realitatea.md

Procuratura Anticorupție, precizări despre perchezițiile în birourile a doi procurori PCCOCS, inclusiv cel a lui Dumitru Răileanu

Procuratura Anticorupție a oferit detalii despre perchezițiile care s-au desfășurat în seara de 18 octombrie în biroul procurorului Dumitru Răileanu, dar și a altui procuror PCCOCS. Potrivit reprezentanților instituției, necesitatea desfășurării acestor acțiuni a fost motivată de refuzul celor doi procurori de a prezenta actele solicitate anterior.

Potrivit comunicatului, grupul de urmărire penală, condus de procurorul desemnat de către Consiliul Superior al Procurorilor pentru efectuarea urmăririi penale în cazul dlui Alexandr Stoianoglo, a efectuat percheziții în biroul a doi procurori din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

„Menționăm că necesitatea efectuării perchezițiilor a fost determinată de probatoriul administrat până în prezent în cadrul urmăririi penale și se încadrează perfect în prevederile normelor de drept care reglementează aceste acțiuni procesuale, perchezițiile respective fiind preventiv autorizate de către judecătorul de instrucție. Mai mult, este relevant de a menționa că, recurgerea la percheziții a fost determinată de refuzul procurorilor din PCCOCS de a prezenta procurorilor anticorupție toate actele și obiectele solicitate în condiții legale”, se arată în declarație.

Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au dat asigurări că acțiunile întreprinse de membrii grupului de urmărire penală s-au limitat la circumstanțele care se referă la cazul procurorului general suspedat Alexandr Stoianoglo și nu s-au extins asupra altor cauze penale din gestiunea procurorilor în birourile cărora au fost efectuate percheziții și nu au creat impedimente în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestora. Mai mult, procurorilor respectivi chiar le-a fost permis de a-și extrage copiile fișierelor sau de a-și face copiile actelor necesare pentru exercitarea în continuare a atribuțiilor de serviciu pe dosarele din gestiune.

„În contextul celor menționate, considerăm fără temei declarațiile prin care se încearcă de a crea artificial conexiuni între acțiunile de urmărire penală menționate și alte cauze penale din gestiunea procurorilor vizați”, a conchis Procuratura Anticorupție.

Amintim că procurorul PCCOCS Dumitru Răileanu a declarat în seara de 18 octombrie că perchezițiile ar fi fost făcute „la comanda persoanelor care sunt urmărite”. Acesta a menționat dosarele în care sunt vizați Vladimir Plahotniuc, Alexandru Pînzari, Dorin Damir și Adriana Bețișor. Declarațiile au fost făcute la ieșirea lui Răileanu din clădirea Procuraturii.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Getty Images

Înotul în râul Sena din Paris – permis din nou pentru prima dată din 1923

Râul Sena din Paris a fost redeschis pentru înotul public pentru prima dată după un secol. Informația fost raportată pe 5 iulie de BBC, care a precizat că în principalul râu al capitalei Franței au fost amenajate trei zone pentru cei care doresc să înoate: lângă Turnul Eiffel, în apropierea Catedralei Notre-Dame și în partea de est a orașului.

Potrivit presei, în aceste zone de înot au fost instalate vestiare și dușuri. De asemenea, vor fi prezenți salvamari care vor veghea asupra siguranței înotătorilor. Toate cele trei zone vor fi deschise până la sfârșitul lunii august, iar accesul la acestea este gratuit.

Înotul în Sena a fost interzis în 1923 din cauza pericolului reprezentat de barje și ambarcațiuni de agrement, precum și din cauza deteriorării rapide a calității apei. Înaintea Jocurilor Olimpice din vara anului 2024, au fost investiți peste 1,4 miliarde de euro în curățarea Senei. În iulie anul trecut, primarul Parisului, Anne Hidalgo, împreună cu alți membri ai Comitetului Olimpic, au intrat în apă pentru a demonstra că este sigur să înoți în râu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: