nokta.md

Protestul patentarilor la Comrat, ignorat de Guțul? Manifestant: „Înainte ieșea în fiecare săptămână în piață, acum îi trimite pe alții”

Deținătorii de patente din UTA Găgăuzia au protestat astăzi, 26 ianuarie, la Comrat. Manifestanții au cerut adoptarea rapidă a unei legi care să le permită să continue să lucreze pe bază de patentă, fără să plătească contribuții la fondul de asigurări sociale. În fața mulțumii a ieșit și președintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov. Politicianul a dat asigurări că proiectul de lege, care prevede scutirea comercianților de la această plată, va fi supus votului marți, 30 ianuarie. „Cum vor vota deputații, nu știu”, a spus, însă, Constantinov.

ACTUALIZARE: Contactată de NM, Diana Țuțu, consiliera ministrului Economiei, a confirmat că prevederile legale, intrate în vigoare din 1 iulie 2023, care prevăd trecerea de la activitatea în bază de patentă la activitate independentă este valabilă și pentru UTA Găgăuzia. Astfel, potrivit sursei citate, toți cei care fac comerț cu amănuntul în piețele sau unitățile comerciale din țară au obligativitatea de a trece la acest regim fiscal.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Mulțimea a desfășurat proteste în fața Comitetului Executiv și a parlamentului local din Comrat. „Eliminați fondul social” – au scandat ei. Oamenii au cerut ca în fața lor să iasă bașcana Evghenia Guțul. Cererea, însă, nu le-a fost satisfăcută. Totuși, a ieșit să discute cu protestatarii Dmitrii Constantinov.

„Înainte ieșea în fiecare săptămână în piață, dar acum nu vrea să iasă, îi trimite pe alții. Cerem să iasă bașcanul pe care l-am ales”, a spus una dintre protestatare.

„Trebuie să înțelegeți că nu doar voi, deținătorii de patente, aveți probleme. Noi avem mulți oameni cu salarii mici, foarte mulți. Cine trebuie să plătească taxele pentru copii, pentru școală? Voi puteți să explicați? Marți, la ora 11:00, vom avea ședință. Cum vor vota deputații, eu nu știu. Nu bașcanul va decide, dar Adunarea Populară”, a declarat președintele APG, Dmitri Constantinov.

Precizăm că, potrivit art. 18, alin. 5 din Legea UAT Găgăuzia, deținătorul de patentă trebuie să plătească contribuții de asigurări sociale de sănătate. În perioada 2022-2023, potrivit Nokta, contribuțiile erau plătite de către aceștia în mod voluntar, iar începând cu 1 ianuarie 2024 – în mod obligatoriu.

Pe 18 ianuarie, bașcana Evghenia Guțul a anunțat că Comitetul Executiv de la Comrat a aprobat un proiect de lege care să-i scutească pe deținătorii de patente de la plata contribuțiilor de asigurare obligatorie pentru un an de zile – până la 1 ianuarie 2025.

„Aceasta înseamnă că peste 1.700 de mici întreprinzători care operează pe bază de patentă își vor păstra locurile de muncă și vor putea continua să-și întrețină familiile”, a spus atunci Guțul, cu mențiunea că proiectul va fi transmis spre examinare APG „în cel mai scurt timp”.

De menționat că, pentru a deveni lege, proiectul Evgheniei Guțul trebuie să fie susținut de majoritatea deputaților locali.

***


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Două elicoptere s-au ciocnit în timpul stingerii unui incendiu în Grecia

Două elicoptere s-au prăbușit în timpul operațiunilor de stingere a incendiilor de vegetație în Grecia, la vest de Atena, scrie BBC cu referire la Serviciul de Pompieri al Greciei.

Incidentul a avut loc în zona Psatha, Attica.

Elicopterele erau închiriate de Serviciul de Pompieri. Fiecare dintre acestea avea la bord un echipaj format din două persoane. Acestea au decolat de pe aerodromul militar Elefsina.

Deocamdată nu se cunoaște situația echipajelor. Potrivit news.israelinfo.co.il, inițial salvatorii au reușit să ia legătura cu un rănit. Ulterior s-a aflat că pilotul unuia dintre elicoptere nu a fost rănit și a sunat singur la centrul de coordonare, iar colegul său a fost rănit. Medicii au ajuns deja la amândoi.

Al doilea elicopter a fost căutat într-o defileu, iar presa elenă transmite că acolo s-ar putea afla două persoane decedate, însă informația nu a fost confirmată oficial. La fața locului au fost trimise șase ambulanțe, o autospecială de terapie intensivă, medici și echipe de salvare.

Confruntată în plin sezon turistic cu mai multe incendii violente, Grecia trece printr-o situaţie „extrem de dificilă” cu condiţii meteorologice „extreme” şi vânturi care ating frecvent 100 km pe oră, a notat pe 2 august pe Facebook prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, relatează Digi24. Într-o săptămână, peste 12.000 de hectare de pădure şi terenuri agricole au fost distruse de flăcări.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: