Андрей Мардарь / NewsMaker

„Procesul de vaccinare este prea încet”. Maia Sandu a propus Ministerului Sănătății să renunțe la imunizarea pe categorii

Șefa statului, Maia Sandu, susține că procesul de vaccinare împotriva COVID-19 decurge prea încet și a propus Ministerului Sănătății să renunțe la vaccinarea pe categorii. 

„Am avut o ședință de lucru cu secretarii de Stat din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Am accentuat că procesul de vaccinare împotriva COVID-19 este prea încet, raportat la cantitatea de vaccin pe care am reușit să o aducem în țară până în prezent. Mulți moldoveni doresc să se vaccineze și ministerul trebuie să asigure imunizarea doritorilor cât mai repede”, a spus Maia Sandu într-o postare pe Facebook.

„Am cerut ministerului să deschidă procesul de vaccinare pentru toți cei care doresc să o facă, iar informațiile să fie clare pentru cetățeni: să se renunțe la vaccinarea pe categorii; să fie deschise mai multe centre de vaccinare în cât mai multe localități – și acestea să funcționeze inclusiv în zilele de odihnă; să fie mobilizat mai mult personal medical, iar procedurile să fie simplificate, astfel încât oamenii să se poată vaccina indiferent de locul de trai sau de muncă”, a mai spus șefa statului.

Precizăm că membrii Comitetului Național de Coordonare a Imunizării au aprobat, în cadrul ședinței din 11 mai, categoriile de persoane care urmează să fie imunizate în etapa a treia a campaniei naționale de vaccinare contra coronavirusului.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 în Republica Moldova a început pe 2 martie. Până în prezent, au fost administrate peste 192 de mii de doze.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Avionul lui Zelenski ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în Moldova. Reacția Guvernului de la Chișinău⚡️⚡️⚡️

Avionul care îl transporta pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Declarația a fost făcută pe 9 septembrie de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere din cauza închiderii temporare a spațiului aerian.

„Avionul lui Zelenski a fost la un pas să fie lovit de o dronă când a decolat din Moldova. Aceasta este realitatea în care trebuie să trăiască”, a declarat Støre pentru postul public norvegian NRK, potrivit AFP, Reuters și „Evropeiskaia Pravda”.

Premierul norvegian nu a oferit alte detalii și nu a precizat dacă informația i-a fost comunicată direct de Zelenski sau de autoritățile ucrainene.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Dumitru Ciorici, a precizat, în reacție, că spațiul aerian al țării a fost închis pe 8 septembrie, după ora 16:30, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat dinspre Ucraina. Măsura a fost luată pentru protejarea aeronavelor aflate atunci în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, confirmă Guvernul.

„Tot din acest motiv, avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a decolat cu întârziere de pe Aeroportul Internațional Chișinău”, a precizat Dumitru Ciorici.

Potrivit Guvernului, după ora 17:20, autoritățile au primit confirmarea că drona a explodat la sol în zona localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, la aproximativ 160 de kilometri de Aeroportul Internațional Chișinău. Restricțiile de zbor au fost ridicate ulterior.

***

Amintim, Ministerul Apărării a anunțat, pe 8 septembrie, că o dronă de tip Shahed a fost detectată la ora 16:20. Aparatul de zbor s-a îndreptat spre Chișinău și a părăsit țara prin raionul Ungheni, după ce a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova timp de 17 minute.

Ulterior, aceeași dronă a revenit din direcția României și s-a prăbușit în apropierea localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani.

În aceeași zi, România a ridicat de la sol avioane de luptă din cauza încălcării spațiului său aerian. Activitatea Aeroportului din Iași a fost, de asemenea, suspendată temporar.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie, Rusia a atacat și infrastructura punctului Starokazacie, de la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova. Două persoane au murit, iar altele au fost rănite, inclusiv un cetățean moldovean. În urma atacului, circulația prin punctul comun Tudora–Starokazacie a fost suspendată.

Chișinăul a condamnat atacurile rusești și a declarat că acestea reprezintă un risc direct pentru securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: