de către candidați, ar fi limitat posibilitatea mai multor persoane de a participa la scrutin. În opinia sa, noile reguli ar trebui aplicate la următoarele alegeri, nu la cele din acest an.

„Eu nu voi merge. De ce? Deoarece consider că sunt lezate drepturile poporului găgăuz, drepturile alegătorului găgăuz. Astăzi este o perioadă de tranziție, iar aceste alegeri trebuie să se desfășoare după legile vechi. Noi niciodată nu schimbăm regulile jocului în timpul jocului”, a declarat Cernev.

Acesta i-a îndemnat și pe potențialii candidați la funcția de bașcan să boicoteze scrutinul.

„Dacă vreunul dintre acești candidați se respectă, se gândesc astăzi la Găgăuzia, nu trebuie să alerge, ci să declare că boicotează alegerile pentru funcția de bașcan”, a mai spus Cernev.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Cancelaria de Stat în legătură cu declarațiile lui Cernev și compatibilitatea acestora cu funcția pe care o deține. Până la publicarea știrii, instituția nu a răspuns solicitării.

Amintim că perioada electorală pentru alegerea bașcanului Găgăuziei a început pe 3 septembrie. Campania electorală urmează să înceapă pe 16 octombrie, iar scrutinul este programat pentru 15 noiembrie. În aceeași zi urmează să fie aleși și deputații Adunării Populare a Găgăuziei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: