Tudor Mardei | NewsMaker

Recean consideră că TikTok-ul nu trebuie interzis în R. Moldova: „Avem deja o îmbunătățire a colaborării”

Prim-ministrul Dorin Recean a declarat că Republica Moldova trebuie să colaboreze cu toate rețelele de socializare în ceea ce privește înlăturarea conținutului dăunător. Șeful Guvernului a menționat că autoritățile naționale cooperează cu mai multe rețele de socializare, inclusiv TikTok, înregistrându-se chiar și o „îmbunătățire” a acesteia. El consideră că platforma chinezească TikTok nu ar trebui să fie interzisă, atâta timp cât va colabora cu autoritățile statului. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 28 noiembrie a emisiunii „Bună seara” de la Moldova 1. 

Premierul a fost întrebat dacă autoritățile naționale iau în considerare scenariul privind interzicerea TikTok-ului în Republica Moldova.

Este important ca autoritățile din Republica Moldova să aibă o colaborare cu toate platformele, inclusiv TikTok, și aceste platforme, la timp, să elimine conținutul toxic, conținutul cu dezinformare, conținutul cu îndemn la divizare, conținutul care este agresiv. Acest lucru este important. Noi lucrăm cu toate platformele, inclusiv cu TikTok-ul. Și deja avem o îmbunătățire a colaborării cu TikTok, Facebook, Instagram, chiar și cu Telegram. (…) Atâta timp cât această colaborare va funcționa, aceste platforme vor fi binevenite. În sensul că noi nu trebuie să închidem de tot platformele, dacă ele se corectează, dacă ele răspund la solicitările autorităților sau societății de a închide un cont care, de exemplu, promovează falsurile sau un cont care denaturează realitatea, sau un cont care promovează războiul”, a declarat Dorin Recean.

Precizăm că platforma chinezească TikTok a ajuns în atenția publică din Republica Moldova după turul I al alegerile pentru funcția de președinte al României, care a avut loc pe 24 noiembrie. Cele mai multe voturi – 22,94% – au fost obținute de candidatul Călin Georgescu, care cu două luni înainte de scrutinul prezidențial nici măcar nu apărea în sondaje, însă a reușit să-și crească semnificativ rating-ul printr-o strategie de promovare pe TikTok.

Pe 28 noiembrie, Consiliul Suprem de Apărare al Țării s-a întrunit în ședință în contextul alegerilor prezidențiale. CSAT a stabilit, printre altele, că un candidat la alegerile pentru funcția de președinte a beneficiat de expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe TikTok, în contextul în care nu a fost marcat drept concurent politic, ceea ce reprezintă o încălcare a legislației electorale.

Călin Georgescu este cunoscut, între altele, pentru retorică antisemită și afirmații conspirative.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: