MSMPS

„Previne 100% evoluția severă a coronavirusului”. Agenţia Medicamentului a venit cu precizări referitor la vaccinul CoronaVac

Agenția Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a venit cu precizări referitor la vaccinul CoronaVac. Instituția susține că „acesta previne 100% evoluția severă a coronavirusului și în 78% din cazuri – forma ușoară”.

Sursa citată notează că vaccinul CoronaVac este cel de-al doilea vaccin produs în China, iar în luna iulie 2020, autoritățile de la Beijing l-au aprobat pentru administrarea urgentă în grupurile cu risc înalt.

„Datele despre eficiența vaccinului de la Sinovac diferă. Ultimele testări din Brazilia, care au fost publicate în luna ianuarie 2021, au demonstrat o eficiență de 50,4%, iar în Indonezia și în Turcia – 65,3% și, respectiv, 91,5%. Dar se știe că acesta previne 100% evoluția severă a coronavirusului și în 78% din cazuri – forma ușoară”, se arată în comunicatul instituției.

Aceeași sursă informează că vaccinul este aprobat în 20 de țări. La 13 ianuarie, autoritățile Turciei au permis administrarea acestuia. Câteva țări asiatice – Singapore, Malaysia și Filipine, precum și Brazilia au semnat un acord cu privire la achiziția CoronaVac. Ucraina își imunizează cetățenii cu acest vaccin de la sfârșitul lunii martie.

„Acesta este un vaccin inactivat, deci este atribuit unui tip tradițional de vaccinuri. Pentru producerea CoronaVac se utilizează particule virale întregi (în acest caz, ale virusului SARS-CoV-2), ucise prin tratament termic sau chimic. În componența vaccinului mai intră adjuvanți, substanțe suplimentare la care reacționează sistemul imunitar. Ca și majoritatea vaccinurilor împotriva coronavirusului, CoronaVac este administrat în două reprize. Intervalul dintre cele două doze este de două săptămâni. Vaccinul este administrat intramuscular”, se mai anunță în comunicat.

AMDM precizează că vaccinul CoronaVac se află în etapa finală de aprobare de către Organizația Mondială a Sănătății, iar „experţii OMS au anunţat pe 07.04.2021 că vaccinul produs de compania chineză Sinovac a demonstrat că este sigur şi eficient împotriva maladiei COVID-19, însă mai este necesară suplimentarea cu date privind administrarea vaccinului persoanelor vârstnice şi persoanelor suferind de alte maladii”.

Amintim că, vineri, 9 aprilie, Ministerul Sănătății din Republica Moldova a anunțat că va achiziționa 400 de mii de doze de vaccin CoronaVac produs de compania chineză Sinovac. Vaccinul este aprobat în 20 de țări. Moldova și Ucraina sunt deocamdată singurele țări din Europa care au anunțat că vor utiliza acest preparat.

Mai multe informații despre acest preparat puteți citi AICI.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: