captură video

Primul președinte al Moldovei invitat la Palatul Elysee. Maia Sandu și Emmanuel Macron, într-o conferință comună (VIDEO)

Maia Sandu este primul președinte al Republicii Moldova care efectuează o vizită oficială la Palatul Elysee. Pe 4 februarie, aceasta a susținut o conferință de presă împreună cu omologul său francez, Emmanuel Macron. 

Președinta țării a subliniat că „Moldova nu este un stat european doar din punct de vedere geografic”

„Sunt bucuroasă să mă aflu astăzi aici, la invitația dumneavoastră. Îmi face o deosebită plăcere să fiu primul președinte din Moldova aflat în vizită la Palatul Elysee. Această vizită este una foarte importantă pentru noi. Este o vizită care sperăm să aprofundeze colaborarea dintre Moldova și Franța”, a declarat Maia Sandu.

La rândul său, președintele Emmanuel Macron a remarcat că este prima vizită oficială la Paris a unui președinte al Republicii Moldova timp de 24 de ani. Acesta a declarat că Franța este pregătită să investească în mai multe proiecte din Republica Moldova. Acesta a vorbit și despre situația din regiunea transnistreană și a menționat că este o problemă de securitate europeană.

Emmanul Macron a accentuat că Parisul respectă suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei în cadrul frontierelor recunoscute din punct de vedere internațional.

În cadrul vizitei de lucru la Paris, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu reprezentanții mediului francez de afaceri și conducerea celei mai mari organizații patronale franceze – MEDEF (Mouvement des Entreprises de France). De asemenea, șefa statului a discutat despre cooperarea bilaterală cu Jean-Yves Le Drian, ministrul pentru Europa și Afaceri Externe al Franței. Maia Sandu a avut o întrevedere și cu Richard Ferrand, președintele Adunării Naționale, și cu membrii Grupului de prietenie Franța – Republica Moldova din cadrul Adunării Naționale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

energie.gov.md

Două spitale din Moldova vor fi renovate și eficientizate energetic: investiții de circa €12 mln

Spitalul Clinic de Psihiatrie și Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” au intrat în proces de renovare și eficientizare energetică. Valoarea contractelor de renovare a celor două instituții medicale este de aproximativ 12 milioane de euro, iar lucrările urmează să fie finalizate în 2028, anunță Ministerul Energiei.

Potrivit instituției, la Spitalul Clinic de Psihiatrie vor fi renovate blocul principal și secția pentru copii, iar la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie – blocul nr. 2.

Lucrările includ izolarea termică a clădirilor, înlocuirea ferestrelor și ușilor, modernizarea sistemelor de distribuție a agentului termic și instalarea panourilor fotovoltaice. De asemenea, vor fi implementate măsuri pentru sporirea siguranței la incendiu și îmbunătățirea accesibilității pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Contractul pentru renovarea Spitalului Clinic de Psihiatrie este în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, iar cel pentru Institutul de Neurologie și Neurochirurgie – de circa două milioane de euro. Serviciile de supraveghere tehnică a lucrărilor la ambele instituții vor costa suplimentar 573 000 de euro.

Renovările fac parte dintr-un program de investiții în valoare de 72,4 milioane de euro, destinat modernizării a 10 spitale de importanță națională. Programul beneficiază de sprijinul Uniunii Europene, al Băncii Europene de Investiții, al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și al Guvernului Republicii Moldova.

Potrivit estimărilor Ministerului Energiei, după finalizarea lucrărilor, consumul de energie al celor 10 spitale ar urma să scadă cu aproximativ 40%. Peste un milion de pacienți și mai mult de 10 000 de cadre medicale ar urma să beneficieze de condiții mai bune de tratament și de muncă.

Lucrările la Spitalul Clinic de Psihiatrie sunt planificate să fie încheiate în februarie 2028, iar cele de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie – în martie 2028. Pregătirile pentru renovarea celorlalte opt spitale continuă, iar procedurile de achiziție urmează să fie lansate la sfârșitul anului 2026 și în cursul anului 2027.

Proiectul „Eficiența Energetică în Republica Moldova” se va desfășura până în iunie 2029.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: