Curtea de Apel Chișinău neagă toate acuzațiile formulate de reprezentanții S.R.L. „Avia Invest”, compania care deține Aeroportul Internațional Chișinău (AIC). CA susține că declarațiile au un caracter declarativ și subiectiv, fiind formulate cu un singur scop, cel de a influența opinia publică despre situația din dosar.
Curtea de Apel Chișinău menționează că toate cauzele și cererile parvenite spre examinare la instituție, sunt supuse distribuirii aleatorii automate prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a DRosarelor, fiind exclus factorul uman, și prin urmare, intervenția în acest proces.
Totodată, reprezentanții CA susțin că litigiul intentat de S.R.L. „Avia Invest” împotriva Agenției Proprietății Publice, a parvenit spre examinare în ordine de apel pe 21 iulie 2022, motive din care, ședința de examinare a cauzei a fost fixată într-un termen mai aproape, celelalte cauze invocate parvenind spre examinare mult mai târziu.
„Poartă un caracter declarativ, neîntemeiat și subiectiv și acuzația reprezentanților S.R.L. „Avia Invest” care susțin că prin acțiunile lor, judecătorii participă la un „atac raider” asupra companiei, de vreme ce judecătorii completului de judecată examinează temeinicia și legalitatea hotărârii instanței de fond, neavând nici un interes, de orice natură, în soluționarea acestui litigiu”, au scris reprezentanții CA Chișinău.
Mai mult, CA susține că sunt neîntemeiate și acuzațiile S.R.L. „Avia Invest” precum că, nu ar fi avut posibilitatea să prezinte probe la judecarea cauzei în ordine de apel.
„Apelanta nu a formulat nici o cerere de administrare a unor probe noi, relevante cauzei, toate cererile formulate până la 18 noiembrie 2022, având ca obiect recuzarea membrilor completului de judecată, strămutarea cauzei într-o altă instanță egală în grad, amânarea ședinței de judecată, suspendarea cauzei, ridicarea excepției de neconstituționalitate”, a precizat instituția.
Curtea învederează că potrivit codul de procedură civilă, la solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa poate amîna o singură dată judecarea cauzei în legătură cu neprezentarea motivată a reprezentantului acestuia.
În condițiile speței, reprezentantul S.R.L. „Avia Invest” și-a valorificat acest drept, înaintând cerere de amânare a ședinței de judecată la 5 octombrie 2022.
„Curtea respectă dreptul cetățenilor la libertatea de exprimare, însă reamintește reprezentanților S.R.L. „Avia Invest”, că atunci când își realizează această libertate, urmează să o facă cu respectarea cadrului legal, iar în cazul când formulează acuzații, care se referă în esență la fapte, să prezinte probe care confirmă aceste acuzații.
Curtea subliniază că procesul deferit judecății în speța discutată, se desfășoară cu respectarea principiului contradictorialității și a principiului egalității armelor în proces, principii inerente dreptului la un proces echitabil, iar toate acuzațiile lansate de reprezentanții S.R.L. „Avia Invest”, au un caracter subiectiv, fiind lansate fie cu scopul de a influența opinia publică referitor la cauza pendinte pe rolul instanței, fie cu scopul de a tergiversa examinarea cauzei”, a adăugat CA Chișinău.
Amintim că astăzi compania „KomaksAvia Airport Invest”, care deține Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), acuză judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău de ilegalități și califică acțiunile acestora drept „un atac raider”. Acuzațiile au fost făcute în contextul în care la CA Chișinău este examinat apelul depus de către Avia Invest în privința anulării notificării de reziliere a contractului de concesiune a Aeroportului.
***
Potrivit RISE Moldova, Avia Invest este firma care, practic imediat de la fondare, a luat în concesiune, pentru 49 de ani, pe 30 august 2013, Aeroportul Internaţional Chişinău. De atunci, firma şi-a schimbat de câteva ori proprietarii. Ultima mutare în rândul asociaților a avut loc în septembrie 2016, când Komaksavia Airport Invest LTD, o companie din Cipru proaspăt fondată, a cumpărat 95% din capitalul Avia Invest SRL de la Komaksavia OOO din Federația Rusă, restul 5% rămânând la Aeroportul Habarovsk.
Avia Invest a fost constant în centrul atenției publice.
Dosarul concesionării a fost examinat atât de comisii parlamentare și Curtea de Conturi, cât și de Guvern. În 2015, bunăoară, Guvernul Gaburici, și mai apoi și Guvernul Streleţ, au cerut o anchetă privind concesionarea aeroportului. Totodată, Guvernul examina posibilitatea rezilierii contractului de concesiune cu Avia Invest, în urma recomandărilor Centrului Național Anticorupţie (CNA). Atunci, CNA a constatat că modernizarea aeroportului nu era efectuată din investiții atrase din afară, ci din profiturile obținute de Avia Invest în urma gestionării aeroportului. Mai mult, o parte din bani au fost direcționați spre companii ce aparțineau lui Ilan Șor.
În vara anului 2019, de acest caz s-a ocupat și o Comisie parlamentară de anchetă, care a analizat mai multe privatizări și concesionări făcute în perioada respectivă, iar ulterior a cerut Procuraturii să ancheteze cum Avia Invest a obținut aeroportul pentru 49 de ani.
În toamna anului 2019 au fost inițiate și o serie de proceduri în instanțe pentru anularea contractului de concesiune, care au continuat și în 2020, inclusiv cu pretenții că firma nu își execută obligațiile contractuale la realizarea planului investițional. În replică, la mijlocul lunii mai 2020, Komaksavia Airport Invest din Cipru, asociatul majoritar al Avia Invest, a anunțat că a depus o plângere împotriva Republicii Moldova la Curtea de Arbitraj Internațional de la Stockholm, cerând Guvernului plata unor despăgubiri de circa 900 milioane de euro.
Pe de altă parte pe 8 iulie 2020, Agenția Proprietății Publice (APP) a rezoluționat contractul de concesiune a activelor aflate în gestiunea ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi a terenului aferent. Ca rezultat, agenția a solicitat de la Avia Invest restituirea bunurilor Aeroportului Chișinău.
Pe 2 august 2020, Institutul de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț din Stockholm a recomandat statului Republica Moldova să se abțină de la executarea notificării de rezoluțiune din 8 iulie 2020 emise de APP. Această e o măsură provizorie pe un termen de 180 de zile, prin care s-a suspendat executarea notificării de rezoluțiune.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!