„Producătorii mici și mijlocii suferă”. Legea privind protecția producătorilor locali, aprobată în prima lectură

Parlamentul a aprobat, în ședința din 26 martie, un proiect de lege care vine să susțină producătorii agroalimentari autohtoni. Inițiativa a fost propusă de fracțiunea Platformei Demnitate și Adevăr (DA). Documentul a fost aprobat în prima lectură.

În prima lectură, au fost operate modificări la Legea cu privire la comerțul interior și Codul contravențional al Republicii Moldova. Acestea presupun, inclusiv,  plafonarea până la 10% din prețul de vânzare al furnizorului a mărimii reducerilor comerciale oferite de către acesta comerciantului pentru vânzarea produselor alimentare. Excepție ar urma să constituie perioada acțiunilor de marketing și publicitate. Concomitent, se propune a fi stabilit termenul limită de 60 de zile per produs destinat desfășurării acțiunilor de marketing și publicitate.

„Există lobby care nu dorește aprobarea acestui proiect. Acest lobby, în primul rând, este reprezentat de rețelele de supermarketuri, de retail”, a declarat autorul proiectului de lege, deputatul Alexandr Slusari.

Proiectul de lege prevede sancționarea faptelor de încălcare de către comerciant și furnizor a normelor ce țin de plafonarea reducerilor comerciale. Amenda ar urma să constituie de la 50 (2500 de lei) la 100 de unități convenționale (5000 de lei) în cazul persoanei fizice și de la 200 (10000 de lei) la 400 de unități convenționale (20000 de lei) – în cazul persoanei juridice.

Totodată, se propune completarea Legii cu privire la comerțul interior cu astfel de noțiuni ca ”proces de producție”, ”reglementări în domeniul alimentar”, ”siguranța alimentelor”. Definirea noțiunilor respective va permite evitarea situațiilor de confuzii sau interpretare multiplă la aplicarea legislației, consideră autorul inițiativei legislative, vicepreședintele Parlamentului, Alexandr Slusari.

„Este stipulat foarte clar că atunci când este necesar, și în țările civilizate statul intervine pentru a proteja proprii producători agro-alimentari și nu este vorba despre intervenția în relațiile sau economia de piață. Există practică neloială și noi știm că rețelele de supermarketuri au capacitatea mai mare de negocieri și de a impune condiții. Iar producătorii mici și mijlocii suferă”, a argumentat Slusari.

În opinia deputatului, aprobarea proiectului va facilita accesul producătorilor locali, în special a celor mici, la rețeaua magazinelor din țară, va spori consumul de alimente autohtone și va crește rentabilitatea afacerilor producătorilor autohtoni, va crea oportunități financiare noi pentru modernizarea tehnologiilor producătorilor sau procesatorilor locali.

Deputatul PDM Nicolae Ciubuc l-a întrebat pe socialistul Petru Burduja, președintele Comisiei economie, buget și finanțe din ce motiv un proiect de lege similar nu a fost anterior acceptat, iar acum a fost avizat pozitiv.

„Istoricul acestor modificări la Legea comerțului vine din 2012. La etapa din decembrie, au fost desfășurate audieri publice pe cele trei componente a proiectului 97 și s-a decis prin consens ca prim-pas să fie aprobat ca 50% din produsele de pe raft să fie autohtone, iar ulterior să trecem la etapa pe care o analizăm astăzi. La audierile publice s-au expus și producătorii și comercianții”, a replicat acesta.

Comisia juridică, numiri și imunități a dat aviz negativ proiectului de lege și l-a propus spre respingere.

Proiectul de lege a fost aprobat în prima lectură cu majoritatea voturilor deputaților din parlament.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj: NewsMaker

„Cam slăbuț cu rima”: Igor Grosu, despre dedicația muzicală a Irinei Vlah adresată PAS

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a comentat piesa muzicală lansată de Irina Vlah, lidera Partidului „Inima Moldovei” și fostă bașcană a Găgăuziei, dedicată partidului de guvernământ.

„Nu justifică bănuții, probabil, filiala Ambasadei Rusiei, aici în fața Parlamentului. Tipic scenariu, după vizita la Sankt-Petersburg, după acea consfătuire, deja nu de taină, cu Rusia Unită. Face parte din acel scenariu, încercare de a escalada, de a… Un lucru bun, văd că învață româna. Cam nu rimează, cam slăbuț cu rima, dar cel puțin o competență o dezvoltă”, a declarat liderul PAS.

Amintim că Irina Vlah a lansat o dedicație muzicală adresată Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care urmează să-și încheie mandatul parlamentar pe 11 iulie. Membrii „Inima Moldovei” au creat o serie de video-uri de „rămas-bun muzical” – „PAS, duceți-vă naiba”.

Videoclipul cu dedicația muzicală a devenit viral pe rețelele sociale. În doar 24 de ore, clipul a adunat peste 40.000 de vizualizări pe Facebook și 136.000 pe Instagram, fiind însoțit de sute de comentarii și distribuiri. Inițiativa Irinei Vlah a provocat un val de reacții ironice din partea internauților, inclusiv politicieni, jurnaliști, activiști și actori. Unii au etichetat videoclipul drept un exemplu de „cringe politic”, iar într-o notă sarcastică, Vlah a fost desemnată câștigătoarea premiului fictiv „Caloșul de Aur 2025”. NewsMaker a prezentat o selecție a reacțiilor internauților AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: