Parlamentul Republicii Moldova

PSRM vrea adoptarea unei declarații prin care să-i îndemne pe actorii internaționali „să renunțe la retorica militaristă în raport cu Moldova”

În lumina ultimelor evoluții în regiune, PSRM crede necesară organizarea unei ședințe speciale a Parlamentului, la care să fie audiată conducerea supremă a țării, precum și șefii Serviciilor Speciale, pe tema asigurării securității naționale.

Potrivit secretarului executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea, ședința respectivă trebuie să se încheie cu adoptarea unei Declarații politice care să îndemne toți actorii internaționali să renunțe la retorica militaristă în raport cu Republica Moldova.

„Îndemnăm insistent părțile implicate în conflictul din Ucraina să evite declarațiile războinice, dar și acțiunile în raport cu țara noastră, inclusiv raioanele de est ale Moldovei. Cetățenii țării noastre doresc pace și stabilitate, iar soluționarea problemei transnistrene trebuie să fie făcută exclusiv prin dialog”, a scris Bătrîncea pe Facebook.

În același timp, a salutat întrevederea de joi seara, care a avut loc la Varnița, între reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului.

„Mizăm pe faptul că toți cei implicați în acest dialog înțeleg că dezghețarea conflictului armat la Nistru nu este în interesul nimănui pe ambele maluri ale acestui râu. Ne exprimăm speranța că dialogul permanent între Chișinău și Tiraspol va fi păstrat, iar rațiunea va prevala și va fi evitată o posibilă escaladare armată”, a comunicat deputatul socialist.

Amintim că pe 28 aprilie, un grup de lucru condus de viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a avut o întrevedere cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Bloomberg

NM Espresso: Tofan a prezentat un program de guvernare «eficient», «ghemul» din jurul alegerilor din Găgăuzia începe să se dezlege, iar nepotul lui Suruceanu ar putea deveni ministru?

Guvernul Tofan: programul de guvernare și nepotul lui Suruceanu

Candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, a prezentat programul noului Guvern, intitulat «Economie europeană, stat eficient».

Executivul își propune să se concentreze pe relansarea economiei și accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Între timp, în spațiul public sunt intens discutate două dintre cele patru candidaturi noi pentru funcția de ministru.

S-a aflat astfel că Dan Suruceanu, propus pentru funcția de ministru al Culturii, este nepot al Artistului Poporului Ion Suruceanu.

La rândul său, candidatul la funcția de ministru al Sănătății, Alexandru Gașnaș, care în prezent activează în calitate de consilier prezidențial pe probleme de sănătate, a declarat că a primit «spontan» și direct de la Vasile Tofan propunerea de a conduce ministerul. Întrebat de ce a fost ales tocmai el pentru această funcție, Gașnaș a spus că nu cunoaște motivele.


Maia Sandu: Găgăuzia și India

Președinta Maia Sandu și deputații Adunării Populare a Găgăuziei (APG) au convenit să facă modificări la Codul electoral, astfel încât alegerile pentru APG să poată avea loc deja în această toamnă.

Președintele Adunării Populare, Valentin Gaidarji, a declarat că părțile au început «să dezlege ghemul» relațiilor dintre Comrat și Chișinău.

Tot ieri, Maia Sandu s-a întâlnit la Chișinău cu președinta Indiei, Droupadi Murmu, cu care a discutat despre extinderea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor în industria farmaceutică.

De asemenea, India intenționează să dubleze numărul burselor și al locurilor disponibile la cursuri de specializare pentru cetățenii Republicii Moldova și să invite diplomați moldoveni la programe dedicate inteligenței artificiale și cyber diplomației.


Transnistria: drepturile omului și starea de urgență

În regiunea transnistreană, starea de urgență în economie a fost prelungită până la 20 august.

Totodată, organizația Promo-LEX a publicat un nou raport privind situația din regiune, în care semnalează deteriorarea drepturilor omului pe malul stâng al Nistrului, creșterea numărului de persoane deținute ilegal, intensificarea propagandei împotriva reintegrării și consolidarea educației «militar-patriotice» în rândul copiilor.


Criza apei în Chișinău: continuare

Ministrul interimar al Mediului, Gheorghe Hajder, a avertizat asupra «riscului unor întreruperi» în alimentarea cu apă a Chișinăului, întrucât municipiul nu dispune de suficiente surse alternative în cazul întreruperii alimentării cu apă din Nistru.

Potrivit acestuia, puțurile de rezervă pot furniza doar 1000 de metri cubi de apă pe zi, în condițiile în care necesarul zilnic este de aproximativ 30000 de metri cubi.


Scandalul Trubca: continuare

Fostul deputat PAS Alexandru Trubca, care a renunțat recent la mandatul de deputat, a devenit în ultimii doi ani partener de afaceri în mai multe proiecte de dezvoltare imobiliară din Trușeni și a cumpărat un apartament în România în valoare de 140 de mii de euro.

Aceste informații apar într-o investigație jurnalistică, ai cărei autori susțin că printre partenerii săi de afaceri se numără și alți reprezentanți ai PAS, precum și sponsori ai partidului.


Vom avea iarăși deficit de carburanți?

În Republica Moldova nu există semne ale unui posibil deficit de motorină sau benzină.

Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), ca reacție la declarațiile Asociației «Forța Fermierilor», care avertizase asupra unei eventuale lipse de carburanți în perioada campaniei de recoltare.


«Cealaltă Moldovă» 2.0: Vulcănești

Vulcănești, cel mai sudic oraș al Republicii Moldova și unul dintre cele trei orașe ale Găgăuziei, este subiectul unei noi ediții a proiectului «Cealaltă Moldovă».

Despre motivul pentru care locuitorii din Vulcănești privesc cu nostalgie spre URSS, dar aleg să muncească în Uniunea Europeană, iar o discuție despre curțile degradate se transformă rapid într-o dezbatere despre Maia Sandu, autonomie și Rusia — în reportajul «Vulcănești: piața, Lenin și «ancora schimbării».


Pe scurt

Fostul deputat Alexandr Nesterovschi a pierdut procesul intentat împotriva Autorității Naționale de Integritate.

În urma ploilor torențiale și a vântului puternic din 19 iulie, în mai multe raioane ale Republicii Moldova mai mulți copaci au căzut peste automobile, drumuri și linii electrice.

Și în această săptămână sunt prognozate ploi abundente, iar miercuri, pe alocuri, sunt așteptate furtuni cu descărcări electrice.

Cluburile moldovenești și-au aflat posibilii adversari din turul al treilea preliminar al cupelor europene. În urma tragerii la sorți, Sheriff, Petrocub și Zimbru ar putea întâlni echipe din Azerbaidjan, Bulgaria, Portugalia, Belarus, Muntenegru și Elveția.


Agenda zilei. 21 iulie:

  • 10:00 — Ședința extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău;
  • 10:00 — Ședința Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE);
  • 11:00 — Ședința plenară a Parlamentului;
  • 15:00 — Ședința Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: