Anastasia Vlasova / Getty Images: foto simbol

Procuratura Generală a Ucrainei: Armata rusă a ucis doi oameni și a rănit 13 în timpul „armistițiului”

Ministerul rus al Apărării susține că armata respectă armistițiul declarat de președintele Vladimir Putin pe durata Crăciunului pe rit vechi. De cealaltă parte, Kievul susține că Moscova minte și că doi oameni au murit, iar 13 au fost răniți în urma atacurilor asupra caselor din orașul Bahmut, comise pe 6 ianuarie.

Moscova susține că respectă armistițiul de 36 de ore, în pofida atacurilor care ar veni din partea armatei ucrainene. De cealaltă parte, Kievul și presa occidentală susține că Rusia nu și-a respectat angajamentul și a continuat atacurile pe 6 ianuarie. Armistițiul ar urma să expire pe 7 ianuarie, la ora 24:00.

Ministerul rus al Apărării acuză armata ucraineană că a deschis focul în mai multe regiuni, inclusiv Zaporojie, Donețk, Herson. De cealaltă parte, autoritățile ucrainene susțin că Rusia și-a încălcat propriul angajament și că în ajunul Crăciunului pe rit vechi a deschis focul asupra orașelor Bahmut, Kramatorsk și Herson. La Herson, au fost trase focuri asupra unei unități de pompieri, iar un om a murit, iar patru au fost răniți. Autoritățile locale susțin că au fost înregistrate 39 de atacuri.

Procuratura Generală a Ucrainei a declarat că în urma atacurilor asupra orașului Bahmut au murit doi oameni, iar 13 au fost răniți. Despre situația din Bahmut (asupra căruia armata rusă încearcă să preia controlul de mai bine de jumătate de an) a scris și corespondentul The New York Times: „La Bahmut nu e nicio încetare a focului. Se aud armele de foc, artileria, exploziile nu au încetat”.

Și corespondentul Reuters, aflat în orașul Kreminna din regiunea Lugansk, a scris că pe 6 ianuarie schimburile de focuri dintre cele două armate nu au încetat. „Situația este la fel ca ieri, ca alaltăieri, la fel ca cea de săptămâna trecută și luna trecută. Nu are niciun rost să discuți cu partea rusă, să crezi promisiunilor, ordinelor și decretelor”, a declarat pentru Reuters un militar ucrainean.

Amintim că, acum câteva zile, Putin a dat ordin ministrului Apărării Serghei Șoigu să anunțe armistițiu din 6 ianuarie pe durata a 36 de ore, pe întreaga linie a focului din Ucraina. Președintele rus a argumentat decizia prin solicitarea patriarhului Kiril al Rusiei, în contextul Crăciunului.

De cealaltă parte, Kievul a calificat anunțul Moscovei drept un act de ipocrizie și atragere în capcană. Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat că îndemnul la încetarea focului este o tentativă de a folosi sărbătoarea religioasă în calitate de acoperire. Mai mult, autoritățile de la Kiev susțin că armata rusă nu a încetat atacurile după anunțul lui Putin, notează BBC.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Navai, reținut cu droguri în mașină în Kazahstan. Concertul rapperului rus în Moldova, amânat „din motive tehnice” (UPDATE)

UPDATE 19:30: Concertul rapperului rus Navai de la Chișinău Arena a fost reprogramat pentru data de 8 decembrie. Organizatorii evenimentului invocă „motive tehnice independente de voința” lor. Aceștia dau asigurări că toate biletele rămân valabile pentru noua dată a evenimentului — 8 decembrie 2026: „Nu este necesar să întreprindeți nicio acțiune sau să schimbați biletul pe care îl dețineți”.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Rapperul rus Navai, care urmează să susțină un concert solo la Chișinău pe 16 octombrie, fost reținut în noaptea de 13 spre 14 octombrie la intrarea în Kazahstan, după ce în mașina în care se afla au fost găsite droguri, scrie Mash. Potrivit publicației, pe numele artistului a fost deschis un dosar pentru suspiciunea de contrabandă cu substanțe narcotice.

Navai ar fi fost oprit la punctul de trecere „Kordai”, de la granița dintre Kârgâzstan și Kazahstan. În timpul verificării automobilului, un câine de serviciu ar fi găsit 2,5 grame de marijuana în buzunarul scaunului șoferului. Au mai fost descoperite hârtie pentru rulat țigări și un dispozitiv pentru mărunțirea marijuanei.

Potrivit Mash, rapperul ar fi spus că a cumpărat drogurile în Bișkek, Kârgâzstan, după concertul său. Acesta ar fi recunoscut că știa despre interdicția de a le deține, dar nu se aștepta ca mașina să fie percheziționată la punctul de trecere a frontierei.

Sursa citată mai scrie că, în momentul reținerii, Navai se afla la volan, după ce îl înlocuise pe șofer înainte de intrarea în punctul de control. Substanțele ar fi fost confiscate, iar artistul – plasat într-un izolator de detenție temporară. Celelalte trei persoane din automobil, inclusiv șoferul și directorul de concerte al rapperului, ar fi fost, de asemenea, reținute și predate poliției.

Potrivit informațiilor Ministerului Afacerilor Interne al Kazahstanului, oferite pentru Mash, Navai se afla sub influența drogurilor în momentul reținerii. Sursa citată precizează că în urina rapperului au fost găsiți canabinoizi.

Între timp, Concertul lui Navai, programat pentru 14 octombrie, la ora 20:00, în Astana, a fost deja anulat „din motive tehnice”, potrivit aceleiași surse. Dacă va fi găsit vinovat, artistul riscă până la opt ani de închisoare, mai scrie Mash.

Precizăm că rapperul rus Navai are programat un concert solo și la Chișinău Arena, pe 16 octombrie, în cadrul turneului său din 2026. Deocamdată nu este clar dacă reținerea despre care a scris Mash va afecta și concertul din Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: