Huffington Post

Protest nud la Gala Premiilor Cesar. O actriță s-a dezbrăcat pe scenă, afișând un mesaj împotriva premierului (VIDEO)

Actriţa Corinne Masiero a fost protagonista galei premiilor Cesar, după ce s-a dezbrăcat pe scenă în semn de protest față de lipsa măsurilor de sprijinire a culturii pe perioada pandemiei. „Fără cultură, fără viitor” şi „Dă-ne arta înapoi, Jean (Jean Castex- premierul Franței)” erau mesajele inscripționate pe pielea actriței.

Corinne Masiero, 57 de ani, și-a făcut apariția pe scenă într-un costum de măgar, purtat peste o rochie cu pete roșii imitând sângele. Actrița și-a dat jos hainele pentru a afișa mesajele scrise pe piele, făcând astfel senzație la gala Oscarului francez, relatează BBC News, citată de Hotnews.ro.

Actrița fusese invitată să prezinte premiul pentru costume în cadrul ceremoniei desfășurate în condiții de pandemie, cu respectarea distanțării sociale. Protestul ei vine în condițiile în care cinematografele franceze sunt închise de mai bine de trei luni.

Mare câștigător al ”Oscarurilor” Franței este pelicula ”Adieu Les Cons”, o comedie neagră regizată de Albert Dupontel. Filmul spune povestea unei femei grav bolnave care își caută disperată copilul, reușind să obțină mai multe premii, inclusiv cel pentru regie.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Ucraina a atacat, pentru a doua oară de la începutul anului, cea mai mare fabrică din Rusia de baterii pentru drone și rachete

Ucraina a lansat un atac masiv asupra regiunii ruse Lipețk în noaptea de 3 iulie, a anunțat guvernatorul Igor Artamonov. Ținta principală ar fi fost uzina „Energia” – cel mai mare producător din Rusia de baterii pentru drone, rachete, aviație și flota navală, scrie The Moscow Times cu referire la Astra și Supernova +.

În imaginile surprinse de martorii oculari, analizate de Astra, se poate vedea că una dintre drone s-a prăbușit lângă fabrică, iar pe teritoriul acesteia a izbucnit un incendiu. Canalul ucrainean de monitorizare Supernova+ susține că, în urma loviturii, a fost afectată secția a patra a uzinei. Anterior, fabrica fusese deja atacată – în noaptea de 23 mai, când un atelier a luat foc, iar nouă angajați au fost răniți.

Tot în timpul atacului din noaptea trecută, fragmente ale unei drone au căzut peste o locuință privată din Lipețk. „O femeie născută în 1954, care locuia în acea casă, a murit. Alte două persoane au fost rănite”, a transmis Artamonov. Conform Supernova+, ținta atacului ar fi fost aerodromul militar „Lipețk-2”.

De asemenea, o dronă a lovit o secțiune aflată în construcție a unui bloc de locuințe din Eleț. Nu s-au înregistrat victime, însă suflul exploziei a avariat geamurile în partea deja locuită a clădirii. „Locatarii au fost evacuați. La fața locului intervin toate serviciile de urgență”, a mai precizat guvernatorul.

Potrivit raportului Ministerului rus al Apărării, în cursul nopții, sistemele de apărare aeriană au doborât 69 de drone ucrainene de tip aerian. Dintre acestea, 27 au fost interceptate deasupra regiunii Belgorod, 22 – deasupra regiunii Voronej, 10 – în Lipețk, 8 – în Kursk și 2 – în Crimeea ocupată. În timpul raidului cu drone, „pentru siguranța zborurilor”, au fost instituite temporar restricții pentru decolările și aterizările de pe aeroporturile din Saratov și Tambov. Ulterior, aceste restricții au fost anulate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: