PSRM vrea să modifice Constituția și a elaborat un nou Cod Funciar: „Pământul nu se vinde străinilor”

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a înregistrat un nou proiect în Parlament, cu privire la modificarea Codului Funciar. Aceștia propun „interzicerea companiilor cu capital străin să devină proprietare ale terenurilor agricole”. Totodată, deputații anunță că în curând vor veni cu o propunere de modificare a Constituției. 

Parlamentarii din partea fracțiunii BCS recunosc că inițiativa legislativă nu este nouă. Aceasta a fost respinsă în 2021, deși, în opinia lor, ar „corespunde tuturor rigorilor Codului Civil și Constituției Republicii Moldova”.

„În anul 2021, fracțiunea noastră a elaborat și înregistrat în Parlament noul proiect al Codului Funciar al Republicii Moldova, care era în corespundere cu toate cerințele și cu toate cele prevăzute în noul Cod Civil al Republicii Moldova. Cu părere de rău, majoritatea parlamentară a respins cu un an în urmă acel cod. Am ajuns astăzi să înțelegem care a fost logica respingerii a acelui proiect. Anume acea mențiune în cod, care categoric interzice înstrăinarea, vinderea terenurilor agricole străinilor”, a declarat deputatul BCS, Radu Mudreac.

Socialiștii susțin că o simplă modificare a legii nu este suficient. Ei își propun să modifice în acest sens și Constituția Republicii Moldova.

„La nivel constituțional sunt unele prevederi, care nu spun tranșant că este interzis vânzarea terenurilor agricole străinilor. Zilele următoare vom dezbate pe larg în cadrul fracțiunii, ideea de a veni cu o modificare la Constituție, prin care să fie scris clar că pământul, terenurile agricole nu se vând străinilor”, a precizat socialistul Vasile Bolea.

Amintim că, potrivit legislației, modificările Constituției pot fi realizate cu votul a cel puțin 2/3 din deputații aleși în Parlament. De precizat că BCS deține în prezent 31 de mandate.

***

Amintim că, pe 30 ianuarie, Asociația Forța Fermierilor s-a arătat îngrijorată de redacția actuală a proiectului Codului Funciar. Reprezentanții Asociației spuneau că „documentul oferă undă verde pentru companiile cu capital străin să devină proprietari ai terenurilor agricole” din Republica Moldova. Astfel, Forța Fermierilor a solicitat autorităților abilitate să organizeze de urgență dezbateri publice pentru a discuta subiectul. Forța Fermierilor declara că Articolul 21 din proiectul respectiv interzice dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole pentru persoanele fizice și juridice străine.

În replică, Ministerul Agriculturii a calificat drept „o interpretare eronată” declarațiile. Potrivit sursei, în art. 21 din proiectul Codului funciar este reglementat expres că „Persoanele fizice și juridice străine nu pot dobândi drept de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă sau din fondul forestier prin acte juridice între vii, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic de dobândire”.

„De asemenea, este stabilit că în cazul dobândirii terenurilor menţionate prin succesiune legală, succesorii sunt obligaţi să îl înstrăineze în termen de un an de zile”, se arată în comunicatul ministerului.

În cazul în care, în termenul prevăzut, terenul nu a fost înstrăinat, autorităţile publice locale vor întreprinde măsuri de vânzare a terenului, la valoarea de piaţă, în baza raportului de evaluare întocmit conform prevederilor Legii nr. 989/2002 cu privire la activitatea de evaluare, de la persoana care nu este în drept să îl deţină în proprietate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters/Alexey Pavlisjak

750 de persoane au fost evacuate din Oleşki, orașul ucrainean aflat sub ocupație rusă din 2022

750 de locuitori ai orașului Oleşki, din regiunea ucraineană Herson, aflat sub ocupație rusă din 2022, au fost evacuați în cadrul misiunii umanitare desfășurate în timpul unui armistițiu local, negociat cu medierea primei doamne a SUA, Melania Trump. O parte dintre evacuați, care au ales să ajungă pe teritoriul controlat de Kiev, au sosit sâmbătă, 31 octombrie, în orașul Gomel din Belarus, de unde urmează să fie transportați în Ucraina.

Potrivit publicației Meduza, încheierea misiunii umanitare a fost anunțată pe 30 octombrie de ombudsmanii pentru drepturile omului din Rusia și Ucraina, Iana Lantratova și Dmitro Lubineț. Lantratova a precizat că operațiunea s-a desfășurat fără incidente.

Convoiul umanitar a fost format din 25 de autobuze, nouă ambulanțe și vehicule speciale destinate transportării persoanelor imobilizate la pat. Locuitorii au avut posibilitatea să aleagă dacă vor să plece în Rusia sau în teritoriile controlate de Ucraina.

Persoanele care au ales să ajungă în teritoriile controlate de Kiev au fost transportate inițial cu autobuzele până în orașul Anapa, din sudul Rusiei. Ulterior, acestea au fost transportate cu avionul la Gomel, în Belarus.

Potrivit liderului fracțiunii parlamentare „Slujitorul Poporului”, David Arakhamia, toate cele patru aeronave care transportau locuitori din Oleşki au aterizat deja la Gomel. Acesta a anunțat că evacuații, împreună cu delegația ucraineană, urmau să ajungă în Ucraina în câteva ore.

Operațiunea a fost posibilă în urma unui acord privind încetarea temporară a focului în zona orașului Oleşki, încheiat cu medierea primei doamne a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump.

Armistițiul a intrat în vigoare în dimineața zilei de 27 octombrie și urmează să expire în seara zilei de 1 noiembrie. În această perioadă, cele două părți au permis desfășurarea operațiunii de evacuare, precum și livrarea ajutoarelor umanitare pentru persoanele care au ales să rămână în oraș.

Oleşki se află în partea regiunii ucrainene Herson controlată de Rusia. Orașul s-a confruntat cu o criză umanitară, pe fondul războiului și al dificultăților de aprovizionare cu alimente și medicamente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: