Procurorul general interimar nu va fi cercetat penal. Activistul Pavel Grigorciuc solicitase să-i fie verificată averea
Full Article 2 minutes read

Procurorul general interimar nu va fi cercetat penal. Activistul Pavel Grigorciuc solicitase să-i fie verificată averea

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) nu a deschis dosar penal împotriva procurorului general interimar Ion Munteanu. Anunțul a fost făcut de activistul Pavel Grigorciuc, care anterior a cerut să fie verificată averea lui Munteanu. Potrivit activistului, motivul verificării este presupusa corespondență personală a procurorului care a fost publicată pe online. 

Grigorciuc a publicat pe rețelele de socializare o scrisoare a procurorului Vitalie Chișca, care l-a informat că s-a dispus refuzarea urmăririi penale.

De menționat că Grigorciuc a cerut să fie verificată averea procurorului general interimar Ion Munteanu. Totodată, activistul a solicitat ca procurorul să fie demis.

Activistul spune că nu este de acord cu decizia procurorului.

„Vom continua să luptăm împotriva corupției din procuratură. Următoarea etapă: noi vom contesta decizia procuraturii de a clasa cauza în instanța de urmărire penală. Vom folosi toate metodele legale”, a scris Grigorciuc, pe Facebook.

Amintim că, pe 25 noiembrie 2022, pe site-ul anonim pe care anterior au fost publicate discuții private, atribuite ministrului Justiției Sergiu Litvinenco, consilierului prezidențial Dorin Recean, ex-deputatului Vadim Pistrinciuc, ministrului de Interne Ana Revenco și ministrului Economiei Dumitru Alaiba, au apărut noi informații. A fost vizat procurorul general interimar, Ion Munteanu.

Au fost publicate 67 de chat-uri de pe Telegram, dar și emailurile lui Ion Munteanu. Printre persoanele vizate în discuții figurează miniștri, procurori, dar și alți demnitari de stat.

Directorul Serviciului de Informații și Securitate Alexandru Musteață a declarat că primele cercetări arată că în spatele scurgerilor de informații de pe Telegram, ale căror veridicitate o pune la îndoială, ar sta serviciile speciale ale altor state, iar primii suspecți ar fi din Federația Rusă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: