NewsMaker

Primăria Chișinău ascunde acte? Ce se întâmplă cu lucrările de construcție de lângă Valea Morilor

Agenția pentru Supraveghere Tehnică (AST) s-a interesat de proiectul de construcție a unui complex locativ lângă parcul Valea Morilor. Specialiștii au decis să verifice legalitatea autorizațiilor eliberate de primăria Chișinău. Dar s-au confruntat cu o problemă: nu pot obține actele necesare de la angajații primăriei.

Despre interesul Agenției pentru Supraveghere Tehnică față de proiectul de construcție a complexului locativ de pe strada Alexei Mateevici, 109/2 ne-a comunicat pentru NM Vitalie Știrbu, șeful Direcției supraveghere tehnică Centru. Acesta a menționat că acum, agenția încearcă să afle, dacă sunt legale actele permisive pe care primăria le-a acordat dezvoltatorului imobiliar la sfârșitul lunii decembrie anul trecut.

„Noi am solicitat aceste acte de la primărie, dar nimeni nu ne-a oferit nimic până acum. Pur și simplu suntem ignorați. Fără aceasta [acte], noi nu putem stabili nimic și nu vă putem spune ceva concret. Imediat ce va apărea această informație, vom informa neapărat opinia publică”, a declarat Știrbu pentru NM.

Până la momentul publicării acestui articol, direcția arhitectură nu a răspuns la solicitările NM privind eliberarea actelor pentru verificare.

Nici cei de la Ministerul Culturii încă nu au început verificările și revizuirea proiectului. Despre aceasta ne-a comunicat Rita Garconița, consultant principal al Direcției patrimoniu cultural al Ministerului Culturii. Menționăm că anterior, cei de la minister au confirmat pentru NM faptul că terenul pentru construcție face parte din centrul istoric al Chișinăului.

Andrei Vatamaniuc, arhitectul-șef al Consiliului Național al Monumentelor Istorice pe lângă Ministerul Culturii, a comunicat pentru NM că deocamdată, CNMI nu poate revizui avizul pozitiv în privința acestei construcții, care a fost aprobat de foștii membri ai consiliului.

„Cei din consiliu încă nu pot revizui această decizie (și toate celelalte), pentru că deocamdată nu există nu numai procedura de revizuire, dar și un jurist care s-ar ocupa de aceasta”, a remarcat Vatamaniuc. Acesta a adăugat că în prezent, se elaborează un mecanism de revizuire a vechilor decizii ale consiliului.

De notat că în Moldova au mai fost încercări nereușite de a anula deciziile Consiliului Național al Monumentelor Istorice. În anul 2019, membrii CNMI au retras avizul pozitiv pentru proiectul de construcție a unui centru de business pe locul cafenelei Guguță în Grădina publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Însă compania investitoare „Regata Imobiliare”, care deține acest teren, a dat în judecată primăria și Ministerul Culturii pentru retragerea actelor permisive și a câștigat procesul în instanță.

***

Reamintim că în luna decembrie anul trecut, deși a promis că va stopa lucrările de construcție în centrul istoric, primăria Chișinău a acordat o nouă autorizație de construcții. NM a constatat că lângă parcul Valea Morilor, în preajma Ambasadei SUA din Moldova, ar putea să apară un complex locativ cu cinci nivele, cu oficii și spații comerciale și o parcare subterană. Și aceasta, chiar dacă în zona respectivă se permite doar construcția obiectelor de menire socială – școli, spitale ș.a.

Detalii despre acest proiect puteți afla și din:

 (DOC) Cu vedere spre Valea Morilor. Primăria Chișinău a eliberat o nouă autorizație de construcție în centrul istoric

 Primăria Chișinău vs NM. De ce nu va fi dezmințire despre construcția de lângă Valea Morilor

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/army.md

Moldova cumpără rachete antiaeriene? Ministerul Apărării: „Toate eforturile sunt pentru creșterea nivelului de siguranță”

Ministerul Apărării al Republicii Moldova anunță că a luat măsuri pentru consolidarea capacităților de apărare antiaeriană ale țării, în contextul încălcărilor repetate ale spațiului aerian național de către rachete și drone din Federația Rusă. Potrivit instituției, astfel de incidente au fost înregistrate în ultimii trei ani și au reprezentat o amenințare directă la adresa securității cetățenilor.

„Aceste situații au pus în pericol direct siguranța cetățenilor noștri. Protejarea vieții și securității oamenilor rămâne o prioritate esențială pentru Ministerul Apărării. În acest context, instituția a întreprins măsurile necesare pentru consolidarea capacităților de apărare aeriană ale țării, inclusiv cu sprijinul partenerilor externi”, anunță Ministerul Apărării.

Instituția precizează că, din considerente de securitate și confidențialitate, nu poate anunța public mai multe detalii: „Vă asigurăm, însă, că toate aceste eforturi sunt pentru creșterea nivelului de siguranță a populației și protecția spațiului aerian național”.

Potrivit portalului Agora.md, care citează date din Registrul armamentului convențional al ONU, Republica Moldova a achiziționat din Polonia 44 de sisteme antiaeriene portabile de tip Piorun. Nu este clar dacă livrarea include doar lansatoarele, doar rachetele sau ambele.

Sistemele Piorun, produse de compania poloneză MESKO, sunt concepute pentru a combate elicoptere, avioane, drone și rachete de croazieră. Acestea sunt echipate cu focoase dotate cu senzori de proximitate, ceea ce le permite să neutralizeze ținta chiar și în cazul unei treceri foarte apropiate.

Amintim că, în aprilie, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi declara că Uniunea Europeană pregătește un nou pachet de asistență militară pentru Republica Moldova, care va include și sisteme de apărare antiaeriană. Potrivit acestuia, noile sistem vor fi capabile să intercepteze și să distrugă aparate de zbor, avioane, elicoptere și unele tipuri de rachete. Ajutorul urmează să fie acordat sub formă de grant.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: