president.gospmr.org

Prima reacție de la Tiraspol: „Transnistria salută intenția UE de a oferi un grant financiar”

Tiraspolul a publicat prima reacție la soluția anunțată acum câteva zile de premierul Dorin Recean. În comunicat, publicat de așa numitul „Minister de Externe” al regiunii, este salutat ajutorul Uniunii Europene și se propune organizarea unor discuții între „specialiști” de pe cele două maluri ale Nistrului.️ Tot pe 29 ianuarie,  SA „Moldovagaz” a anunțat  că a semnat cu și „Tiraspoltransgaz”  un contract de împrumut pentru 3 milioane de metri cubi de gaze naturale, în vederea susținerii funcționării sistemului de gaze de pe malul stâng al Nistrului.

„Livrările vor fi efectuate pe baza cererilor primite de la SRL „Tiraspoltransgaz”. Conform condițiilor contractului, acest volum de gaze naturale trebuie returnat până la 1 martie 2025″, se arată în comunicatul publicat de Moldovagaz

În acest context, așa-zisul Minister al Afacerilor Externe al Transnistriei a propus organizarea urgentă a unei întâlniri între specialiști pentru a clarifica „detaliile și condițiile exacte” ale sprijinului financiar.

„Transnistria salută intenția UE de a acorda un grant financiar de urgență pentru sprijinirea pe termen scurt a republicii în contextul crizei umanitare și energetice.

Având în vedere lipsa unor informații exacte privind parametrii acestui sprijin, precum și interpretările unor oficiali ai Republicii Moldova, care contrazic conținutul scrisorii primite anterior de la reprezentantul politic al Moldovei, partea transnistreană a venit cu o inițiativă de organizare cât mai curând posibil a unei întâlniri între specialiști.

MAE al Transnistriei subliniază necesitatea desfășurării discuțiilor în cel mai scurt timp pentru a clarifica detaliile exacte ale propunerii menționate”, se arată în comunicatul publicat de autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol.

***

Menționăm că pe 28 ianuarie, liderul de facto al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski a spus că Rusia va acorda Transnistriei un credit pentru achiziționarea de gaz din Europa.

Începând cu 1 ianuarie 2025, în pofida angajamentelor contractuale, concernul rusesc Gazprom a oprit livrările de gaze în R. Moldova, care erau direcționate în regiunea transnistreană.

Ulterior, liderul de facto al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski a fost la Moscova. Detalii AICI. Pe 15 ianuarie, Krasnoselski a anunțat că principalul rezultat al vizitei sale la Moscova este că gazele rusești vor ajunge în Transnistria. Detalii AICI.

Tot pe 15 ianuarie, coproprietarul Natural Gaz Arcadie Vicol a anunțat că firma sa a încheiat un contract-cadru cu Tiraspoltransgaz pentru a livra gaz în Transnistria. El susținea că este vorba de gaz european, nu din Rusia. Ulterior, presa rusă a scris pe surse că Moscova ia considerare achiziționarea de gaze pentru stânga Nistrului de pe piețele spot europene, prin intermediul Natural Gaz. A doua zi, premierul Dorin Recean a sugerat că, de fapt, respectivul contract-cadru ar face parte dintr-o operațiune rusească de destabilizare a Moldovei. Detalii AICI.

Contractul-cadru încheiat de Natural Gaz și Tiraspoltransgaz a atras atenția Serviciului de Informații și Securitate, care l-a audiat pe Vicol. Omul de afaceri a declarat că nu i-au fost înaintate învinuiri – contrar informațiilor din presa națională despre presupuse acuzații de „trădare de patrie”. Detalii AICI.

Pe 17 ianuarie, Krasnoselski s-a adresat către Maia Sandu. El a spus că oficialii de la Chișinău se împotrivesc livrărilor de gaze pe malul stâng, după ce Natural Gaz a încheiat un contract-cadru cu Tiraspoltransgaz. Krasnoselski i-a solicitat șefei statului să permită ca resursa energetică să fie livrată în regiune. În reacție, Președinția a declarat că singura companie abilitată să furnizeze gaz în regiunea transnistreană este Moldovagaz. Detalii AICI.

Pe 20 ianuarie, Vadim Krasnoselski a spus că este de acord ca gazul în Transnistria să fie livrat prin intermediul Moldovagaz și a adăugat că regiunea „garantează plata”. Detalii AICI.

Ulterior, Chișinăul a explicat că Tiraspolul a propus ca plata pentru gazele livrate în regiunea transnistreană, inclusiv achiziția și transportarea acestora la hotarul cu Moldova să fie realizată de companii terțe, iar Tiraspoltransgaz să achite doar tranzitul pe teritoriul țării. Detalii AICI. Președinta Maia Sandu a adăugat că autoritățile vor analiza ce companii sunt implicate în proces și a menționat că Moldovagaz poate lucra doar cu entități care respectă legea. Detalii AICI.

Pe 27 ianuarie, presa rusă a scris că Moldovagaz poartă negocieri cu două companii ungare, MOL și MVM, pentru a fi achiziționat gaz destinat Transnistriei. Detalii AICI.

Tot pe 27 ianuarie, premierul Dorin Recean a fost întrebat dacă Chișinăul a analizat companiile propuse de Tiraspol, care să achite pentru gazele livrate în regiune, inclusiv transportul acestora la hotar. Recean a spus că Guvernul „nu duce negocieri cu cineva” și „nu intermediază vreo tranzacție”, dar atât Guvernul cât și instituțiile statului „sunt obligate să verifice legalitatea și conformitatea legislației locale și internaționale a contractelor care sunt prezentate”. „Anterior au fost prezentate niște contracte pe care Guvernul de la Chișinău le-a invalidat. (…) Nu corespundeau normelor de conformitate atât a legislației naționale cât și a legislației internaționale. La această etapă, ceea ce cunoaștem… Moldovagaz a fost solicitată de către o companie din Ungaria, MOL, care a solicitat să treacă procedura de a cunoaște clientul. Este un lucru standard în comunitatea energetică. La fel, pe ultima sută de metri – astăzi, a fost prezentat un proiect standard de contract. Alte detalii la această etapă nu le cunoaștem. În momentul în care vom cunoaștem vom oferi publicului transparență”, a comunicat Recean.

În aceeași zi, administrația nerecunoscută de la Tiraspol a declarat că Comisia pentru Situații Excepționale ar examina posibilitatea acordării a 3 milioane de metri cubi de gaz pentru regiunea transnistreană. Tiraspolul adăuga că Tiraspoltransgaz își asumă să returneze volumul sau să îl achite. Detalii AICI. Ulterior, Chișinăul a anunțat decizia de a livra regiunii transnistrene 3 milioane de metri cubi de gaze în baza unui contract de împrumut, care a fost încheiat de Moldovagaz și Tiraspoltransgaz. Ulterior, volumul de gaz va fi restituit de către Tiraspoltransgaz până la data de 1 martie. În lipsa posibilității restituirii acestuia, au comunicat reprezentanții Guvernului, gazul va fi achitat. Potrivit Chișinăului, cele 3 milioane de metri cubi de gaze sunt necesare pentru menținerea presiunii critice în conductele din regiune. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Afișe cu folosirea ilegală a imaginii Maiei Sandu și Mitropolitului Petru, în Chișinău. Doi cetățeni străini – reținuți

Doi cetățeni străini, care au intrat în Republica Moldova în dimineața de 8 august, au fost reținuți, după ce au lipit în Chișinău afișe care folosesc ilegal imaginea președintei Maia Sandu și Mitropolitului Basarabiei, Petru, și un mesaj care îndeamnă la existența „unei singure credințe” și „unei singure biserici”. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că se examinează versiunea în care ce doi bărbați, ambii vorbitori de rusă, se află în țara noastră cu scopul de a se implica în perturbarea alegerilor parlamentare din toamnă. Între timp, purtătorul de cuvânt al șefei statului, Igor Zaharov, a declarat că aceste materiale fac parte dintr-o „tentativă clară de manipulare a opiniei publice”, în spatele căreia se află Kremlinul.

IGP a transmis că, în jurul orei 16:00, oamenii legii au reținut doi cetățeni străini care lipeau, în capitală, afișe „cu conținut de chemare la ură socială, interetnică și religioasă”. Potrivit unor imagini video publicate, afișele relatează despre un pretins pelerinaj în România, care ar urma să aibă loc în această lună. Materialele conțin chipurile președintei Maia Sandu și Mitropolitului Basarabiei, Petru, și inscripția „O singură credință. O singură biserică”.

Inspectoratul General al Poliției a menționat că cei doi bărbați, care au vârstele de 22 și 28 de ani și vorbitori de limba rusă, au intrat în această dimineață în Republica Moldova.

Instituțiile de drept examinează versiunea că scopul aflǎrii acestora pe teritoriul țǎrii noastre este pentru a fi implicați activ în perturbarea procesului electoral (pe 28 septembrie vor avea loc alegeri parlamentare – n. r.). Informațiile verificate de către instituțiile specializate ale statului au stabilit că persoanele ar fi participat la taberele de instruiri privind dezordinile în masă, organizate în Serbia, Bosnia și Herțegovina, în perioada precedentului scrutin electoral și referendum, despre care anterior a comunicat Poliția Națională și Serviciul de Informații și Securitate”, a adăugat IGP.

Indivizii au fost conduși la un inspectorat de poliție pentru documentare.

Reacția Președinției

Între timp, purtătorul de cuvânt al șefei statului, Igor Zaharov, a venit cu o reacție, subliniind că afișele apărute pe străzile din Chișinău nu au nicio legătură cu Președinția sau cu Mitropolia Basarabiei.

Sunt parte dintr-o tentativă clară de manipulare a opiniei publice. Președinta Maia Sandu a avertizat recent că instrumentalizarea religiei este una dintre metodele pe care Kremlinul le va folosi pentru a crea diviziuni în societate. Să fim vigilenți și să nu cădem în capcanele acestor provocări, care vor deveni tot mai frecvente în perioada următoare”, a spus Zaharov.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: